”Ziua Vârstnicului” sărbătorită în Parohia Ortodoxă Răchițele

de | oct. 4, 2019 | Activități parohiale

Serviciul de Asistență Comunitară din cadrul Protopopiatul Ortodox Român Huedin, reprezentat de doamnele Bucșa Nicoleta și Lupuțan Mirela, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Răchițele, reprezentată de Pr. Boc Teodor și doamna preoteasă Mărioara, au marcat ”Ziua Vârstnicului” în cadrul familiei Rășinar Ilie și Catalina, care au împlinit 50 de ani de căsătorie.
Într-o zi de toamnă multicoloră, ploioasă, dar luminată de ochii celor care le-am deschis poarta, familia Rășinar ne-au făcut părtași la bucuria lor, aceea de a ne împărtăși experiența lor de familie. Ei au fost vizitați de către părintele Boc, doamna preoteasă, de asistentul social și pesagogul social ai Protopopiatului Huedin.

De asemenea era prezentă și una din nurorile lor, Dorina, care nu locuiește cu ei și o vecină, tanti Viorica, care locuiește la aproximativ 1 km distanță. Împreună am mancat bucate alese, am povestit despre obiceiuri, tradiții și costume populare specifice zonei, despre activitățile lor zilnice și le-am ascultat povestea vieții. Familia Rășinar are 3 copii, căsătoriți, dintre care unul este plecat în străinătate. Lăcrimează și ne spun că ”dorul de copii și nepoți ne rupe inima, iar asta e cea mai mare greutate a noastră!”
Ei locuiesc pe Dealu` Sulița, la aproximativ 5 km de șosea, credincioși exemplari, care parcurg drum lung până la biserică, străduindu-se să nu lipsească de la Sf. Liturghie.
Pe un drum lung și dificil de parcurs se ajunge pe Dealu` Sulița, iar acolo timpul parcă stă pe loc. Trai greu, dar sănătos și normal pentru locuitorii de acolo, unde apa se aduce de la izvor, cumpărăturile se transportă cu măgarul, iar mâncarea se prepară din majoritatea ingredientelor provenite din gospodărie. Vecinii sunt situați pe dealurile din împrejurimi, la câțiva km distanță.
Satul Răchițele este un sat de munte, situat la poalele Munților Vlădeasa, iar 80% dintre credincioși sunt vârstnici.
Pentru prevenirea izolării sociale și identificarea nevoilor zilnice ale vârstnicilor, Serviciul de Asistență Comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Huedin își propune ca, în colaborare cu preoții parohi de pe raza Protopopiatului Ortodox Huedin, să deschidă poarta celor izolați, pentru a-i lăsa să vorbească. Iar noi sa-i ascultăm.

Bucșa Nicoleta, asistent social

Ultimele articole

15 mai – Ziua internaţională a familiilor

15 mai – Ziua internaţională a familiilor

În data de 15 mai este serbată Ziua Internaţională a Familiei. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește, în duminica cea mai apropiată de această dată, o zi națională a familiei. Anul acesta. Duminica Familiei Creștine este serbată în 14 mai. Cu această ocazie, vă...

Festivalul Produsului Tradițional, la USAMV Cluj-Napoca

Festivalul Produsului Tradițional, la USAMV Cluj-Napoca

Festivalul Produsului Tradițional, la USAMV Cluj-Napoca. Între produsele prezentate de studenți se numără palaneț cu brânză de Mociu, sarmale cu păsat de Vama Oaș, tochitură moldovenească sau bere tradițională din Dorna Candrenilor Universitatea de Științe Agricole și...

Cerc preoțesc Valea Tecii, parohia Teaca , Protopopiat Bistrița

Cerc preoțesc Valea Tecii, parohia Teaca , Protopopiat Bistrița

Parohia Ortodoxă Teaca, din cadrul Protopopiatului Ortodox Bistrița, a găzduit luni 24 aprilie 2023, întâlnirea cercului preoțesc de pe Valea Tecii. Pornind de la îndemnul biblic: ,,Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrânețe și nu-l mâhni în viața lui. Și chiar de i se...

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

În ziua Înainte prăznuirii Bunei Vestiri, un grup de persoane private de libertate, rezidente ale Centrului Terapeutic Lotus din Penitenciarul de maxima siguranța Gherla însoțite de preotul capelan alături de cadre din Serviciul Educație , Sectorul Reintegrare Socială...