Lansarea CD-ului de colinde „Sus la Slava ceriului”, la poalele Munților Țibleș

de | dec. 4, 2015

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, vineri, 4 decembrie 2015, de sărbătoarea Sfintei Mucenițe Varvara, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din satul său natal Spermezeu, din județul Bistrița-Năsăud. După slujbă, a fost lansat, în cadrul comunității, noul album de colinde tradiționale de la poalele Munților Țibleș, intitulat: Sus la Slava ceriului, editat de Radio Renașterea.

Tinerii și credincioșii înveșmântați în portul strămoșesc de la poalele Munților Țibleș au cântat mai multe colinde.

Părintele Episcop Macarie a oferit preotului paroh Ioan Simeon Buta o cruce de binecuvântare pentru Sfântul Altar al bisericii în care a fost botezat iar copiilor prezenți le-a oferit mai multe daruri.

Marți, 8 decembrie 2015, CD-ul de colinde de la poalele Munților Țibleș, intitulat: Sus la Slava ceriului, va fi lansat în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei și a Preasfințitului Părinte Macarie, cu participarea grupului mare de colindători din Spermezeu, format din copii, tineri și adulți.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Miercuri, 1 mai 2024, Radio Renașterea împlinește 25 de ani de la prima emisie. Radioul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost înfiinţat în anul 1999, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. La Radio Renașterea ascultătorii...

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Vă prezentăm programul slujbelor săvârșite la Catedrala Mitropolitană din Cluj în Săptămâna Sfintelor Pătimiri: Luni, 29 aprilie: – 08.00: Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite – 18.00: Denia din Sfânta și Marea zi Marți, Predică: Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarh al...