Academia Română: Apel de înscriere la burse pentru elevii performanți

de | mart. 22, 2024

Academia Română anunță lansarea celui de-al treilea apel de acordare a burselor pentru elevii performanți, cu rezultate școlare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate. Acordarea de burse pentru elevii studioși face parte din Programul intitulat „Academia Română în dialog cu tinerii“, care vizează susținerea elevilor talentați, cu potențial cognitiv deosebit. Academia Română dorește să identifice elevii cu rezultate de excepție, care au nevoie de sprijin financiar pentru continuarea studiilor la nivel de excelență.

În anul școlar 2024-2025 vor fi acordate 10 burse, în valoare de câte 1.000 de lei lunar.

Criteriile de selecție sunt: rezultatele performante la concursuri și olimpiade școlare județene, naționale și internaționale; rezultatele școlare excelente (media anuală cel puțin 9,50); venitul per membru al familiei sub nivelul mediu național; intervalul de școlarizare: clasele IX-XII și, pentru cazuri excepționale, clasa a VIII-a.

Elevii care îndeplinesc toate criteriile sunt invitați să transmită dosarele de candidatură fie electronic, la adresa cancelaria@acad.ro sau georgeta.stanciu@acad.ro, fie prin poștă, la adresa: Academia Română – Direcția Cancelarie, Programul „Academia Română în dialog cu tinerii”, Calea Victoriei nr. 125, București, sector 1, cod 010071.

Dosarele de candidatură trebuie transmise până cel târziu la data de 30 aprilie 2024 și trebuie să cuprindă: o scurtă scrisoare motivațională a elevului aplicant; copii după diplomele care certifică rezultatele obținute la olimpiadele județene, naționale și/sau internaționale; un document din care să reiasă situația școlară din ultimii doi ani, emis de unitatea școlară; o declarație pe proprie răspundere din partea susținătorului legal, care să ateste situația materială.

Elevii selectați pentru bursele școlare 2024-2025 vor avea oportunitatea de a participa și la școala de vară organizată de Academia Română la Centrul Cultural și de Dezvoltare Durabilă „Țara Hațegului-Retezat“, cu durata de o săptămână, unde se vor întâlni cu membri ai Academiei Române și vor lua parte la diverse excursii tematice.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate