Agenda ierarhilor din Mitropolia Clujului, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

de | oct. 13, 2017

Sâmbătă, 14 octombrie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va fi prezent la Iași, unde va face parte din soborul de ierarhi care va oficia Sfânta Liturghie arhierească, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va asista la Sfânta Liturgie în biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, sfințește Capela de cimitir din parohia Sătmărel, Protopopiatul Satu Mare. Liturghisește și predică.

De la ora 12:30 participă la manifersările dedicate celei de-a 112- a Adunări Generale ASTRA la Carei, ocazie cu care va avea loc dezvelirea bustului poetului național Mihai Eminescu.

De la ora 17:30 participă la Conferința Mărturisitori din temnițele comuniste susținută de profesorul și scriitorul Marcel Petrișor și teologul Radu Preda, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va săvârși slujba de resfințire și Sfânta Liturghie în Parohia Vârșolț, Protopopiatul Șimleu Silvaniei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Agenda ierarhilor
Agenda ierarhilor în Duminica a 12-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 12-a după Rusalii

În Duminica a 12-a după Rusalii (a tânărului bogat), 27 august 2023, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Agenda ierarhilor în Duminica a 11-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 11-a după Rusalii

În Duminica a 11-a după Rusalii (a datornicului nemilostiv), 20 august 2023, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Agenda ierarhilor la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Agenda ierarhilor la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

La Praznicul Adormirii Maicii Domnului, marți, 15 august 2023, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Agenda ierarhilor în Duminica a 10-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 10-a după Rusalii

În Duminica a 10-a după Rusalii (a vindecării lunaticului), 13 august 2023, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...