Ziua Națională a României în Parohia Ortodoxă ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Dumbrăveni. Atelier handmade: românași, stegulețe, broșe și atelier de colinde.

de | nov. 30, 2018

Din dragoste față de țară și față de poporul român, Ziua Națională a României și Praznicul Sf. Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul românilor, au fost sărbătorite cu mult drag în Parohia ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Dumbrăveni.

Dat fiind faptul că, la vârsta preșcolară copiii sunt foarte receptivi la diversele influențe care se exercită asupra lor, avem datoria de a-i ajuta să-și deschidă mintea și sufletul spre credința și să-i apropiem cât mai mult de adevăratele valori spirituale ale neamului din care se trag. Oferindu-le posibilitatea de a trăi intens unele momente religioase, vom reuși să le influențăm comportamentul de zi cu zi si să-i educam în spiritul valorilor moral religioase: „iubirea de aproapele”, „împlinirea de fapte bune”, „respectarea părinților și a batrânilor”, „ajutorarea celor nevoiași” și, mai ales, „apărarea cu tărie a credinței ortodoxe, strămosești”.
La Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean, a avut loc vineri, 1 decembrie, un atelier de creație, destinat copiilor și tinerilor din cadrul parohiei. Parohul Leon Drăgan și doamna preoteasă, inițiatorii acțiunii, au urmărit ca această activitate creativă să fie prilej de a sărbători bucuria că suntem români de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea și familia noastră, de a aprecia și iubi copiii și de ce nu, de a-i pregati pentru un viitor sănătos, fericit și plin de succese.
Rugăciunile de la începutul lucrului și de mulțumire pentru succesul lucrărilor înălțate de către organizatori, copii și invitați deopotrivă au fost urmate de vernisajul expoziției lucrărilor realizate de copii în cadrul atelierului de creație
În cadrul atelierului, 32 de copii au avut ocazia să confecționeze românași și româncuțe din linguri de lemn,  lingurile de lemn au fost îmbrăcate în costume populare confecționate din hârtie albă și decorate cu motive românești populare de către prichindei. De asemenea a doua activitateaa fost confecționarea unui steag și copii au înţeles semnificația celor trei culori din drapelul țării. Ultima activitate a fost realizarea unei broșe 3D tip floare din hârtie si carton (combinate) .Fiecare copil exprimându-și dorința să realizeze câte 4, 5 broșe, pentru fiecare membru a familiei.
Totodată a avut loc și un atelier de colinde, fiind un cadru vesel și minunat cu multă încărcătură pentru sufletele copilașilor. La sfârşitul întâlnirii toţi copiii au primit bunătăţi, ca răsplată pentru munca lor.
De ziua României, ne rugăm ca binecuvântarea Lui Dumnezeu să coboare ca o lumină lină peste inimile voastre curate. De asemenea, vă dorim să sporiţi cu înţelepciunea şi cu vârsta. La mulți ani senini, frumoși și rodnici, dragilor!! La mulți ani tuturor Românilor!

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...