Radio RENAȘTEREA

 LIVE

26 octombrie – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Sfinții zilei

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284-311) şi era fiul dregătorului cetăţii Tesalonicului, botezat în taină de părinţii săi, de frica prigoanei împotriva creştinilor.

Şi îl învăţau părinţii, în cămara cea ascunsă a casei lor, toate tainele sfintei credinţe, cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi milostenia cea către săraci.

Şi, aşa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar mai ales, a început a lucra în el harul lui Dumnezeu. Şi tânărul creştea cu anii şi cu înţelepciunea, urcând scara virtuţilor, din putere în putere.

Ajungând la vârsta cea desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsând pe tânărul Dimitrie moştenitor nu numai al multor averi, ci şi al bunului lor nume.

Deci, împăratul Maximian, auzind de moartea dregătorului Tesalonicului, l-a chemat pe Dimitrie şi, cunoscându-i înţelepciunea, l-a făcut dregător în locul tatălui său.

Şi a fost primit Sfântul cu mare cinste de cetăţeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe faţă dreapta credinţă şi aducând pe mulţi la Hristos.

Dar, nu după multă vreme, a cunoscut împăratul că dregătorul Dimitrie este creştin şi s-a mâniat foarte. Drept aceea, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, în anul 306, Maximian a poruncit să se facă praznic în fiecare cetate, în cinstea zeilor, şi a venit împăratul şi în Tesalonic.

Iar Dimitrie, fiind întrebat de sunt adevărate cele auzite despre el, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creştin, şi a defăimat închinarea cea păgânească. Atunci împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă până la încheierea jocurilor în cinstea biruinţei sale.

Şi se bucura împăratul, văzând mai ales pe un luptător vestit, Lie, vandal de neam, înalt, puternic şi înfricoşător la chip, că se lupta cu cei viteji şi-i ucidea, aruncându-i în suliţe. Deci, era acolo un tânăr creştin, anume Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acesta, văzând pe Lie ucigând fără cruţare pe oameni, mai cu seamă pe creştini, s-a aprins de râvnă.

Şi, vrând să se lupte cu Lie, a alergat mai întâi la Sfântul Dimitrie, în temniţă, cerând de la el rugăciuni şi binecuvântare ca să-l poată birui pe acel ucigaş de oameni. Şi, însemnându-l cu semnul Crucii pe frunte, Sfântul i-a zis: „Du-te! Şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi!”.

Deci, intrând în luptă cu Lie, Nestor a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”. Şi îndată, aruncându-l pe Lie în ascuţişul suliţelor, acela şi-a dat sufletul. Şi s-a întristat împăratul de moartea lui Lie.

Aflând însă că Sfântul Dimitrie este cel care l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostaşii, poruncindu-le să-l străpungă cu suliţele pe Sfântul, în temniţă, pentru că a fost pricina morţii lui Lie.

Ostaşii au mers la temniţă, unde l-au găsit pe Sfânt rugându-se, iar când s-au apropiat să-l străpungă cu suliţele, Sfântul şi-a ridicat mâna dreaptă, primind prima însuliţare în coastă, asemenea Mântuitorului. Ucis de ostaşi, marele Dimitrie şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. A doua zi, din porunca împăratului, s-a tăiat capul şi Sfântului Nestor.

Moaştele Sfântului Dimitrie, izvorâtoare de mir, au săvârşit multe minuni şi preaslăvite tămăduiri. Ele se află şi astăzi în biserica sa din Tesalonic, în Grecia.

Sfinții zilei
Sfinții zilei
26 octombrie - Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Sfinții zilei
6 octombrie – Sfântul Apostol Toma; Sf. Mc. Erotiida

6 octombrie – Sfântul Apostol Toma; Sf. Mc. Erotiida

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi pe Sfântul Apostol Toma și pe Sfânta Muceniță Erotiida. Sfântul Apostol Toma s-a născut în cetatea Paneada (numită şi Cezareea lui Filip), din Galileea. Numele de Toma, în limba aramaică, înseamnă geamăn, ca şi cel de Didymos în...

4 octombrie – Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei, episcop al Atenei

4 octombrie – Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei, episcop al Atenei

Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei, episcop al Atenei, a fost unul dintre slujitorii Areopagului care după propovăduirea Sfântului Apostol Pavel a primit botezul creștin. Tot Sfântul Apostol Pavel l-a așezat ca episcop al Atenei. Sfântul Mucenic Ierotei a fost de față și...

3 octombrie – 	Sf. Sfințit Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist

3 octombrie – Sf. Sfințit Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist

Sf. Sfințit Mc. Dionisie s-a născut în Atena și a fost unul dintre oamenii înțelepți ai Areopagului. Însușindu-și învățătura grecească, a dorit să și-o definească și pentru aceasta s-a dus în Egipt. Întorcându-se în Atena, Dionisie s-a căsătorit, iar la vârsta de 25...