Cercul pedagogic al profesorilor de religie din Episcopia Sălajului

de | mai 16, 2016

La Mănăstirea Bic din județul Sălaj s-a desfășurat vineri, 13 mai 2016, Cercul pedagogic al profesorilor de religie. Programul a debutat cu săvârșirea Sfântei Liturghii de un sobor de preoți, în prezența profesorilor de religie. La terminarea acesteia, copiii instituționalizați la Școala „Sfântul Pantelimon” din localitate au prezentat un program de pricesne și poezii. Strădania lor a fost răsplătită întrucât acum s-a finalizat proiectul „Împreună pentru prietenie”, coordonat de Episcopia Sălajului și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj.

Părintele protopop Dan Haiduc a adresat câteva îndemnuri profesorilor de religie, punând accentul pe importanța colaborării dintre aceștia și preoții parohi. În partea a doua a lucrărilor părintele profesor Cosmin Porcar a prezentat materialul cu tema: „Copiii și tinerii în fața provocărilor lumii contemporane”, în care a fost evidențiat rolul familiei și al școlii în educația tinerilor.

Activitatea a continuat cu o prezentare, făcută de reprezentanții ISJ Sălaj, privind rezultatele obținute de elevi la Olimpiada de religie și proiectele în care profesorii de religie sunt implicați în această perioadă.

Cadrele didactice prezente au avut astfel prilejul să‐şi valorifice propria experiență printr‐un schimb real de idei şi practici educative și au fost propuse activități care ar putea avea un impact benefic asupra armonizării personalității elevilor cu mediul în care trăiesc, a transimis pentru radio Renașterea, Inspector școlar, prof. Claudia Boha.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Miercuri, 1 mai 2024, Radio Renașterea împlinește 25 de ani de la prima emisie. Radioul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost înfiinţat în anul 1999, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. La Radio Renașterea ascultătorii...

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Vă prezentăm programul slujbelor săvârșite la Catedrala Mitropolitană din Cluj în Săptămâna Sfintelor Pătimiri: Luni, 29 aprilie: – 08.00: Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite – 18.00: Denia din Sfânta și Marea zi Marți, Predică: Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarh al...