Ziua României, sărbătorită în rugăciune la Baia Mare

de | dec. 2, 2019 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

În Duminica a XVI-a după Rusalii, de Ziua Naţională a României, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au luat parte numeroși credincioşi, alături oficialități locale și județene. În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, a înmulţirii talanţilor, i-a îndemnat pe cei prezenți să-și pună darurile primite în slujba comunității.

„În pilda talanţilor, Mântuitorul ne arată că aşteaptă de la fiecare dintre noi să sporim talanţii pe care i-am primit, mai mult sau mai puţin, şi să lucrăm spre binele comun, spre binele celuilalt, cu darurile pe care le-am primit”.

Ierarhul a vorbit și despre datoria fiecărui român față de Biserică și țară.

„Suntem  o ţară întreagă şi o datorăm celor care s-au sacrificat, care au cultivat de-a lungul secolelor idealul unităţii românilor din cele trei provincii, în primul rând în biserici, apoi în şcoală. Astăzi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul pe care ni l-a făcut, pentru o ţară creştină, pentru un popor care înţelege să-L urmeze şi să-L iubească pe Hristos, să-şi preţuiască Biserica, să-şi iubească valorile sfinte, să-şi întemeieze familii, comunităţi creştine, să aducă ţării noastre un dar sfânt fiecare dintre familiile noastre creştine prin naşterea de prunci.”, informează Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

Manifestările de Ziua Naţională a României, la Baia Mare

După încheierea Sfântei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi soborul de preoţi şi diaconi slujitori, tineri teologi cu ripide şi Drapelul Naţional, cărora li s-au adăugat şi preoţii militari din municipiul Baia Mare, au participat, în prezenţa unei mulţimi de aproape 10.000 de credincioşi, la manifestările legate de Ziua Naţională a României, care s-au desfăşurat pe bulevardul Unirii din faţa Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”.

După prezentarea onorului prefectului judeţului Vasile Moldovan de către Detaşamentul de onoare şi intonarea Imnului Naţional al României, a urmat slujba de Te-Deum oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, prin care s-a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra poporului român. Au urmat luările de cuvânt ale prefectului Vasile Moldovan, Gabriel Valer Zetea preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş şi al primarului Cătălin Cherecheş, defilarea unităţilor militare şi ale Ministerului de Interne cu tehnica din dotare, iar după încheierea acestuia, a urmat defilarea celor 7 căruţe trase de cai care au urmat, anul trecut, la un secol de la Marea Unire,traseul parcurs de maramureşeni în 1918, cu credinţionalele, apre Marea Adunare de la Alba Iulia, care a declarat Marea Unire.

 

Ultimele articole

Despre praznicele împărătești

Despre praznicele împărătești

Postul Adormirii Maicii Domnului 2021 | Cateheza I În tradiția ortodoxă, atunci când ne referim la sărbătorile dedicate Maicii Domnului și ale Mântuitorului Hristos, vorbim despre praznice sau sărbători împărătești. În mod normal, se vorbește despre 12 praznice, însă...

Agenda ierarhilor în Duminica a 6-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 6-a după Rusalii

În Duminica a 6-a după Rusalii (a vindecării slăbănogului din Capernaum), 1 august 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Cultul Maicii Domnului

Cultul Maicii Domnului

Tema catehezei de azi, despre Cultul Maicii Domnului, este o continuare firească a temelor precedente, pe o linie liturgică ascendentă: Cultul Sfinților, al Sfintelor Moaște, al Sfinților Îngeri… După cum se cunoaște, cultul Bisericii este structurat pe o scară...

Târnosirea bisericii din parohia Vișeu de Jos I

Târnosirea bisericii din parohia Vișeu de Jos I

Duminică, 18 octombrie 2020 (a XX-a după Rusalii), Preasfinițitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a binecuvântat noua capelă de cimitir, a târnosit biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Parohia...

Binecuvântarea capelei de cimitir din parohia Oarța de Jos

Binecuvântarea capelei de cimitir din parohia Oarța de Jos

Sâmbătă, 17 octombrie 2020, Preasfinițitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a binecuvântat noua capelă de cimitir a parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Oarța de Jos,...