8 aprilie – Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis, Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei

Sfinții zilei

Acești Apostoli au făcut parte din cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, care s-au ostenit propovăduind cuvântul lui Hristos, îndurând chinuri și prigoniri.

Sfântul Apostol Irodion era din orașul Tars, Cilicia, Asia Mică, rudă a Sfântului Pavel. A călătorit în dese rânduri cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care l-au hirotonit episcop în Patara, astăzi Patras, Grecia.

Propovăduind pe Hristos, a fost chinuit de păgâni și supus la numeroase chinuri. Sfântul Apostol Pavel amintește de Sfântul Irodion în Epistola către Romani, unde îl numește rudă a sa: Îmbrățișați pe Irodion, cel de un neam cu mine (Rom. 15, 11). Potrivit Sfântului Simeon Metafrast, Apostolul Irodion a suferit moarte martirică împreună cu Sfântul Olimp, în anul 67, tot atunci fiind răstignit și Sfântul Apostol Petru.

După cum este relatat în Sfânta Scriptură, Sfântul Agav avea darul proorociei: Și rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav (Fapte 21, 11).

Sfântul Apostol Ruf a fost episcop în orașul Teba din Grecia. Este amintit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, unde spune: Îmbrățișați pe Ruf, cel ales întru Domnul (Rom. 16, 13).

Sfântul Apostol Asincrit a fost episcop în Heraclea, Pont, Asia Mică.

Sfinții Apostoli Flegont și Ermie au fost episcopi în Maraton, Grecia, respectiv Dalmația.

Sfântul Ierarh Celestin, episcopul Romei a urmat papei Bonifaciu I (418-422), păstorind în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450).

Sfântul Celestin a trimis patriarhului Chiril al Alexandriei, prin episcopii Arcadiu și Project, o scrisoare care a fost citită la Sinodul al III-lea Ecumenic prin care cerea înlăturarea patriarhului Nestorie, dacă nu se leapădă în 10 zile de erezie.

La trecerea sa la cele veșnice, sfântul a fost îngropat în cimitirul Priscilla din Roma.

Sfinții zilei
Sfinții zilei
8 aprilie - Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis, Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Sfinții zilei
1 septembrie – Începutul anului bisericesc

1 septembrie – Începutul anului bisericesc

În ziua de 1 septembrie a fiecărui an creștinii ortodocși sărbătoresc începerea Anului Nou Bisericesc, sau Indictionul, cum este numit în Sinaxarului din Mineiul zilei întâi a lunii. Data la care începe Anul Nou bisericesc a fost instituită de Sfinții Părinți la...

28 august – Sfântul Cuvios Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia

28 august – Sfântul Cuvios Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia

Sfântul Cuvios Moise Etiopianul (secolele IV-V) a fost în prima perioadă a vieţii tâlhar. Înțelegând că Dumnezeu l-a ajutat să scape din mai multe primejdii, s-a hotărât să renunţe la tot şi s-a călugărit, pocăindu-se pentru păcatele sale. Mărturisea că s-a luptat...