Ziua Internațională a Rromilor, marcată în Parohia misionară Turda-Fabrici

de | apr. 9, 2022 | Actualitatea religioasă

Ziua de 8 aprilie a fost adoptată drept Ziua Internaţională a Rromilor, în anul 1971, la Londra, cu ocazia Primului Congres Internaţional al rromilor de pretutindeni. Începând cu anul 2006, Guvernul României a adoptat Legea nr. 66/2006 pentru consacrarea zilei de 8 aprilie ca „Sărbătoarea etniei rromilor din România”, astfel sunt organizate la nivel național manifestări publice, culturale, sociale și educaționale dedicate rromilor.

Cu acest prilej, pentru a marca 51 de ani de la prima aniversare, sâmbătă, 9 aprilie 2022, în biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” a parohiei misionare pentru rromi din zona Turda-Fabrici, un sobor de preoți, în frunte cu protopopul de Turda – preotul Alexandru Rus și parohul comunității – preotul Marin Trandafir Roz, a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Parastasului în memoria victimelor de etnie rromă deportate în lagărele naziste din Auschwitz-Birkenau și Transnistria.

De la ora 12:30, cei prezenți au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, care a oficiat o slujbă de Te Deum și a rostit un cuvânt de învățătură despre rolul și importanța postului, îndemnându-i pe credincioși ca la postul de bucate să adauge și postul de răutate. Totodată, ierarhul i-a felicitat cu prilejul Zilei Internaționale a Rromilor, rugându-L pe Dumnezeu să le dea sănătate tuturor rromilor din Turda și din toată lumea.

În semn de apreciere și recunoștință, pentru activitatea administrativă și pastoral-misionară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe preotul paroh Marin Trandafir Roz, iar epitropului Ștefan Florea i-a oferit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

La finalul slujbei, Parohia misionară Turda-Fabrici, cu sprijinul Băncii de Alimente Turda, le-a oferit rromilor prezenți 250 de porții de mâncare caldă și 250 de pachete cu alimente neperisabile.

Scurt istoric al parohiei misionare

Biserica parohială datează din anul 1934, la început fiind o casă particulară, o cameră fiind capelă, iar celelalte camere – locuința preotului.

Între anii 1983-1985, după ce în anul 1979 i se dă bisericii noul hram „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul’’, preotul paroh Ioan Andreicuț, actualul Mitropolit al Clujului, care a slujit timp de șapte ani în această parohie, în perioada 1978-1985, îi dă forma actuală, o extinde, repară exteriorul şi o împodobește cu o frumoasă pictură.

Pentru această parohie, datorită dezvoltării comunității de etnie rromă din zona, în luna ianuarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a hirotonit și a numit un preot misionar pentru a deservi comunitățile de rromi de pe raza municipiilor Turda și Câmpia Turzii. Este vorba despre preotul Marin Trandafir Roz, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în prezent singurul preot de etnie rromă din Eparhie.

Comunitățile rrome, în atenția Arhiepiscopiei Clujului

În cadrul Eparhiei Clujului funcționează două parohii misionare pentru rromi: Parohia misionară de la Turda, înființată în ianuarie 2019, păstorită de părintele Marin Trandafir Roz, precum și Parohia misionară „Sfântul Moise Arapul” – Pata Rât, înființată în anul 2015, păstorită de preotul Gelu Petru Săvărășan, care desfășoară o activitate social-misionară bogată, ridicând în scurt timp două bisericuțe pentru cele patru comunități de rromi din zonă.

Aceste comunități beneficiază de o serie de activităţi catehetice, educative și culturale coordonate cu sprijinul Asociaţiei Ortodoxe Social-Misionar-Culturale pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul” și a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – filiala Cluj-Napoca (ASCOR Cluj-Napoca).

Asociația „Sfântul Moise Arapul” a fost înființată în anul 2013, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Aceasta desfășoară proiecte pentru sprijinul comunităților de rromi de pe tot cuprinsul eparhiei, în special în vederea educării și a incluziunii sociale.

De asemenea, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin sectorul misionar-social, acordă periodic ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) comunităţilor de rromi de la Pata Rât, Turda și altor comunități din cele două județe ale eparhiei: Cluj și Bistrița-Năsăud.

În prezent, Arhiepiscopia Clujului are 55 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. Astfel, în anul 2021, în scop filantropic, a fost cheltuită suma totală de 18.352.363 lei, de care au beneficiat 17.324 de persoane, printre care un număr însemnat de persoane de etnie rromă.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Marius Romilă

Citește și

Ultimele articole

„Tatăl Nostru” – rugăciunea biblică prin excelență

„Tatăl Nostru” – rugăciunea biblică prin excelență

1. Pregătirea aperceptivă[1] Se știe că omul moare fără aer. Dar se știe oare că sufletul omului fără rugăciune e sortit morții? Ne-am raportat vreodată la rugăciune ca la oxigenul vieții duhovnicești? Ce le-a spus Mântuitorul Apostolilor Săi când aceștia I-au cerut...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

La prăznuirea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Bic. Prilejul a fost dat de sărbătorirea hramului acestui așezământ monahal.La slujbă au fost prezenți sute de...

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri rromi au fost botezați de Mitropolitul Clujului, vineri, 28 august 2015, în Parohia „Sfântul Moise Arapul” din comunitatea clujeană Pata Rât la finalul Sfintei Liturghii oficiate cu prilejul hramului.  „În colonia Pata Rât locuită de rromi, astăzi a avut loc...

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, la Cluj-Napoca

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, la Cluj-Napoca

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului organizează la Cluj-Napoca, în perioada 4-7 septembrie, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, în cadrul manifestărilor mai ample găzduite de acest municipiu, declarat...

Biserica din Brâglez, târnosită de Preasfințitul Petroniu

Biserica din Brâglez, târnosită de Preasfințitul Petroniu

Duminica a 12-a după Rusalii a fost zi de sărbătoare pentru credincioșii parohiei Brâglez din Episcopia Sălajului. Locașul de cult a fost târnosit de Preasfințitul Părinte Petroniu, slujbă care a încununat jertfa credincioșilor pe parcursul a mai multor ani. După...