Regina Maria a României a trecut la viața veșnică pe 18 iulie 1938 în Camera de aur a Castelului Pelișor.  

Maria de Edinburgh-Saxa-Coburg-Gotha, s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwel Park, din comitatul Kent, Marea Britanie, ca fiică a ducelui Alfred de Edinburgh, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii și a Marii Ducese Maria, unica fiică a țarului Alexandru II al Rusiei și a prințesei Maria de Hessen, se arată pe site-ul oficial al Muzeului Național Peleș.

În ianuarie 1893, principesa Maria sosește la București în calitate de soție a principelui Ferdinand, moștenitorul coroanei României. În același an, Maria dă naștere primului copil, care a fost botezat Carol în onoarea regelui Carol I.

În 1894, se naște cel de-al doilea copil, o fetiță botezată cu numele reginei Elisabeta. În 1921, s-a căsătorit George II, fiul regelui Constantin al Greciei, devenit la rândul lui suveran al Greciei la 27 septembrie 1922.

În 1900, la Gotha, în Germania, principesa moștenitoare aduce pe lume cel de-al treilea copil, prințesa Mărioara, alintată Mignon. Ea s-a căsătorit, în 1922, cu regele Alexandru I al Serbiei, cu care a avut trei copii.

La trei ani după nașterea lui Mignon, în chiar anul inaugurării Castelului Pelişor, se naște prinţul Nicolae. A fost singurul dintre copiii Mariei educat în Anglia, la Eton, în profesia bunicului său, ducele de Edinburgh. Principele Nicolae a fost membru al Consiliului de Regență, între 1927 – 1930.

În 1909, la Cotroceni, s-a născut Principesa Ileana, cea care va deveni arhiducesă de Austria, prin căsătoria ei cu Anton de Habsburg, cu care a avut șase copii. Ileana s-a întors în România după fuga lui Carol II și a înființat și condus pe domeniul Bran, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un spital, „Inima Reginei Maria”.

Ultimul copil al Mariei, principele Mircea, născut în 1913, s-a stins în mod tragic, la numai 3 ani, de febră tifoidă, în timpul Primului Război Mondial. Mormântul său se află la Castelul Bran.

Implicarea în făurirea României Mari

Devenită suverană în septembrie 1914, Regina Maria s-a implicat în viața politică a țării, cu tact și îndrăzneală. A avut un rol decisiv în făurirea României Mari, aflându-se în fruntea curentului filoantantist, ca un norocos sfătuitor al regelui Ferdinand.

La 15 octombrie 1922, are marea bucurie de a participa alături de soțul ei, la Încoronarea de la Alba-Iulia. Cu coroana pe cap și mantie lungă, regina Maria este aidoma împărăteselor bizantine, dar și asemenea domnițelor românce din secolul al XVI-lea.

La moartea Regelui Ferdinand, în 1927, nepotul său, Mihai, în vârstă de 6 ani, devine suveran. Din Consiliul de Regență constituit făceau parte principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Curții de Casație.

Sănătatea Mariei începe să se deterioreze și, în 1938, pleacă la o clinică din Dresda, pentru tratament. Aflând de la doctori că sfârșitul era aproape, hotărăște să se întoarcă în țară și, la 18 iulie 1938, trece la viața veșnică în Camera de aur a Castelului Pelișor, decorată de ea însăși cu simbolurile pe care le-a iubit: ale credinței, luminii și vieții veșnice.

În testamentul său moral – ,,Scrisoare adresată Țării și Poporului meu”, Regina Maria a transmis un mișcător rămas bun poporului cu care se identificase: ,,De acum înainte nu vă voi mai putea trimite nici un semn; dar mai presus de toate, amintește-ți Poporul meu că te-am iubit și că te binecuvântez cu ultima mea suflare”.

Sursă foto: CristinaDragna.ro