Ziua Medicinei Militare, sărbătorită la Cluj-Napoca prin muzică

de | aug. 21, 2020

În onoarea medicilor și cadrelor medicale din întreaga țară implicate în lupta cu noul coronavirus, dar și a pacienților, va fi oganizat la Cluj-Napoca un moment muzical, intitulat „De la suflet la suflet”.

Evenimentul are loc cu ocazia Zilei Medicinei Militare și va debuta astăzi, 21 august 2020, la ora 17:00, în curtea Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din oraș.

Cadrele medicale și pacienții internați în spital vor putea audia suite instrumentale tradiționale, romanțe, dar și pricesne, în interpretarea Orchestrei profesioniste „Cununa Transilvană”, dirijor profesor Ovidiu Barteș.

„În acest mod, instituția noastră transmite corpului medico-sanitar al Armatei aprecierea, respectul și gândurile de aleasă prețuire pentru performanțele deosebite, pentru încrederea și susținerea transmisă pacienților, atât militari cât și civili”, a precizat managerul CJCPCT Cluj, Adriana Irimieș

Evenimentul, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”, se va desfășura fără accesul publicului larg, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție și siguranță sanitară.

Ziua Medicinei Militare, sărbătorită la Cluj-Napoca prin muzică

Ziua medicinei militare este marcată anual la 21 august. Este data la care, în anul 1862, prin Înaltul Decret Domnesc semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a luat fiinţă Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, constituindu-se, astfel, un element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor militare.

 Istoria medicinei militare se suprapune cu istoria militară a poporului român, personalul sanitar al Armatei Române implicându-se în momentele cruciale ale istoriei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Pulcinella și Don Quijote, pe scena Teatrului de Păpuși „Puck”

Pulcinella și Don Quijote, pe scena Teatrului de Păpuși „Puck”

La finalul acestei săptămâni, micii spectatori clujeni sunt așteptați la două spectacole ale Teatrului de Păpuși „Puck”. Sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 11:00, la sediul instituției este programat spectacolul „Aventurile lui Pulcinella”/ „Pulcinella, kutyabaja”,...