Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat vineri, 12 septembrie 2025, la ceremonia militară și religioasă organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj, cu prilejul comemorării a 177 de ani de la eroica bătălie de pe Dealul Spirii și al celebrării Zilei Pompierilor din România, sărbătorită anual la data de 13 septembrie.
Evenimentul s-a desfășurat la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 69-71, în prezența oficialităților militare și civile, a conducerii și personalului ISU Cluj.
Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat o slujbă de Te Deum și le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură despre importanța misiunii pe care pompierii o îndeplinesc în societate.
În continuare, au rostit alocuțiuni: prefectul județului Cluj, Maria Forna, primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István. Reprezentanții autorităților au evocat profesionalismul pompierilor clujeni, care intervin zilnic pentru siguranța comunității.
Inspectorul-șef al ISU „Avram Iancu” Cluj, colonelul Gabriel Drînda, a subliniat importanța istorică a zilei și, în calitate de gazdă, a mulțumit tuturor pentru prezență.
Totodată, personalul care s-a distins prin îndeplinirea exemplară a atribuțiilor, pregătire profesională și comportament demn a fost recompensat prin înaintarea în grad, înaintea expirării stagiului minim, după cum urmează:
În gradul militar de Maior
- Căpitan Bărăian Andrei-Cătălin
- Căpitan Borș Ioan-Vlad
În gradul militar de Maistru Militar Clasa a II-a
- Maistru militar clasa a III-a Blaga Dumitru-Mihai
În gradul militar de Plutonier Adjutant
- Plutonier Major Băgăcean Ioan-Silviu
- Plutonier Major Suciu Ioan-Adrian
- Plutonier Major Țepeș-Bobescu Ioan
- Plutonier Major Urzică Ioan
De asemenea, au fost acordate diplome de merit pentru personalul care s-a evidențiat în diverse misiuni desfășurate pe parcursul anului, conform ISU Cluj.
La eveniment a fost prezentă garda de onoare, formată din efective ale pompierilor clujeni.
Manifestări în Parcul Central
Ziua Pompierilor va culmina sâmbătă, 13 septembrie, în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca. Între orele 10:00 și 18:00, în zona Centrului de Cultură Urbană „Casino”, clujenii vor putea vizita standurile de prezentare ale pompierilor, dedicate prevenirii situațiilor de urgență, și vor putea asista la prezentarea tehnicii de intervenție și a autospecialelor.
De asemenea, vor fi organizate ateliere interactive pentru copii, activități educative și jocuri pentru cei mici. Tot în cadrul evenimentului va avea loc și „Maratonul Resuscitării”, o campanie de instruire în acordarea primului ajutor, deschisă tuturor celor care doresc să învețe cum pot salva o viață.
Scurt istoric
Ziua Pompierilor din România este celebrată anual la data de 13 septembrie, chiar în ziua în care, în 1848, a avut loc eroica Bătălie de la Dealul Spirii. Atunci, Compania de Pompieri din București, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, a înfruntat trupele otomane trimise să înăbușe Revoluția de la 1848. Deși lupta a fost disproporționată și peste jumătate dintre pompieri și-au jertfit viața, eroismul lor a rămas un simbol al curajului, devotamentului și al slujirii comunității.
Ziua a fost recunoscută oficial prin Hotărârea de Guvern nr. 492/1997, care a instituit 13 septembrie drept „Ziua Pompierilor din România”.
La Cluj, tradiția pompierilor este la fel de veche: prima formațiune profesionistă, plătită de municipalitate, a fost înființată în 1884, iar de atunci pompierii clujeni au acționat neîntrerupt pentru protejarea vieții și a bunurilor, atât în timp de pace, cât și în vreme de război.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Primăria Municipiului Cluj-Napoca și ISU Cluj






