1. Sfântul Apostol Bartolomeu – Sfântul Apostol Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece apostoli. Este pomenit în Evangheliile sinoptice și în Faptele Apostolilor, iar prăznuirea lui se face la data de 11 iunie (împreună cu Sfântul Apostol Barnaba) și în 25 august (mutarea moaștelor sale).
După Pogorârea Duhului Sfânt, Bartolomeu a propovăduit în Asia împreună cu Apostolul Filip, cu sora lui Filip, Mariana și cu Apostolul Ioan.
În Hierapolis, împreună cu Apostolul Filip, a fost crucificat cu capul în jos pentru că a omorât un șarpe uriaș pe care oamenii îl adorau și pentru că a vindecat mulți bolnavi prin rugăciunile sale. Sfântul Bartolomeu a fost dat jos de pe cruce în timpul unui mare cutremur pentru că oamenii au crezut că Dumnezeu îi judecă, însă Sfântul Filip murise deja.
A mers apoi în India, a tradus Evanghelia după Matei și a vindecat-o pe fiica regelui Armeniei, fapt pentru care a suferit moarte martirică din cauza invidiei fratelui regelui.
Creștinii i-au îngropat trupul, dar datorită minunilor care se întâmplau lângă sfintele moaște, păgânii au aruncat sicriul său în mare. Sicriul a ajuns în insula Lipara unde Episcopul Agaton – care-l cunoscuse într-o vedenie în somn – l-a înmormântat într-o biserică. Ulterior, moaștele sale au fost transferate la Roma.
2. Sfântul Apostol Barnaba – A fost unul din cei șaptezeci de ucenici și însoțitorul Sfântului Apostol Pavel în unele din călătoriile sale misionare. Este pomenit în mai multe rânduri în Faptele Apostolilor și în două din epistolele Sfântului Apostol Pavel- Galateni și II Corinteni. Barnaba s-a născut într-o familie bogată din tribul lui Levi.
Cel care avea să devină mai târziu unul din cei șaptezeci de ucenici ai Domnului a studiat cu Saul (mai târziu Sfântul Apostol Pavel) sub îndrumarea lui Gamaliel. La naștere a primi numele de Iosif, dar Apostolii îl strigau Barnaba (fiul consolării) pentru că avea darul de a alina sufletele oamenilor.
Sfântul Barnaba a fost, probabil, primul care a propovăduit în Roma și Milano. El a fost martirizat de către evrei în insula Cipru și a fost înmormântat de către Sfântul Marcu. Mulți bolnavi și-au găsit vindecarea la mormântul lui, al cărui loc a rămas necunoscut până la cel de-Al IV-lea Sinod Ecumenic, în anul 451, când Sfântul i-a apărut Arhiepiscopului Anthemius în vis dezvăluindu-i locul.
3. Sfântul Luca al Crimeei – s-a născut în anul 1877, în orașul Kerci din Crimeea, din părinți dreptcredincioși, primind la botez numele de Valentin. De mic a primit o aleasă învățătură, apoi a studiat la Kiev, mai întâi la Academia de Arte Frumoase, apoi la Facultatea de Medicină.
Atât în vremea războiului ruso- japonez (1904-1905), cât și în timpul Primului Război Mondial (1914-1917), Sfântul s-a oferit ca voluntar, îndeplinind misiunea de chirurg în mai multe spitale din Rusia.
În anul 1916, și-a susținut doctoratul, apoi s-a hotărât să-și publice experiențele medicale într-o carte numită Eseu despre chirurgia infecțiilor septice, în care prezenta pentru prima dată informații de mare importanță, care aveau să aducă salvarea multor vieți omenești.
În anul 1906 tânărul Valentin s-a căsătorit cu Ana, însă o boală incurabilă a pricinuit moartea timpurie a soției sale, astfel încât Sfântul a rămas singur cu cei patru copii ai lor.
După venirea la putere a stăpânirii atee în Rusia, în anul 1917, medicul Valentin, stabilit la Tașkent, nu a încetat a-și manifesta public credința ortodoxă. De aceea, ierarhul locului l-a chemat să slujească Bisericii, încredințat de faptul că aceasta este misiunea și calea ce îl așteaptă, doctorul Valentin a acceptat fără nicio reținere hirotonia în preot, în anul 1921.
În scurt timp, a primit și tunderea în monahism, luând numele de Luca. În anul 1923, la cererea credincioșilor, a fost hirotonit arhiepiscop de Tașkent.
La scurt timp a fost însă întemnițat, urmând un lung șir de 11 ani de pribegie și suferințe în închisorile comuniste. Fiind un chirurg vestit, episcopul Luca a primit aprobarea de a opera în spitalele din închisorile prin care a fost purtat.
Fiecare operație începea i și se termina cu o rugăciune către Maica Domnului, iar curățarea trupului cu iod, spre dezinfectare, Sfântul o făcea în semnul crucii. În anul 1946, reabilitat chiar de prigonitorii săi, datorită faimei sale în întreaga lume, Sfântul Luca a fost numit arhiepiscop de Simferopol și Crimeea.
Acolo a reînviat credința și viața duhovnicească. Predicile lui erau ascultate, pe lângă credincioșii de rând, de studenți, intelectuali și chiar de oameni având altă credință.
Sfântul nu s-a temut niciodată în cuvântările sale a condamna ateismul. La bătrânețe, Sfântul și-a pierdut cu totul vederea. Despre aceasta însă, el spunea: „Cel ce și-a închinat viața Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumina la fel cu cea de pe Tabor”. Sfântul Luca al Crimeei a adormit în Domnul la data de 11 iunie 1961.
Fiind cinstit ca un nou doctor fără de arginți și făcător de minuni, Ierarhul și medicul Luca a fost canonizat în anul 1996. Sfintele lui moaște au fost așezate în Catedrala „Sfânta Treime” din Simferopol, unde săvârșesc tămăduiri minunate.
În anul 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea numelui său și în calendarul Bisericii noastre, cu zi de pomenire la 11 iunie.