Patriarhul Daniel a sfințit Capela „Sfântul Andrei” din Parlamentul României

de | mart. 29, 2024

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit luni seară Capela „Sfântul Apostol Andrei” înființată în Parlamentul României.

După slujba de sfințire, Patriarhul Daniel a rostit un cuvânt în care a evidențiat existența de capele sau paraclise în parlamentele diverselor state ale lumii, în aeroporturi, spitale sau alte spații publice și a catalogat aceste spații de rugăciune ca fiind „izvoare de pace, bucurie și speranță”.

Patriarhul a menționat apoi că în istoria poporului român, Sfatul Țării și apoi Camera Deputaților s-au aflat lângă Catedrala mitropolitană (actualmente patriarhală), iar acum Parlamentul României se află în vecinătatea Catedralei Naționale cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”.

„Din acest motiv, am propus ca Sfântul Apostol Andrei să fie și sfântul ocrotitor al Capelei Parlamentului României, care a hotărât din anul 2012 ca ziua pomenirii sale să fie și pentru societate o sărbătoare, adică zi în care nu se lucrează”.

Părintele Patriarh a spus că sfințirea capelei din parlament are o semnificație spirituală deosebită: „Evidențiază legătura dintre rugăciune și comuniune, dintre cult și cultură, inclusiv cultura politică, între activitate și comunitate instituțională, între libertate individuală și responsabilitate socială”.

„Într-o lume din ce în ce mai secularizată, un spațiu liturgic consacrat care invită la rugăciune ne ajută să redescoperim adevărul că omul este chemat la sfințire în relația de comuniune cu Dumnezeu cel sfânt și la slujire smerită față de oameni deoarece rugăciunea individuală și comunitară este izvor de pace, bucurie și speranță”.

„Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze inițiatorii și sprijinitorii proiectului”, a spus apoi Preafericirea Sa, menționând pe: Alfred Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Silvia-Claudia Mihalcea, Secretarul General al Camerei Deputaților, și Arhimandritul Nectarie Șofelea, Starețul Mănăstirii Radu Vodă și Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor.

Patriarhul Daniel a dăruit capelei mai multe cărți de cult: Biblia, Psaltirea, Ceaslovul și Triodul, iar pentru participanți cărți de rugăciune de dimensiuni reduse.

În continuare, au luat cuvântul Premierul României, Președintele Senatului, Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.


Înființarea lăcașului de cult din Parlament reprezintă o inițiativă mai veche, iar cel mai recent anunț a fost făcut în toamna anului trecut la un eveniment care aniversa 30 de ani de la înființarea Grupului de rugăciune din Parlamentul României.

Demersul a prins contur începând cu 11 martie 2024 când a fost aprobat un memorandum privind identificarea spațiului adecvat pentru capelă. Tot atunci se stabilea că această capelă nu va avea un preot permanent și că activitatea bisericească a lăcașului de cult va fi coordonată de Patriarhia Română.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Comunicate de presă
Evaluarea Națională la finalul clasei a IV-a, sesiunea mai 2024

Evaluarea Națională la finalul clasei a IV-a, sesiunea mai 2024

În perioada 21-23 mai 2024, la nivelul județului Cluj, 5.722 elevi din clasele a IV-a (4.135 elevi din mediul urban și 1.587 elevi din mediul rural) vor susține evaluările specifice, la finalul clasei a IV-a, desfășurate potrivit calendarului de administrare a...

Evaluarea Națională la finalul clasei a II-a, sesiunea mai 2024

Evaluarea Națională la finalul clasei a II-a, sesiunea mai 2024

În perioada 13-29 mai 2024, la nivelul județului Cluj, 6588 de elevi din clasele a II-a, dintre care 4699 de elevi din mediul urban și 1889 de elevi din mediul rural, vor susține evaluările specifice, la finalul clasei a II-a, desfășurate potrivit calendarului de...

Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană

Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană

Opera Națională Română Cluj-Napoca are bucuria de a prezenta PREMIERA operei TOSCA, un spectacol realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Italian, Ambasada Italiei și Artexim pentru a celebra Anul Puccini în România. Cea mai nouă producție a Operei clujene va...