Ziua Muntelui la Mărișel

de | sept. 16, 2019

Ziua Muntelui a fost sărbătorită duminică, 15 septembrie 2019, în Parohia Mărișel, din Protopopiatul Huedin.

Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohială din Mărișel. Din soborul slujitor au făcut parte: pr. Lupuțan Dan, protopopul de Huedin, pr. Mocean Ioan, parohul din Mărișel și pr. Crișan Vasile, fiu al satului.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protopop Dan Lupuțan, care le-a vorbit credincioșilor prezenți despre cele trei cerințe necesare mântuirii, consmnate în pericopa evanghelică din Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci: lepădarea de sine, ridicarea crucii și urmarea lui Hristos.

Părintele paroh Mocean Ioan a mulțumit tuturor pentru prezență.

Credincioșii prezenți, împreună cu soborul de preoți, au pornit în procesiune spre monumentul eroilor din centrul localității. Aici s-a săvârșit slujba Parastasului pentru eroii neamului, în prezența primarului comunei Mărișel, domnul Ghic Viorel și a oficialităților centrale, județene și locale. La finalul slujbei, părintele protopop a vorbit despre jertfa eroilor și despre testamentul lăsat de aceștia urmașilor. Cuvinte de omagiere la adresa eroilor a rostit și parohul local, părintele Mocean Ioan.

A urmat ceremonia depunerii de coroane, în fața monumentului eroilor și rostirea unei poezii închinate celor care s-au jertfit pe altarul patriei.

Pe scena special amenajată s-a desfășurat un spectacol folcloric, a cărui deschidere s-a făcut în sunete de tulnice. Au urcat pe scenă: Taragotiștii din Mărișel, formația Nepoții Iancului, Ansamblul folcloric Dor Transilvan, grupul Izvoare, frații Petreuș, Mariana Morcan și alți interpreți de muzică populară. De asemenea, au fost organizate: puncte gastronimice, târg de meșteri populari, târg de produse agroalimentare locale, puncte cu oferte turistice din zonă și expoziție de animale. În timpul spectacolului au fost premiați elevii din Mărișel cu rezultate foarte bune la învățătură, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie și cele mai frumoase exemplare de animale.

Pr. Muntean Dan Mihai

corespondent

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Sărbătoarea Naşterii Domnului, numită în popor Crăciunul, ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om, pentru mântuirea noastră, fiind cea mai importantă sărbătoare pentru comunitatea noastră parohială din cartierul Gheorgheni, care își serbează...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 22)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 22)

Am văzut în emisiunile precedente că multilateralul Pavel Florenski,  teolog, filozof, preot ortodox, matematician, fizician și istoric al artei, avea ca duhovnic un ieromonah de o extremă simplitate, avva Isidor de la schitul Ghetsimani. Apropiindu-se de sfârșitul...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 21)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 21)

Apropiindu-se de sfârșitul relatării vieții acestui om, personificare a simplitățíi, Florenski prezintă câteva episoade relevante pentru a ne întregi imaginea despre el: În 1860, fu tuns în mantia călugărească de stareţul Schitului, ieroschimonahul Alexandr. După...