Ziua Muntelui la Mărișel

de | sept. 16, 2019

Ziua Muntelui a fost sărbătorită duminică, 15 septembrie 2019, în Parohia Mărișel, din Protopopiatul Huedin.

Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohială din Mărișel. Din soborul slujitor au făcut parte: pr. Lupuțan Dan, protopopul de Huedin, pr. Mocean Ioan, parohul din Mărișel și pr. Crișan Vasile, fiu al satului.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protopop Dan Lupuțan, care le-a vorbit credincioșilor prezenți despre cele trei cerințe necesare mântuirii, consmnate în pericopa evanghelică din Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci: lepădarea de sine, ridicarea crucii și urmarea lui Hristos.

Părintele paroh Mocean Ioan a mulțumit tuturor pentru prezență.

Credincioșii prezenți, împreună cu soborul de preoți, au pornit în procesiune spre monumentul eroilor din centrul localității. Aici s-a săvârșit slujba Parastasului pentru eroii neamului, în prezența primarului comunei Mărișel, domnul Ghic Viorel și a oficialităților centrale, județene și locale. La finalul slujbei, părintele protopop a vorbit despre jertfa eroilor și despre testamentul lăsat de aceștia urmașilor. Cuvinte de omagiere la adresa eroilor a rostit și parohul local, părintele Mocean Ioan.

A urmat ceremonia depunerii de coroane, în fața monumentului eroilor și rostirea unei poezii închinate celor care s-au jertfit pe altarul patriei.

Pe scena special amenajată s-a desfășurat un spectacol folcloric, a cărui deschidere s-a făcut în sunete de tulnice. Au urcat pe scenă: Taragotiștii din Mărișel, formația Nepoții Iancului, Ansamblul folcloric Dor Transilvan, grupul Izvoare, frații Petreuș, Mariana Morcan și alți interpreți de muzică populară. De asemenea, au fost organizate: puncte gastronimice, târg de meșteri populari, târg de produse agroalimentare locale, puncte cu oferte turistice din zonă și expoziție de animale. În timpul spectacolului au fost premiați elevii din Mărișel cu rezultate foarte bune la învățătură, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie și cele mai frumoase exemplare de animale.

Pr. Muntean Dan Mihai

corespondent

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea căminelor studențești

Sfințirea căminelor studențești

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Cluj Napoca vă invită să luați parte și să veniți la sfinţirea căminelor studenţeşti! În fiecare an tinerii de la A.S.C.O.R. Cluj împreună cu un grup de preoţi şi însoţiti de un număr mare de studenţi, obişnuiesc să...

Hram la  Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Cluj-Napoca

Hram la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Cluj-Napoca

          Ca în fiecare an, Parohia Sfântul Antonie cel Mare din Cluj-Napoca, şi-a sărbătorit ocrotitorul prăznuit pe 17 ianuarie.           Programul a debutat miercuri 16 ianuarie 2019, seara, de la ora 18.00 cu oficierea slujbei Vecerniei Mari cu Litie, urmată de...

Capela mortuară din Maieru, sfințită de Mitropolitul Clujului

Capela mortuară din Maieru, sfințită de Mitropolitul Clujului

Joi, 17 ianuarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Maieru, prilej cu care a binecuvântat noua capelă mortuară din...

Luna credincioșilor, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Luna credincioșilor, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Duminică, 13 ianurie 2018, la Parohia „Nașterea Domnului” Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, au continuat evenimentele care se înscriu în „Luna credincioșilor”, proiect în cadrul căruia sunt sărbătoriți, în fiecare duminică, credincioșii care...

Liturghie Arhierească în Parohia Dobrin

Liturghie Arhierească în Parohia Dobrin

Duminică, 13 ianuarie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dobrin. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul...