Ziua Mondială a Radioului, la Radio Renașterea

de | feb. 13, 2023

Ziua de 13 februarie este Ziua Mondială a Radioului și marchează lansarea primei emisii a postului de radio al Naţiunilor Unite, în 1946.

Radioul și pacea” este tema celei de-a XII-a ediții a Zilei Mondiale a Radioului din anul 2023.

„…de vreme ce războaiele încep în mintea oamenilor, în mintea oamenilor trebuie să fie construite barierele păcii.”

La nivel global, radioul este în continuare mediul cu cea mai mare audienţă. Prin această abilitate unică de a ajunge la un auditoriu larg, radioul poate modela experienţadiversităţii unei societăţi, servind drept arenă astfel încât toate vocile să fie auzite şi reprezentate. Radioul continuă să fie unul dintre cele mai de încredere şi utilizate medii din lume, potrivit diferitelor rapoarte internaţionale.

Radio Renașterea împlinește anul acesta, la 1 mai 2023, 24 de ani de la înființare și funcționează sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului.

Cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Radioului, mai multe personalități au transmis câteva gânduri ascultătorilor Radio Renașterea.

Istoricul Varga Attila, cercetător al filialei din Cluj a Academiei Române

Întrucât azi este Ziua Internațională a Radioului, iar eu, în calitate de istoric al Institutului „George Barițiu” din Cluj Napoca al Academiei Române, am petrecut timp agreabil și constructiv la radio Renașterea vorbind despre oameni, locuri și idei din vremuri de altădată, m-am gândit să ofer acestui post de radio în această zi mai specială, un gând cordial de recunoștință, pentru că zilnic a știut să dea mai departe pe calea undelor acele voci care cultivă frumosul, eleganța, erudiția și rafinamentul, atât prin profesie, cât și prin felul de a fi din fiecare zi.

Mă gândesc cu nostalgie la regretatul academician Camil Mureșanu, cel despre care ne plăcea să spunem că știa cu adevărat prin cuvântul rostit, să transforme pietre seci în mărgăritare de mare preț. În realitate cred că oricare dintre noi putem face acest miracol în fiecare zi, dăruind celor din jur cuvinte venite din inimă.

Urmând acest crez doresc pentru Radio Renașterea să dăruiască zilnic mărgăritare de mare preț, iar cei care le aud, să se simtă de fiecare dată mai bucuroși mai bogați, sufletește și mai dornici să construiască clipe frumoase, cu o vorbă bună și cu puterea unui zâmbet.

Salutări din inimă pentru radio Renașterea.

Mihai Neamțu, teolog și scritor:

Sunt Mihai Neamțu și ascult radio Renașterea încă din primii ani de studenție clujeană. Recomand tuturor să se adape de la acest izvor de frumusețe și înțelepciune.

Radio Renașterea pentru sufletul dumneavoastră.

Adriana Irimieș, Managerul Centrului pentru Promovarea și Conservarae Culturii Tradiționale Cluj

Astăzi, la ceas de mare sărbătoare, alături de radio-ascultătorii pasionați de emisiuni difuzate pe calea undelor, marcăm Ziua Mondială a Radioului.

Această ramură importantă de promovare a culturii a fost înscrisă ca element în patrimoniul UNESCO, în septembrie 2011, urmând ca în același an, în luna noiembrie, să fie adoptată rezoluția privind Ziua Mondială a Radioului pentru data de 13 februarie.

Ne întoarcem acum pe plaiurile noastre, unde ne bucurăm cu toții de emisiunile ce promovează valorile creștine, emisiuni culturale, sociale și informative de care noi ne bucurăm cu toții la Radio Renașterea.

De ani buni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură care își desfășoară activitatea cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, prin proiectele culturale desfășurate, a devenit partener de nădejde cu Radio Renașterea.

Un radio de suflet, am spune noi, care emite 24 din 24 de ore, fiind patronat de Arhiepiscopia Română a Vadului, Feleacului și Clujului.

Ample proiecte de cercetare a culturii tradiționale, emisiuni de promovare a bisericilor din lemn din județul nostru, fotografii, document etnografic, obiceiuri, tradiții, concerte, spectacole și expoziții, precum și lansări de carte,toate acestea și-au găsit un loc primitor în familia radio Renașterea, ajungând astfel la sufletele radio-ascultătorilor.

La mulți ani, fie ca acest radio să dăinuie peste veacuri bucurând urmașii noștri prin emisiuni cu adânci, valențe în cultura tradițională și cea creștină.

Alexandru Pugna, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistrița-Năsăud

Din ținutul Bistriței și Năsăudului vreau să vă spun că astăzi este Ziua Mondială a Radioului. Radioul a reprezentat ani mulți cel mai rapid mijloc de comunicare în masă și a fost îndrăgit de întreaga omenire. Este și astăzi desigur, așa cum este și acest post minunat de radio Renașterea al Arhiepiscopiei noastre, care de ani mulți intră în casele, dar și în inimile creștinilor.

Cu emisiuni inspirate, cu știri necesare, cu muzică frumoasă spre bucuria sufletelor celor ce îl ascultă, dar mai ales cu emisiuni ce lămuresc creștinul despre importanța învățăturii mântuitoare și trăirea ei cu sinceritate. Să nu uităm și de transmisiile în direct a Sfintelor Liturghii sau altor slujbe religioase foarte binevenite pentru creștinii care din motive binecuvântate nu pot fi prezenți la sfintele noastre biserici.

Astăzi, de Ziua Mondială a Radioului, urez tuturor celor ce trudesc la Radio Renașterea, dar și celor ce susțin acest îndrăgit post de radio și nu în ultimul rând, dumneavoastră radio- ascultătorilor, la mulți ani și emisiuni inspirate ca și până acum spre bucuria noastră, a tuturor celor ce beneficiem de emisiunile minunate de la Radio Renașterea.

Cornelia Ardelean Archiudean, interpretă a cântecului popular din județul Bistrița-Năsăud:

Pentru mine, și cred că pentru toți dintre dumneavoastră cei ce ascultați acest post, Radio Renașterea este de o importanță deosebită, pentru că suntem puși în legătură cu tot ceea ce se întâmplă pe plan religios și cultural, știrile și toate evenimentele deosebite ne sunt relatate la acest post de radio.

Pentru mine în mod special a fost și este postul de radio Renașterea un prieten deosebit de drag, pentru că atunci când sunt vara în satul meu Ocnița, ascult mereu postul radio Renașterea pentru informațiile, predicile și toate știrile frumoase. Aici auzim de lucruri frumoase, de oameni frumoși și minunați care sunt prezentați cum sunt ei, cu toată sinceritatea și cu tot ce au mai frumos în sufletul lor.

De aceea, cred că este foarte binevenit în viața noastră a tuturor, și mai ales în viața oamenilor mai în vârstă, care mulți dintre ei nu se mai pot duce la biserică, dar sunt foarte legați de postul de radio Renașterea, mai ales pentru că aici pot asculta Liturghiile oficiate în Catedrala Mitropolitană.

Așadar, eu cred că Radio Renașterea este un prieten deosebit pentru fiecare dintre noi.

Vă dorim toate cele bune, tuturor celor care trudiți la acest post de radio și să vă dea Dumnezeu sănătate, să ne fiți aproape.

Vă îndemn pe toți să ne ținem de neam. La mulți ani.

Menuț Maximinian, scriitor, jurnalist, director al cotidianului Răsunetul din Bistriţa:

Este Ziua Mondială a Radioului. Încă de la primul semnal transmis pe unde radio de acum mai bine de 120 de ani, lumea a fost fascinată. Noua metodă de comunicare producând puternice efecte pe plan mondial.

Și astăzi, radioul a rămas în preferințele oamenilor, la rândul lui evoluând, schimbându-se odată cu vremurile, pentru că astăzi vorbim de radio atât prin intermediul aparatelor în casă, dar și în mașină, și pe telefoane, pe rețelele de socializare, radioul are în același timp pagini de Facebook, pagini de internet putem să vedem și transmisiile live din studiouri.

Mă bucură tare mult să transmit un gând bun și colegilor de la radio Renașterea, postul de radio pe sufletul credincioșilor, ce se bucură de un număr mare de ascultători datorită calității grilei de programe.

Radio Renașterea are o echipă de profesioniști, intelectuali din Arhiepiscopia Clujului: teologi, scriitori, doctori, jurnaliști, care de la microfon transmit publicului ascultător mesajul de credință, speranță, tradiție, educație, respect și civilizație, ceea ce este foarte important în ziua de azi, prin difuzarea slujbelor din biserica, prin mesajul materialelor cu conținut teologic și social și prin reportajele referitoare la viața Bisericii, la învățământ, la educație și la tot ceea ce se întâmplă în județele noastre, ne-a câștigat tuturor încrederea.

Un post de radio care se află în casele credincioșilor, dar, foarte important, a reușit să pătrundă în inima radio ascultătorilor.

La sărbătoare contabilizăm și miile de ore de muncă. Mă bucur că fac și eu parte dintre colaboratori, de ani buni. Este o onoare pentru mine!

În ceas aniversar, de Ziua Mondială a Radioului, doresc să le urez tuturor colegilor noștri, mii de ascultători, să sporească și pe mai departe în lumină, pace și adevărul cuvântului celui veșnic.

La mulți ani, tuturor colegilor din radiourile din România și din lume, La mulți ani, radio Renașterea!

Bogdan Ota, pianist și compozitor

Pentru că azi e Ziua Internațională a Radioului, transmit întregii echipe Radio Renașterea, gânduri bune și succes. Ascultătorilor le doresc să rămână mereu aproape de acest post de radio, iar eu vă aștept pe toți la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, pe data de 24 februarie, la ora 19, la un concert creat special pentru voi – „Blitz”.

Marius Balo, profesor

Îmi amintesc că primul radio care a fost alături de mine atunci când m-am întors din infernul chinezesc, a fost Radio Renașterea.

Vă invit și pe dumneavoastră să continuați să fiți alături de acest post de radio și doresc și eu să le urez celor care ni-l aduc în fiecare zi, la mulți ani de Ziua Internațională a Radioului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

110 ani de la moartea preotului martir Haralambie Balamace

110 ani de la moartea preotului martir Haralambie Balamace

S-au împlinit sâmbătă 110 de ani de la moartea preotului martir Haralambie Balamace.  Preotul Haralambie Balamace a jucat un rol esențial în dezvoltarea învățământului în limba română printre macedo-românii din Epir și din Albania și pentru emanciparea bisericească a...

123 ani de la nașterea Patriarhului Justinian Marina

123 ani de la nașterea Patriarhului Justinian Marina

Al treilea Patriarh al României a avut o activitate importantă în apărarea și afirmarea Ortodoxiei românești în vremuri grele. Ioan Marina s-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, din judelul Vâlcea, în familia unor agricultori, buni creştini, de la care a...

Mitropolitul Bartolomeu Anania: 103 ani de la naștere

Mitropolitul Bartolomeu Anania: 103 ani de la naștere

S-au împlinit sâmbătă 103 ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania, mărturisitor al ortodoxiei în închisorile comuniste, teolog, prozator, poet și dramaturg. Mitropolitul Bartolomeu Anania (din botez Valeriu) s-a născut în data de 18 martie 1921 în Glâvile,...