Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Cluj printr-un spectacol folcloric

de | ian. 14, 2020

Ziua Unirii Principatelor Române va fi sărbătorită joi, 23 ianuarie 2020, la Cluj-Napoca, printr-un spectacol festiv, în cadrul căruia vor încânta publicul îndrăgiți cântăreți de muzică populară din județele Cluj și Bihor. Aceștia vor prezenta, printre altele, cunoscute cântece patriotice. Intitulat „Hai să dăm mână cu mână!”, evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

De la ora 18:00, pe scena Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” vor evolua gazdele: Grupul de copii „Muguri de folclor”, condus de prof. Alexandru Filip, coordonator Viorel Dodea și Corul bărbătesc „Craii Măgurii” din Bucea, jud. Cluj, coordonator părintele Mircea Dejeu. Totodată, jocurile tradiționale vor fi aduse în scenă de membrii Ansamblului Folcloric „Cununa Apusenilor” al Casei de Cultură „Dumitru Sopon” din Gilău, director artistic Marcela Câmpean, instructori Ciprian și Nicoleta Mureșan. Alături de ei vor evolua: Felix Gălan, Ioan Dordoi, Sava Negrean-Brudaşcu și prof. Ioan Berci, acompaniați de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș.

Totodată, spectatorii clujeni se vor putea bucura de dansuri din mai multe zone ale țării, dar și de cântece aduse în scenă de interpreții și instrumentiștii bihoreni: Simona Costin, Ionel Ban, Luminița Tomuța, Cornel Borza, Leontin Ciucur, Petrică Popa (taragot) și Stângaciu (vioară cu goarnă), acompaniați de orchestra Ansamblului „Crișana”, condusă de Adrian Miescu.

„Ne dorim ca 2020 să fie „Anul tradițiilor clujene în țară și peste hotare”. În acest scop vom dezvolta un proiect de colaborare și schimb de experiență cu instituții și ansambluri similare din țară și străinătate. Ca o primă colaborare, la început de 2020, deschidem granița culturală cu județul vecin, Bihor, anume cu Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana” din Oradea, director Leontin Ciucur”, anunță reprezentanții CJCPCT Cluj.

Intrarea se va face pe bază de bilete. Se pot procura de la casieria Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, de luni până vineri, între orele 10:00 -18:00, dar și online.

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Cluj printr-un spectacol folcloric

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Unirea Principatelor Române 165: conferință și lansare de carte

Unirea Principatelor Române 165: conferință și lansare de carte

Cu prilejul aniversării a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, prin Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian...

Crăiasa Zăpezii revine pe scena Teatrului „Puck”

Crăiasa Zăpezii revine pe scena Teatrului „Puck”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca îi așteaptă pe cei mici la finalul săptămânii cu două spectacole iubite de multe generații de copii: „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm, și „Crăiasa Zăpezii”, după Hans Christian Andersen....

Serată eminesciană la muzeul mitropoliei clujului

Serată eminesciană la muzeul mitropoliei clujului

Această săptămână stă, fără doar și poate, sub auspiciile zilei de 15 ianuarie, o zi care, declarată din anul 2010 ca „Ziua Culturii Naționale”, ne reamintește de poetul național Mihai Eminescu și de toți cei care, în trecut sau în prezent, au creat și creează...