15 mai este Ziua familiei

de | mai 15, 2024

Ziua internațională a familiei este celebrată anual în data de 15 mai.

Instituită prin decizia Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 15 mai 1993, Ziua internațională a familiei își are corespondentul în România în Ziua Națională a Familiei, instituită la inițiativa Institutului Român pentru Drepturile Omului și a Patriarhiei Române.

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Ziua Națională a Familiei în Duminica cea mai apropiată de 15 mai, ca fiind Duminica familiei creștine.

Căsătoria este cea mai veche instituției de drept divin, binecuvântată de Dumnezeu în Rai, odată cu crearea primilor oameni.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spunea în 2021 că familia creștină este ocrotită de Sfântul Apostol Andronic și de Iunia, soția sa, pomeniți în data de 17 mai.

Învățătura Bisericii cu privire la familie se concentrează pe importanța spirituală a acestei instituții și pe explicarea rolului ei în societate și în istoria mântuirii.

Sfinții Părinți atestă importanța familiei creștine, pe care Sfântul Ioan Gură de Aur o descrie ca fiind „o mică Biserică”. Tot acesta evidenţiază faptul că în familia în care bărbatul, femeia şi copilul merg pe drumul virtuţii, acolo locuieşte şi Hristos.

Tema de anul acesta a Zilei internaționale a familiei este „Familia și schimbările climatice”, subiect care își dorește să atragă atenția asupra impactului negativ asupra familiilor pe care poluarea și condițiile meteo extreme cauzate de aceasta îl provoacă.

Foto credit: freepik.com

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

50 de ani de la moartea a doi mari duhovnici români

50 de ani de la moartea a doi mari duhovnici români

Se împlinesc duminică, 6 iulie, 50 de ani de la moartea a doi mari duhovnici români, Sf. Cuvios Dometie cel Milostiv și Protosinghelul Nicodim Măndiţă. Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv (1924–1975) este cunoscut pentru activitatea...

5 iulie, 76 de ani de la deportările în Siberia și Kazahstan

5 iulie, 76 de ani de la deportările în Siberia și Kazahstan

Se împlinesc 76 de ani de când aproximativ 36.000 de persoane au fost deportate în Siberia și Kazahstan, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949.  Scopul deportărilor a fost forțarea colectivizării și eliminarea rezistenței țăranilor care refuzau să intre în colhozuri....

Crucea Roșie Română aniversează 149 de ani de la înființare

Crucea Roșie Română aniversează 149 de ani de la înființare

Crucea Roșie Română aniversează vineri 149 de ani de activitate. Societatea a fost înființată în data de 4 iulie 1876 și a funcționat în actualul sediu al Spitalului Colţea din Bucureşti. Actul de înființare a societății umanitare a fost semnat de personalități...