Radio RENAȘTEREA

 LIVE

6 iulie – Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma

Sfinții zilei

Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare s-a stabilit încă din tinereţe în deşertul Scetei (Egipt), sub as­cultarea sihastrului Hor. S-a retras apoi, peste Nil, la o sihăs­trie din muntele Sfântului Antonie cel Mare. Cuviosul împletea rugăciunea cu munca, primind vizita multor pustnici din jur, fiind învrednicit şi cu darul facerii de minuni.

Odată, un om a plecat cu fiul său spre sihăs­tria Cuviosului Sisoe, dar pe drum copilul s-a îmbolnăvit şi a murit. Însă tatăl nu s-a întors, ci şi-a continuat drumul. Ajungând la cuvios, în lipsa acestuia, l-a aşezat pe fiul lui cu faţa în jos, ca şi cum ar fi stat la rugăciune.

Cuviosul Sisoe l-a binecuvântat pe tată, care a ieşit afară, apoi şi pe copil, spunându-i să se ri­dice şi să se ducă la tatăl lui. În acel moment copilul a înviat.

Cu­viosul şi-a dat seama de minunea ce s-a săvârşit prin el şi întristându-se, deoarece nu voia să fie făcător de minuni, le-a cerut să nu spună nimic despre ce se întâmplase. Sfân­tul Cuvios Sisoe cel Mare a trecut cu pace la Domnul în anul 429.

Sfinții zilei
Sfinții zilei
6 iulie - Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Sfinții zilei
12 mai – †) Sf. Mc. Ioan Valahul

12 mai – †) Sf. Mc. Ioan Valahul

Sfântul Mucenic Ioan Valahul – Acest Sfânt Mucenic s-a născut în Ţara Românească, din părinţi de bun neam şi binecredincioşi, pe la anul 1644, adică în vremea stăpânirii binecredinciosului domn Matei Basarab (1632-1654). La câţiva ani după ce acesta s-a mutat la...

10 mai – Sf. Ap. Simon Zilotul

10 mai – Sf. Ap. Simon Zilotul

Sf. Ap. Simon Zilotul – Acest sfânt Apostol era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Când Simon a avut nunta cea legiuită, a fost chemat şi Iisus cu ucenicii acolo,...

8 mai – †) Sf. Ap. şi Ev. Ioan Teologul; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare

8 mai – †) Sf. Ap. şi Ev. Ioan Teologul; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul a fost fiul pescarului Zevedei şi al soţiei lui, Salomi. Pescuind odată la Marea Tiberiadei, a venit Iisus şi, stând pe ţărm, i-a chemat pe cei doi fii ai lui Zevedei, Ioan şi...