Ziua mamei, sărbătorită în avans, în parohia clujeană Berchieşu

de | mart. 1, 2017

Tinerii parohiei  clujene ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Berchieşu, protopopiatul Turda, le-au oferit duminică, 6 februarie 2017, mamelor şi bunicelor un dar inedit: lalele din hârtie confecționate chiar de ei. Momentul a avut loc în biserica parohiei,  imediat după Sfânta Liturghie.  

Potrivit părintelui paroh Florin Negru, lalelele au fost realizate de copii sâmbătă, 25 februarie 2017, în cadrul activităţilor dedicate lor. Tinerii s-au întâlnit în biserica de lemn a parohiei, monument istoric, ce datează din anul 1747, în care se păstrează atât pictura pe pânză dar şi icoane pictate pe lemn şi pe sticlă. Sub îndrumarea preotului şi a doamnei preotese Carmen-Adriana Negru, copiii au realizat darurile dedicate mamelor și bunicelor. La final au fost răsplătiţi pentru consecvenţa lor, pentru dragostea faţă de Biserică, dar şi pentru iscusinţa mâinilor lor, cu dulciuri, ceai cald şi suc.

„Astfel de activităţi au loc periodic în parohia noastră, ele având ca scop apropierea tinerilor de Biserică, dragostea faţă de semenul nostru şi conştientizarea lor de faptul că Dumnezeu este real prezent în viaţa noastră”, a declarat pentru radio Renașterea părintele paroh Florin Negru.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Luni, 3 august 2015, Înaltpresfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Ortodoxă Șutu, iar cu acest prilej a sfințit și catapeteasma bisericii. Aflându-se în mijlocul credincioșilor acestei comunități, ierarhul le-a vorbit...

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Parohia ortodoxă „Sfântul Dumitru” din localitatea clujeană Florești, organizează în perioada 3-7 august, la biserica „Soborul Maicii Domnului”, o școală de vară. Participă un număr de 35 de copii, cu vârste cuprinse între 8-15 ani, din cadrul parohiei. Cei mici au...