Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilități, marcată la Turda

de | dec. 3, 2019 | Actualitatea religioasă

Centrul de Recuperare Psihoneuromotorie pentru Copii cu Dizabilităţi „Sfânta Irina” şi Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu pentru Adulţi „Sfântul Vasile cel Mare” din Turda au marcat marți, 3 noiembrie 2019, Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități, la Biserica „Învierea Domnului” din municipiu.

La evenimentul a fost prezent și Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a săvârşit o slujbă de Te Deum și a rostit câteva cuvinte de încurajare şi a îndemnat la empatie cu cei aflaţi în suferinţă.

De asemenea, ierarhul a acordat mai multe distincții și diplome de cinstire celor implicați în viața și activităţile social-misionare, în frunte cu preoţii care coordonează activităţile de la cele două centre: preotul Florian Simonca şi preotul Daniel Sârb, care au fost hirotesiți întru iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală.

10 ani în slujba aproapelui aflat în suferinţă

Centrul de recuperare psiho-neuromotorie pentru copiii cu dizabilităţi din Turda a fost înfiinţat în 2009, la iniţiativa Parohiei Turda-Oprişani 2 şi a Fundaţiei filantropice „Sfânta Irina“. În primii doi ani de funcţionare s-au făcut eforturi pentru achiziţionarea aparaturii specifice cât mai performante, iar în 2011 a fost inaugurat un parc destinat copiilor cu dizabilităţi.

Centrul „Sfânta Irina” Turda, funcţionează ca centru de zi (sistem ambulator) şi are ca obiect de activitate oferirea și efectuarea tratamentelor de recuperare și reabilitare destinate copiilor cu dizabilităţi de pe raza judeţului Cluj, fără discriminare, indiferent de etnie, religie, gen, nivel de instruire, mediu de provenienţă și situaţie financiară.

Centrul oferă un model de servicii integrate de recuperare psiho-neuromotorie de tip ambulator, consiliere şi suport, destinat copiilor cu dizabilităţi de tip fizic şi psiho-neuromotor, din familii sau centre rezidenţiale, care încurajează participarea activă și accesul nemijlocit al acestei categorii de beneficiari în viața socială, prevenind astfel izolarea şi separarea de comunitate a acestora.

Copiii beneficiază, în regim ambulator, de servicii de recuperare şi reabilitare constând în: kinetoterapie, fizioterapie, masaj medical, terapie psihopedagogică, terapie logopedică. Pe lângă serviciile de recuperare, centrul oferă și consiliere socială şi spirituală pentru copiii beneficiari și familiile acestora, evaluare medicală de specialitate și transport cu autovehiculul special adaptat pentru persoanele cu handicap motor.

Mai multe fotografii AICI 

Centrul de Recuperare Psihoneuromotorie pentru Copii cu Dizabilităţi „Sfânta Irina” şi Centrul de Servicii de Recuperare…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Miercuri, 4 decembrie 2019

Foto credit: Marius Romilă

Ultimele articole

Drumul Crucii – stația a III-a

Drumul Crucii – stația a III-a

Dragi ascultători, continuăm să răspundem la întrebarea despre Drumul Crucii, astăzi vorbind despre stația a treia care comemorează prima cădere a lui Iisus sub povara Crucii. La Ierusalim pe locul care comemorează a treia staţie s-a înălţat un mic paraclis prin...

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

La întrebarea pe care Maica Gavrilia o primea adeseori despre popoarele „țărilor dinainte de Hristos”: „De ce îi considerați pe indieni sau pe musulmani sau evrei ca fiind de-ai dumneavoastră?”, răspundea la modul cel mai firesc și simplu: „Pentru că Îl văd pe Hristos...

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul împărătesc al Schimbării la Față, închinat Mântuitorului Iisus Hristos a fost serbat de Biserica Ortodoxă joi, 6 august 2015. În această zi, numeroși credincioși de pe Valea Ilvei au ales să se roage la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare, unde...

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Joi, 6 august 2015, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. La Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de...

Liturghie Arhierească în localitatea Sălățig

Liturghie Arhierească în localitatea Sălățig

În prima duminică din postul Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din localitatea Sălățig, filie a Parohiei Bulgari, din Episcopia Sălajului. După întâmpinarea Ierarhului în fața locașului de cult, de...

Biserica este corabia mântuirii

Biserica este corabia mântuirii

„Corabia de pe Marea Galileii simbolizează Biserica [...]Atâta vreme cât suntem în corabie, chiar dacă nu suntem perfecți, ne îmbunătățim. Pericolul e să nu fim aici, ci să fim în afară și să ne înghită valul vremelniciei”.   În duminica a 9-a după Rusalii și prima...