Era de originar din Antiohia Siriei, oraș zidit pe la anul 300 î.Hr. de Seleucus Nicator în amintirea tatălui său Antiohus. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca s-a născut într-o familie păgână. Numele de Luca este o prescurtare de la Lucanus, Lucianus sau Lucilius. Înainte de a primit sfântul botez a fost prozelit iudeu, lucru care reiese și din mulțimea cunoștințelor sale despre obiceiurile iudaice. Cunoștea limba greacă, ebraică, egipteană și latină; a fost doctor și pictor. Sfântul Apostol Pavel scrie colosenilor: „Vă îmbrățișează Luca, doctorul cel iubit” (Coloseni 4, 14). A făcut parte din cei 70 de apostoli ai Domnului (Luca 10, 1) și în ziua Învierii se afla pe calea spre Emaus împreună cu Cleopa, când Mântuitorul s-a apropiat de ei și le-a zis: „Ce sunt cuvintele pre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în cuvânt și în faptă .. cum L-au osândit la acestea pe care le schimbați unul cu altul în drumul vostru?”, iar ei au răspuns: „Cele desmoarte și L-au răstignit arhiereii și mai-marii noștri”. (Luca 24, 17-20). După răspândirea apostolilor în lume pentru propovăduire, Sfântul Luca se afla în orașul Beoția (Grecia), iar mai târziu îl însoțește pe Sfântul Apostol Pavel în a doua călătorie misionară (49-52) din Troia până în Filipi (Faptele Ap. 16, 11-12), apoi și în a treia călătorie (53-58) din Ahaia în Asia Mică (Faptele Ap. 20, 1-16). Evanghelistul Luca a fost ucenicul cel mai apropiat al Sfântului Apostol Pavel. Chiar în timpul celor doi ani de întemnițare a acestuia în Cezareea Palestinei, Luca era cu el, iar când Pavel a fost trimis la Roma să fie judecat, a călătorit împreună și a rămas cu el. (Faptele Ap. 27, 1-31).
Sfântul Evanghelist și Apostol Luca a scris Evanghelia a treia și cartea Faptele Apostolilor. Hotărârea de a scrie Evanghelia se arată în cuvintele: „Deoarece mulți s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi, așa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început și au fost slujitori ai Cuvântului, am găsit și eu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ți le scriu..” (Luca 1, 1-4).
Prietenia strânsă dintre Sfântul Apostol Pavel și ucenicul său Luca, timpul îndelungat cât au stat și au propovăduit împreună, cuvântările și minunile săvârșite de Apostolul Neamurilor, toate acestea l-au ajutat pe Evanghelistul Luca să alcătuiască Evanghelia sa. Istorisirea lui dovedește o cultură literară mult superioară față de aceea a lui Matei și Marcu. Numai el singur a scris despre cuvântul Arhanghelului Gavriil cu privire la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 5-25); numai el a scris despre faptul ca Fecioara Maria a mers la Elisabeta după Buna Vestire (Luca 1, 26-28); despre nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 57-80); el singur ni-L arată pe Mântuitorul Iisus Hristos la vârsta de 12 ani la templu (Luca 2,42-50). Fără îndoială că toate acestea le-a aflat de la Sfânta Fecioară Maria și totodată dovedesc deosebita prețuire de care s-a bucurat din partea Ei. Sunt taine pe care Sfânta Fecioara Maria le-a păstrat ani de-a rândul, pe care i le-a încredințat spăre bătrânețe ca unui ucenic vrednic de asemenea încredințări.
În ceea ce privește sfârșitul Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, acesta și-a încununat propovăduirea cu sfârșit mucenicesc, lucru arătat și de martirologiul african din secolul al V-lea unde i se dă numele de mucenic și că aceasta s-a întâmplat în Peloponez. În secolul I, Peloponezul făcea parte din provincia romană Ahaia, care cuprindea aproape întreaga Grecie de azi. În anul 357, Sfântul Artemie Duxul, cel care a fost Legatus Augusti în Egipt, a mutat, din porunca împăratului Constanțiu, moaștele Sfinților Apostoli Luca, Andrei și Timotei din Ahaia, în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, unde se află îngropat și împăratul Constantin cel Mare, ctitorul ei.
