Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Ziua Națională a Dăruirii încurajează generozitatea și implicarea socială

de | sept. 25, 2024

Miercuri, 25 septembrie, România celebrează Ziua Dăruirii, instituită de Parlament în decembrie 2018, informează Agerpres.

Ziua Dăruirii este menită „a încuraja generozitatea și implicarea socială”, se arăta la acel moment în expunerea de motive.

„A dărui din inimă, a participa la ceva anume, a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva poate însemna și a simți că faci parte dintr-o comunitate pe care vrei să o faci un loc mai bun și mai frumos, a contribui la o activitate nobilă, valoroasă.”

Programe și manifestări culturale, educative, artistice, de voluntariat, cu caracter social pot fi organizate sau sprijinite, cu prilejul acestei zile, de către autoritățile publice centrale și locale, de instituțiile din subordinea lor, de societatea civilă și de persoane fizice și juridice.

Celebrarea acestei zile oferă școlilor prilejul de a-i implica pe copii în discuții despre filantropie și voluntariat, cu scopul de a intensifica „responsabilitatea cetățenilor de toate vârstele de a servi toate segmentele societății, de a contribui la o moștenire culturală care trebuie amplificată”.

„Întreaga viață este darul lui Dumnezeu pentru oameni și trebuie trăită ca dăruire de sine lui Dumnezeu și oamenilor, ca iubire darnică sau generoasă”, a spus Părintele Patriarh Daniel într-o predică recentă.

Așadar, a dărui înseamnă mai mult decât un cadou făcut cuiva: înseamnă să ne împărțim din timpul și viața noastră cu ceilalți.

Foto credit: Freepik

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Se împlinesc opt ani de la trecerea în veșnicie a Regelui Mihai I

Se împlinesc opt ani de la trecerea în veșnicie a Regelui Mihai I

Vineri se împlinesc opt ani de la mutarea la cele veșnice a Regelui Mihai I. Majestatea Sa s-a mutat la Domnul la vârsta de 96 de ani. Regele Mihai I s-a născut în data de 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea și al Reginei Elisabeta. A...