Ziua portului popular, ediția a V-a, la Mociu

de | aug. 22, 2017 | Activități parohiale

 Ziua „Adormirii Maicii Domnului” a fost statornicită ca ziua portului popular românesc în Parohia Ortodoxă  Mociu I. Astfel, anul acesta, pentru cincelea an consecutiv, un număr important de enoriași mici și mari au venit la biserica imbrăcați în costumele populare tradiționale, stimulându-se în felul acesta apartenența la neamul și cultura poporului român.

„Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultura ale unui popor. Ca parte integrantă a istoriei și civilizației poporului român, portul popular constituie un document viu care dăinuind peste veacuri, a transmis generațiilor mesajul unei creații artistice autentice”, a transmis pentru radio Renașterea părintele paroh Iustin Câmpean.

Ultimele articole

16 noiembrie – Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei

16 noiembrie – Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, autorul primei Evanghelii, care a propovăduit pe Hristos în Ierusalim, Macedonia, Asia şi Etiopia, unde a şi suferit moarte martirică, este serbat în data de 16 noiembrie. A fost fiul lui Alfeu, care nu este una şi aceeaşi...

Cinstirea eroilor în Parohia Sfântul Arhidiacon Ștefan din Cluj Napoca

Cinstirea eroilor în Parohia Sfântul Arhidiacon Ștefan din Cluj Napoca

Sărbătoarea Înălţării Domnului este un prilej de bucurie duhovnicească, dar şi de comemorare a celor care şi-au dat viaţa pentru ţară. Cultul eroilor reprezintă o datorie naţională ce trebuie cultivată în sufletele copiilor încă de la vârstă fragedă, fiind ajutaţi să...

Tabăra de 1 iunie – „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”

Tabăra de 1 iunie – „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”

Copiii și voluntarii grupului parohial „Sfântul Cuvios David din Evvia” al parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca  au continuat tradiția taberei organizate de Ziua Copilului. Tema de anul acesta a fost „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”. După...

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

Vineri,  31 mai 2019,  un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș,  s-a  deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Evenimentele au început duminica , o2 iunie 2019,   la ora 10 cu Sfânta Liturghie oficiat de  Părintele Protopop Dan Hognogi,  dupa care  a  fost sfinţit monumentul eroilor . La slujba de  sfinţire au participat și alţi preoţi din parohiile vecine, precum și...

Drumeția îngerașilor

Drumeția îngerașilor

De doi ani, în parohia  ”Tuturor Sfinților”,  din Mănăștur s-a împământenit obiceiul de a organiza o excursie cu micii truditori de la cercul de pictură – ”Micul Iconar”. Ideea activității  îi aparține tânărului preot paroh Horea Petre, care a gândit-o ca pe o...