Sfântul Elefterie a trăit în veacul al doilea după Hristos. Părinţii săi erau din Roma, tatăl său, Eugeniu, fiind păgân şi mare dregător al Imperiului, iar mama sa, Antia, primind credinţa creştină de la ucenicii Sfântului Apostol Pavel.
Însă Elefterie a rămas de mic orfan de tată şi a fost crescut numai de mama sa, care îl aducea adesea la biserică şi îl încredinţa preoţilor ca să-l înveţe Sfintele Scripturi.
Pentru bunele lui deprinderi, credinţa dreaptă, iscusinţa minţii şi darul cuvântului, a fost hirotonit diacon la vârsta de 15 ani şi preot la 18 ani; iar la vârsta de 20 de ani a fost rânduit episcop al Iliricului.
Atunci a trecut marea din Italia în Iliric şi a început a propovădui Sfânta Evanghelie, prin purtare, prin minuni şi prin cuvânt, în cetatea Avlon (astăzi Vlore, în Albania) şi în împrejurimi. Sfântul Elefterie a atras pe mulţi la credinţă.
De aceea, împăratul Adrian (117-138) a dat poruncă să fie prins şi adus înaintea lui, iar Sfântul, mărturisind luminat pe Hristos – Dumnezeu adevărat, iar pe idoli defăimându-i, a fost dat la chinuri.
Atunci împăratul a poruncit ca Sfântul să fie culcat pe un pat de aramă înroşit în foc. L-au aruncat apoi într-un vas plin cu untură şi smoală clocotită, dar, cu puterea lui Hristos, a fost păzit nevătămat.
Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor cu ţepuşe ascuţite de o parte şi de alta. Însă, la rugăciunea Sfântului, Coremon însuşi, umplându-se de Duh Sfânt, a intrat el mai întâi în cuptor şi a ieşit nevătămat, mărturisind că Hristos este Dumnezeu, pentru care i s-a tăiat capul.
Iar Sfântul Elefterie, ieşind şi el neatins din cuptor, a fost aruncat în temniţă la porunca tiranului. Apoi a fost legat de un car tras de cai sălbatici.
Dezlegat însă de îngeri, s-a dus într-un munte înalt, unde trăia între fiarele sălbatice, care se îmblânzeau atunci când Sfântul le grăia cuvintele lui Dumnezeu.
Auzind împăratul că a scăpat, a trimis ostaşi ca să-l prindă; dar Sfântul i-a îndrumat la Hristos şi i-a botezat. Iar toţi cei care au crezut în Hristos erau ca la cinci sute.
Fiind prins în cele din urmă, Sfântul a fost dus iarăşi în faţa împăratului, care l-a dat spre mâncare fiarelor sălbatice. Dar, scăpând nevătămat, împăratul a poruncit la doi ostaşi de l-au ucis cu suliţele; şi astfel şi-a dat fericitul său suflet în mâna Ziditorului.
Iar mama lui, Sfânta Antia, pe când îl îmbrăţişa şi-l săruta pe fiul ei ucis de păgâni, a mărturisit şi ea că este creştină, pentru care i s-a tăiat capul cu sabia.
Sfintele lor moaşte au fost duse din Roma în cetatea Rieti, dar părţi din ele s-au răspândit în lumea creştină, găsindu-se şi la noi în ţară, la biserica „Sfântul Elefterie” din Bucureşti, precum şi la alte biserici şi mănăstiri.
