Activităţi cu elevii la Biserica „Naşterea Domnului” din Cluj-Napoca

de | nov. 26, 2015

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca păstorită de părintele Nicolae Buda, a primit marţi, 24 noiembrie,  vizita elevilor de la  Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, unde este directoare Eugenia Marcu, iar directoare adjunctă  Mirela Nicoară. Elevii  au participat la Sfânta Liturghie, apoi au participat la mai multe dezbateri cu teme  privind Sfintele Taine  ale Bisericii, gestionarea emoţiilor la vârsta adolescenţei, şi la  o lecţie inedită de chimie.

Elevii clasei a VIII-a B de la Școala „Cons­tantin Brân­cuși” au venit la biserică însoțiți de profesoara de religie Daniela Necula și au participat la Sfânta Liturghie, s-au spovedit și s-au împărtășit. La sfârșitul Sfintei Liturghii, s-a săvârșit o slujbă de pomenire pentru fosta colegă a elevilor din aceasta clasă, de la a cărei trecere în veșnicie se va împlini un an. Apoi, părintele Dorel Man a purtat un scurt dialog cu elevii, pe tema „Să fim buni creștini!”, prilej cu care au fost abordate teme privind Sfintele Taine ale Bisericii. Părintele Dorel Man a accentuat faptul că cea mai mare dovadă a credinței este participarea la Sfintele Slujbe, la Sfânta Liturghie, de unde fiecare îşi poate lua bucuria.

Gestionarea emoţiilor la adolescenţi

Elevii au participat, apoi, în sala de la demisol a bisericii, la o întâlnire cu Dana Olari și Oana Topan, psihologi la Centrul de Resurse pentru Adolescenți Cluj. Invitatele au discutat cu elevii despre gestionarea emoțiilor, având în vedere că vârsta adolescenţilor ridică o mulțime de întrebări și probleme, dar au fost abordate şi subiecte legate de examenele la care vor participa în curând elevii.
Prin intermediul videoproiectorului, elevii au urmărit slide-uri reprezentative pentru subiectul abordat și au găsit mai ușor răspunsuri la nelămuririle referitoare la comportamentul în unele situații critice și la relațiile interumane.
Cu această ocazie, elevilor le-a fost prezentată activitatea Centrului de Resurse pentru Ado­lescenți Cluj și programele pe care le derulează pentru adolescenți din dorința ca aceştia să fie mai bine informați și să poată să distingă între rău şi bine în această perioadă a vieții.

Lecţie inedită de chimie

Al treilea invitat al elevilor a fost Stela Timar, profesor de chimie la Școala „Constantin Brân­cuși”, care a dialogat cu elevii pe tema „Tainele și chimia dragostei”, o altfel de oră de chimie, într-un cadru inedit și cu un subiect interesant, care a avut ca scop acela de a-i apropia pe tineri de această materie riguroasă, dar și de secretele ființei umane.
Așezați în jurul mesei, toți cei prezenți au gustat din bunătățile pregătite pentru ei și au continuat discuțiile. Activitățile fac parte din Parteneriatul „Cu Hristos în fața marilor încercări ale vieții mele de școlar”, încheiat între Școala „Constantin Brân­cuși” şi Parohia „Naşterea Domnului”.

Sursă: http://ziarullumina.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Luni, 3 august 2015, Înaltpresfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Ortodoxă Șutu, iar cu acest prilej a sfințit și catapeteasma bisericii. Aflându-se în mijlocul credincioșilor acestei comunități, ierarhul le-a vorbit...

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Parohia ortodoxă „Sfântul Dumitru” din localitatea clujeană Florești, organizează în perioada 3-7 august, la biserica „Soborul Maicii Domnului”, o școală de vară. Participă un număr de 35 de copii, cu vârste cuprinse între 8-15 ani, din cadrul parohiei. Cei mici au...