Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, s-a născut în cetatea Aschia, din Cipru, pe la anul 270 şi a trăit până pe vremea împăratului Constantin cel Mare (306-337) şi a lui Constanţiu (337-361), fiul lui. Era simplu şi smerit cu inima.
La început a fost păstor de oi, apoi s-a căsătorit, iar după moartea soţiei sale a fost ales episcop în Trimitunda, aproape de Salamina. Pentru că Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor, a fost numit făcător de minuni.
În vreme de secetă a adus ploaie pe pământ; prin rugăciunea lui a oprit ploaia cea peste măsură; a pus capăt foametei pricinuite de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul; a preschimbat şarpele în aur, iar, după ce a scăpat pe sărac din lipsă, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe; a oprit curgerile râurilor, şi a întors pe păcătoşi, făcându-i să-şi mărturisească păcatele.
În vremea prigonirii creştinilor de către împăraţii Maximian (286-305) şi Galeriu (305-311), Sfântul a fost prins şi, mărturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept, i s-a tăiat pulpa stângă şi a fost aruncat în temniţă, dar mai apoi a fost eliberat.
A luat parte la Sinodul cel dintâi de la Niceea, din anul 325, fiind unul dintre cei 318 Părinţi episcopi care au mărturisit apostoleasca învăţătură, că Fiul lui Dumnezeu este cu adevărat de o fiinţă cu Tatăl. Sfântul Spiridon a arătat printr-o minune taina Sfintei Treimi, şi anume, luând o cărămidă, a făcut, prin rugăciune, ca ea să se desfacă în elementele din care era alcătuită: pământ, apă şi foc.
Murind Irina, fiica lui, o femeie i-a cerut banii pe care îi încredinţase spre păstrare fiicei lui; iar acesta, neştiind unde erau puşi, a întrebat-o pe cea moartă şi, aflând de la ea locul unde erau, i-a dat înapoi femeii.
Sfântului Spiridon i se arătau îngerii, care slujeau la Sfânta Liturghie împreună cu el. Iar întâmplarea cu cei care au încercat să-i fure oile de la turmă, ne arată cât era de îndurător şi de milostiv, încât nu numai că a dezlegat pe hoţii care fuseseră legaţi cu lanţuri nevăzute toată noaptea şi i-a vindecat de orbire, dar le-a dat la plecare şi un berbec, îndemnându-i să-şi schimbe viaţa.
Şi aşa, ocârmuind bine turma credincioşilor, încredinţată lui, s-a mutat la Domnul la 12 decembrie în anul 348, iar sfintele lui moaşte sunt păstrate în mare cinste, până în ziua de astăzi, într-o raclă de mult preţ, în insula Corfu.
