Considerată cea mai mare sărbătoare închinată Preasfintei Fecioare Maria de la mijlocul verii, Sfântă Mărie Mare este unul dintre cele mai îndrăgite praznice ale ortodoxiei de pretutindeni, precum și a credincioșilor romano-catolici.
Din punct de vedere teologic, evenimentul trecerii Maicii Domnului cu trupul în veșnicie, nu se regăsește în Sfânta Scriptură, ci doar în Sfânta Tradiție a Bisericii.
Sărbătoarea Adormirii își are originea la Ierusalim, însă la finalul secolului al IV-lea, pelerina Aetheria nu o cunoscuse încă. Se crede că celebrarea sărbătorii nu a întârziat să apară, de aceea, cultul ei era deja răspândit în secolul al VI-lea; tot atunci, Sfântul Grigorie din Tours a fost primul martor din Apus la măritul praznic. Cultul s-a extins din Palestina în Estul și în Vestul Europei. În vremea împăratului Mauriciu (582-602) s-a fixat definitiv și data sărbătorii în ziua de 15 august.
Ziua praznicului este socotită drept un al doilea Paște tainic, deoarece Biserica sărbătorește primul rod tainic al împlinirii eshatologice. Acest detaliu este explicit în conceperea slujbei și a sobrietății textului liturgic care, lasă să se zărească o strălucire a slavei Adormirii în slujba Prohodului Maicii Domnului (ce prezintă similitudini cu Utrenia Sâmbetei Mari)[1].
Cu toate acestea, primele reprezentări se găsesc imediat după iconoclasm, în secolul al X-lea. Astfel, se păstrează unele reliefuri din fildeș și fresce, ele provin din Cappadocia și Siria. În aceste prime exemple, compoziția este deja formată, ceea ce ne permite să presupunem că tema iconică poate fi urmărită, chiar înainte de iconoclasm.
În forma finală, în secolul al XI-lea este inclus și patul mortuar sau catafacul cu Fecioara Maria adormită, în jurul ei fiind așezați Sfinții Apostolii și în spatele catafalcului Maicii Domnului se află lui Hristos cu sufletul ei, în chip de prunc înfășat. Toți Apostolii sunt reprezentați în veșmintele asemănătoare oratorilor antici. Sfântul Apostol Petru este adesea înfățișat cu cădelnița, tămâind la capul Fecioarei Maria și în partea opusă Sfântul Apostol Pavel, aplecându-se la picioarele ei[2].
Fecioara apare așadar în trei ipostaze, prima dată întinsă pe pat, cea de-a doua ca pruncă în brațele lui Iisus, de data aceasta, simbolizând sufletul ei, și a treia oară în slavă, fiind purtată de îngeri spre ușile deschise ale raiului.
Din același veac al XI-lea se adaugă diverse alte detalii iconografice, cum ar fi un înger ce primește sufletul Fecioarei Maria, pentru a-l aduce în rai și chiar Arhanghelul Mihail ca psihopomp.
Reprezentările femeilor care ies din camera de sus, precum și al îngerilor zburători, se înmulțesc. Din secolul al XII-lea există, totodată, celebrul episod al evreului Iefonias cu un înger care îi taie mâinile, pentru că a încercat să profaneze sicriul sacru. De obicei, mâinile sale tăiate sunt reprezentate pe patul funerar al Fecioarei Maria. Acest eveniment simbolizează neprihănirea sau pururea fecioria Născătoarei de Dumnezeu.
Pe la mijlocul secolului al XIV-lea tema este cristalizată în forma clasică, care de acum predomină prin detalii sau variații multiple.
Teme auxiliare adăugate compoziției sunt Înmormântarea și Înălțarea Fecioarei Maria, aceasta din urmă ca doctrină acceptată, doar de Biserica Romano-Catolică. Admirabilă este îmbogățirea continuă a icoanei Adormirii Maicii Domnului, cu subiecte precum: slava lui Hristos, Serafimii ce se văd în spatele Mântuitorului, Ierarhii și Imnografii (în ceea ce-i privește pe Ierarhi, patru au fost cei care au participat la Adormirea Maicii Domnului: Sfântul Iacob, Fratele Domnului, Sfântul Ierotei, primul episcop al Atenei, Sfântul Dionisie Aeropagitul și Sfântul Apostol Timotei.
Dintre imnografi, îi amintim pe cei doi, ce sunt de obicei reprezentați (după Erminia lui Dionisie din Furna), este vorba despre Sfântul Cosma Melodul, cel care a scris primul canon al praznicului și despre Sfântul Ioan Damaschinul, cel care a scris canonul al doilea. Ambii imnografi dețin filactere mari, unde sunt inscripționate fragmente din imnurile lor[3].
Sunt prezente în compoziția amplă și femeile care o plâng pe Fecioara Maria, clădirile care joacă un rol decisiv în perspectiva icoanei, lumânarea așezată pe tetrapodul, deja existent, episoadele colaterale (cum ar fi norii, evreii etc.). Tot la fel în forma extinsă a icoanei observăm pe Sfinții Apostolilor ce sunt aduși din toate colțurile lumii la funerariile Născătoarei de Dumnezeu pe nori. Ei sosesc pentru a o cinsti pe Fecioara Maria „răposată” conform predicii Sfântului Ioan Damaschinul.
Adormirea Maicii Domnului, tempera pe lemn, sec. al XIV- XV-lea, British Mueum, Londra[4]
Într-o formă clară, deslușită tema iconografică prezintă în centru, pe un fundal străjuit de clădiri simetrice pe Mântuitorul Hristos, având în mâini sufletul Mariei. El este încadrat de o mandorlă întunecoasă cu raze strălucitoare. Sub El, Fecioara stă întinsă, cu capul spre latura dreaptă, pe un pat ridicat, ce are o draperie cu motive de aur, imitând scrierea arabă, de asemenea în catafalcului sunt plasate două sfeșnice. În prejurul Mariei și a lui Hristos sunt rânduiți, pe cele două părți îndurerați zece Apostoli (ceilalți doi nu apar, posibil icoana a fost tăiată) și un episcop. În planul superior un serafim și un înger animă scena iconografică; acesta din urmă întinde brațele sale către Iisus, vrând să-o înalțe pe Născătoarea de Dumnezeu la cer.
Stilul de reprezentare, proporțiile puțin îndesate, culorile contrastante și tehnica de execuție ne duc cu gândul la un atelier grecesc, probabil provincial, posibil de la sfârșitul veacului al XIV-lea și începutul celui viitor.
***
Icoana pe sticlă de secol al XIX-lea a lui Pavel Zamfir înfățișează într-o formă simplă și concisă tema ionografică a Adormirii Fecioarei, concentrându-se pe elementele fundamentale a ei. În jurul catafalcului stau rânduiți Sfinții Apostoli, câte șase de fiecare parte și trei ierarhi, menționați, toți pictați cu nimburi de lumină. La capul Născătoarei îl recunoaștem pe Sfântul Apostol Petru, ținând în mână o cădelniță și tămâind. Maica Domnului este zugrăvită în maforionul nuanțat în negru, fiind înfățișată întinsă, cu capul îndreptat spre latura dreaptă, având mâinile împreunate pe piept.
Chiar dacă proporțiile, desenul, formele sunt supuse unui mod de reprezentare tradițional, popular, impresionante sunt portretele celor iconizați, și mai cu seamă chipul plin de frumusețe al Mariei.
În planul celest, sus în mijlocul icoanei apare Mântuitorul cu mâinile întinse, primindu-o pe „Maica Vieții”, în chip de pruncă, pentru că Fiul ei a mutat-o la viața veacului ce va să vină. Acest detaliu ne duce cu gândul la cea de-a doua ipostază a prezenți ei, din explicarea temei iconografice. În jur se observă doi îngeri în zbor. Tot două sunt și clădirile ce mărginesc scena, ele dau stabilitate și echilibru compoziției. Între zidiri se vizualizează cu litere mari, chirilice Adormireia Preacistei.
Grăitoare și plină de armonie este gama cromatică ce unește albastrul profund, vedele smarald și roșul strălucitor, împreună cu albul și negrul ce dețin forța expresivă, valorică a icoanei. Ocrul în proporții reduse încălzește, pe alocuri scena ce are ca dominant albastrul cobalt.
În esență icoana reprezintă scena trecerii Sfintei Fecioare de la viața pământească la cea cerească, fiind totodată, alături de Învierea Mântuitorului arvuna propriei noastre treceri la viața veșnică.
„Toată firea îngerească te înalţă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, iar neamurile omeneşti te măresc, ca pe o maică a lui Dumnezeu, şi serbează preacinstită adormirea ta, Împărăteasă. Căci pământenii prin tine se împreună cu cele cereşti, iar noi într-un glas cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!” (Condacul al 9–lea).
Zamfir Pavel, Adormirea Maicii Domnului, tempera pe lemn, sec. al XIX-lea, Arhiepiscopia Ortodoxă, Alba-Iulia[5]
[1] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, București, 2006, p. 230.
[2] Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Ed. Sophia, București, 2005, p. 130.
[3] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 139.
[4] https://www.britishmuseum.org/collection/object/H_1998-1105-1
[5] http://clasate.cimec.ro/Detaliu.asp?tit=Icoana–Zamfir-Pavel–Adormirea-Maicii Domnului&k=82632A784B5048A7BBF6CB64F9DFC415
