13 ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Petroniu Tănase, monah cărturar și smerit

de | feb. 22, 2024

Joi se împlinesc 13 ani de la mutarea la cele veșnice a unui părinte contemporan iubit pentru smerenia lui: Starețul Petroniu Tănase de la Schitul românesc Prodromu din Sf. Munte Athos.

Părintele Petroniu s-a născut în anul 1914, în comuna Farcașa, județul Neamț, și s-a închinoviat la Mănăstirea Neamț când era foarte tânăr.

A fost trimis să studieze Teologia la București, unde a urmat în paralel și cursuri de Matematică și Filozofie, ceea ce demonstrează că avea darul cărturăriei.

A avut, pentru o perioadă, ascultarea de a organiza biblioteca Mănăstirii Antim din Capitală, apoi, în anii 1945-1947, a fost funcționar la Cancelaria Sfântului Sinod și la secretariatul Patriarhului Nicodim. A făcut parte din mişcarea „Rugul Aprins” și a suferit consecințele acestei afilieri.

În Sfântul Munte

În 1977 și 1978, la cererea monahilor români din Sfântul Munte Athos, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis să trimită în vizită două grupuri de călugări români, cu scopul ca cel puțin o parte să rămână, pentru a revigora viața monahală la Schitului românesc Prodromu.

Din primul grup au făcut parte părinții Cleopa Ilie și Ioanichie Bălan de la Sihăstria Neamțului. Aceștia nu au rămas în Sfântul Munte, după ce Părintele Cleopa a primit cuvânt de la Sf. Ier. Nicolae Velimirovici, care îi spunea că este nevoie de el în țară.

Părintele Petroniu a făcut parte din al doilea grup de monahi și a rămas în Sfântul Munte până la sfârșitul vieții sale pământești. În 1984, a fost ales stareț al Schitului Prodromu. A trecut la Domnul în 22 februarie 2011.

Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord  spunea despre Starețul Petroniu Tănase:

„În el vedeam chipul ideal al călugărului care îmbina în modul cel mai firesc erudiţia teologică şi laică cu smerenia şi râvnă de rugăciune. Rar mi s-a dat să întâlnesc un om cult şi smerit, în acelaşi timp, cum a fost Părintele Petroniu!”

Propus pentru canonizare

Osemintele Părintelui Petroniu Tănase au fost deshumate anul trecut cu cinste de obștea românească din Athos.

Patriarhia Română a solicitat Patriarhiei Ecumenice canonizarea Starețului Petroniu Tănase de la Prodromu și a Părintelui Dionisie Ignat de la Colciu.

„Când nişte străini au întrebat pe un monah aghiorit dacă mai sunt «monahi adevăraţi» în Muntele Athos, acesta a răspuns: «Doar doi mai sunt: Dionisie de la Colciu şi Petronie de la Prodromu»”, relatează Arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Capitală.

Un cuvânt de la Starețul Petroniu Prodromitul:

„Omul este adevărat om când tinde spre Dumnezeu. Nu este libertate altfel decât să faci binele, nu răul.”

Sursa foto: Prodromu-athos.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

111 ani de la nașterea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț

111 ani de la nașterea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț

În data de 23 iulie se împlinesc 111 ani de la nașterea celui care avea să devină Sfântul Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul). A venit pe lume în satul Crăiniceni, județul Botoșani în familia unor țărani evlavioși, Maxim și Ecaterina, însă de mic a purtat crucea...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...

Peste 140.000 de români îşi serbează ziua numelui de Sfântul Ilie

Peste 140.000 de români îşi serbează ziua numelui de Sfântul Ilie

La Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul peste 140.000 de români îşi serbează onomastica, în 20 iulie. Potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, 106.266 bărbaţi şi 35.790 femei poartă numele...

Ziua mărcii poștale românești este sărbătorită pe 15 iulie

Ziua mărcii poștale românești este sărbătorită pe 15 iulie

Ziua mărcii poștale românești este sărbătorită anual în data de 15 iulie. În această zi, în anul 1858, au fost tipărite celebrele mărci poștale românești „Cap de bour”. Evenimentul a avut loc la 18 ani după apariția primei mărci poștale din lume, cunoscută sub...