Ziua Eroilor, în parohia năsăudeană Maieru

de | mai 17, 2018

Joi, 17 mai 2018, de sărbătoarea Înălţării Domnului, care este şi Ziua Naţională a Eroilor, au fost oficiate slujbe de pomenire ale eroilor în toate bisericile, mănăstirile şi monumentele închinate acestora.

Anul acesta, în mod aparte, Ziua Eroilor a fost marcată în parohia Maieru din protopopiatul Năsăud prin diferite manifestări religioase şi artistice, care au avut ca scop cinstirea eroilor măiereni căzuţi pe câmpurile de luptă în cele Două Războaie Mondiale.

Imediat după săvârşirea Sfintei Liturghii, la care au fost pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român, la Monumentul Eroilor Măiereni amplasat la intrarea în curtea Bisericii ce poartă hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan” a fost oficată slujba Parastasului de către preoţii parohi, pr. Dan Cismaş şi pr. Ioan Lăpuşte, care l-au avut invitat pe pr. Sebastian Zăhan din Câmpia Turzii.

La acest moment deosebit, pe lângă credincioşii măiereni, au participat şi elevii din ciclul primar de la Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din localitate, care au susţinut un frumos moment artistic, dar au fost prezenţi şi membrii Fanfarei din Rodna.

În cadrul ceremoniei s-au depus coroane şi jerbe de flori din partea primarului şi viceprimarului comunei.

pr. Cornel Coprean

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 - Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,...