Maestrul GHEORGHE ZAMFIR pe scena Operei Naționale Române Cluj

Opera Națională Română Cluj-Napoca și Corpul Consular Cluj-Napoca, în parteneriat cu Fundația Dumitru Fărcaș, sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii, vă invită la un eveniment cultural de excepție dedicat Zilei Națiunilor Unite. Concertul programat în 24 octombrie 2024 aduce împreună artiști de renume într-o seară memorabilă dedicată diversității culturale și valorilor internaționale.

Invitatul special al serii va fi maestrul Gheorghe Zamfir, simbol al muzicii românești, care va încânta publicul cu virtuozitatea sa inconfundabilă. Alături de renumitul interpret, pe scena Operei române clujene vor urca talentații artiști: solista Irina Sîrbu și artiștii instrumentiști Cezar Cazanoi și Cristian Totpati, acompaniați de Orchestra Operei Naționale Române Cluj-Napoca, sub bagheta dirijorală a maestrului David Crescenzi, scenografia evenimentului fiind semnată de Magdy Hawash.

Programul muzical al serii evocă un dialog artistic între diferite culturi și stiluri muzicale, pornind de la piese tradiționale românești până la compoziții internaționale, într-o armonie a sunetelor care transcende granițele. Un omagiu adus marilor artiști ai folclorului românesc, dar și o celebrare a legăturilor culturale globale, evenimentul va aduce pe scenă momente de virtuozitate, emoție și simbolism, reflectând spiritul Zilei Națiunilor Unite. Concertul marchează, totodată, deschiderea oficială a Festivalului „Dumitru Fărcaș”, ce se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 24-26 octombrie.

Biletele la concertul CÂNTEC PENTRU LUME pot fi achiziționate online, pe site-ul www.bilete.ro și din Agenția de Bilete a Operei, de luni până vineri în intervalele orare 11:00 – 13:00, respectiv 14:00 – 17:00, iar mai multe detalii despre acest eveniment sunt disponibile pe site-ul operacluj.ro, precum și pe paginile oficiale de Facebook și Instagram ale Operei.