Dacă Sfântul evanghelist Luca în prima sa scriere ne lasă câteva date din care se poate calcula aproximativ anul nașterii lui Iisus Hristos, ne lipsesc cu desăvârșire cele privitoare la ziua nașterii Lui. Se pare că autorii evangheliști, urmărind scopul bine-precizat, de a face cunoscută lumii predica mântuitoare, n-au pus prea mare pond [accent] pe datele biografi ce din viaţa lui Iisus. Se poate ca nici să nu fi cunoscut mai de aproape ziua în care S-a născut sau chiar de ar fi cunoscut-o, fi xarea ei după un răstimp de o jumătate de secol nu era un lucru ușor. Nici chiar creștinismul antic [primar], se pare că nu s-a prea ocupat cu această chestiune. Din câteva scrieri ale primelor secole, reiese că creștinii nu prea erau la curent cu ziua nașterii Domnului. Iar dacă azi serbăm acest unic eveniment din istoria mântuirii în 25 decembrie, nu putem spune că ne întemeiem nici pe sfi ntele evanghelii, nici pe tradiţia apostolică. Acei sfinţi părinţi care mai târziu erau pentru ziua de 25 decembrie se sprijineau pe rezultatul unor calcule care aveau punctul de plecare săptămâna de serviciu a preotului Zaharia din ceata lui Abia (Lc. 1, 58), calcul căruia îi lipsește siguranţa preciziei.

Chiar și sărbătorirea Crăciunului, în primele trei secole și mai bine, nu corespunde zilei de 25 Decembrie. În întreaga Biserică, afară de Roma, se serba la 6 ianuarie, împreună cu amintirea sosirii magilor, a primei minuni făcute la nunta din Cana și botezul în Iordan.

Cu siguranţă știm, când pentru sărbătorirea Nașterii Mântuitorului s-a schimbat ziua de 6 ianuarie, cu 25 decembrie: în Constantinopol, la 379 d. H., prin Grigorie de Nazianz (Lübeck „Historischen Jahrbuch 1907, p. 109); în Capadocia la 382, în Antiohia la 388, în Egipt între 400-432, în Cipru – după mărturia episcopului Epifaniu din Tesalonic – chiar și în sec. V, se serba în 6 ianuarie.

Acest „vechiu obiceiu” (spune Cassian în Collationes 1, 10) stăpânea în Ierusalim și în anul 335. În Roma, mai întâi fu schimbat 6 Ianuarie, cu 25 Decembrie pe la începutul sec. IV.

Prima dovadă care susţine ca zi a nașterii Mântuitorului, 25 decembrie, este „Cronograful din 354”. Autorul anonim al acestei colecţii de date oficiale și notiţe spune: „Hristos S-a născut sub consulatul lui C. Caesar Augustus și I. Emilius (754 a.u.c.) în 25 decemvrie, într-o zi de vineri, în a cincisprezecea zi a lunii noi”. Din această însemnare constatată de falsă în toate particularităţile ei controlabile, reiese că în Roma, la anul 354, de câtva timp se serba Nașterea Domnului în 25 decembrie. De la data sărbătorii, autorul a ajuns la data nașterii.

E întrebarea: cum de au ajuns creștinii la ziua de 25 decembrie și, ce-i mai mult, întâi cei din centrul imperiului roman. Găsesc mai logică până azi, soluţia dată de Kellner în „Heortologie”, p. 111.

„După ce soarele în 21 decemvrie ajunge în punctul cel mai de jos, începe din nou să descrie cercuri din ce în ce mai largi, iar omul simplu al naturii consideră ziua în care începe să se observe această creștere, ca pe o zi a renașterii, a nașterii soarelui, a invincibilului zeu al soarelui” (în calendarul oficial roman ziua de 25 decembrie era notificată ca zi de sărbătoare – Ziua soarelui „Natalis Solis invicti”). Ce era deci mai ușor pentru creștini, ca în acea zi de sărbătoare păgână, să se gândească la nașterea Aceluia, care era adevărata lumină a lumii.

Chiar dacă în Sfânta Scriptură nu s-ar fi dat impulsul pentru folosirea acestui tablou, spiritul creștin de la sine ar fi  trebuit să ajungă la aceasta. Astfel că, comparaţia între Hristos și Soare și între activitatea Lui și triumful luminii asupra întunericului este foarte bine cunoscută Sfi nţilor Părinţi. Ciprian Îl numește pe Iisus: „Sol venit”, Grigorie de Nazianaz, Ambrozie și alţii, la fel se folosesc de astfel de comparaţii.

În Sfânta Scriptură, încă găsim astfel de locuri. Sunt cunoscute doar cuvintele cu care bătrânul Simion întâmpină pe Iisus în templu: „Lumină spre luminarea neamurilor și spre slava poporului Tău, Israil” (Lc. 2, 32). În Vechiul Testament este numit când lumină în întuneric, când soarele dreptăţii.

Ce era deci mai aproape de spiritul creștinilor și în special pentru cei din Roma, decât să serbeze nașterea noului și adevăratului Soare în acea zi când în calendarul lor încă din vechime era sărbătoarea „Natalis solis”?

G(alaction) M(unteanu), „Ziua nașterii Mântuitorului”, în Renașterea V (1927), nr. 52, p. 3.