Ziua Internațională a Profesorului: Lumea are nevoie de încă 8,3 milioane de profesori

de | oct. 5, 2020 | Societate

Ziua Internațională a Profesorului este sărbătorită în România, în fiecare an la 5 octombrie, începând din 2013. Agenda ONU de dezvoltare durabilă până în 2030 prevede nevoia de încă 8,3 milioane de profesori la nivel global.

Semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”, alături de recomandarea „privind învăţământul superior” adoptată în 1997, constituie cadrul de referinţă internațional pentru drepturile şi responsabilităţile cadrelor didactice.

Tema de discuție propusă de UNESCO în acest an de Ziua Internațională a Profesorului este „Profesorii: Lideri în timp de criză, reinventatori ai viitorului” (“Teachers: Leading in crisis, reimagining the future”).

„Începutul Secolului XXI nu a fost ușor pentru profesori”, scrie în nota UNESCO dedicată ediției din acest an a Zilei Internaționale a Profesorului.

„A avut loc un declin clar în statutul acestei profesii la nivel global și în general în ceea ce privește respectul pentru profesori. În întreaga lume există o preocupare cu privire la nivelul lor de competență, astfel că familiile nu mai sprijină în mod sistematic autoritatea acestora”, se mai arată în document.

Pandemia de COVID-19 s-a adăugat la provocările cu care profesorii se confruntă, astfel că acum, mai mult decât oricând, este nevoie să fie sprijiniți, pentru a proteja dreptul la educație, mai scrie pe pagina dedicată zilei de UNESCO

Chestiunea leadershipului oferit  de profesori în contexte de criză este crucială în ceea ce privește contribuția lor la învățarea de la distanță și sprijinul pe care îl oferă comunităților vulnerabile.

În ţara noastră mai sunt sărbătorite Ziua Internațională a Educaţiei (24 ianuarie), dedicată dreptului la educație și rolului acesteia în dezvoltare și în promovarea păcii, și Ziua Națională a Învățătorului (6 iunie), care coincide cu ziua de naștere a lui Spiru Haret, întemeietorul învățământului cu predare în limba română.


Sursa: basilica.ro

Mai multe din Societate
Înscrieri seniori voluntari | Fundaţia Regală Margareta a României

Înscrieri seniori voluntari | Fundaţia Regală Margareta a României

Proiectul Generații continuă în zona Transilvanieiîn anul școlar 2022-2023 reunind copii și mentori seniori în cadrul a 10 centre sociale after-school Un proiect al Fundației Regale Margareta a României, susținut de Hochland România 80 de seniori au oportunitatea de a...

SPORTS FESTIVAL 2023

SPORTS FESTIVAL 2023

Cel mai mare eveniment multi-sport din România va avea loc în 1-4 iunie 2023, la Cluj! Cea de-a patra ediție SPORTS FESTIVAL, cel mai mare eveniment multi-sport din România, va avea loc în 1-4 iunie 2023, în Cluj-Napoca. Festivalul care aduce în fața publicului un...