Ajutoare oferite de Protopopiatul Cluj I

de | iul. 7, 2016 | Activități parohiale

La începutul acestui an, părintele Ioan Ciupei, parohulBisericii Ortodoxe „Sfântul Gheorghe” din Șoimeni a adus în atenția biroului de asistență socială al Protopopiatului Cluj I, cazul unei familii nevoiașe cu șase copii cu vârste cuprinse între 1 an și 12 ani, din parohia Șoimeni.
În urma evaluării rezultatelor din ancheta socială, familia a fost sprijinită material și financiar în repetate rânduri.
IMG_0438Astfel, în ziua de 6 iulie 2016, asistentul social al Protopopiatului Cluj I, părintele Florin Ignat s-a deplasat din nou la familia din Șoimeni, pentru a le duce alimente, îmbrăcăminte și un aragaz. Bineînțeles că nu au fost uitați micuții membrii ai familiei, cărora le-au fost dăruite dulciuri, jucării și cărți.
Prin activitățile de asistență socială cu caracter filantropic, întreprinse de Protopopiatul Cluj I la nivelul anului 2016, se urmărește menținerea și extinderea rețelei de suport, pentru persoanele sau famililiile din aflate în situații de dificultate.
Campania ,,Fii Bun de Crăciun!”, ediția a IV-a

Campania ,,Fii Bun de Crăciun!”, ediția a IV-a

Campania socială,  intitulată ,,Fii Bun de Crăciun!”, ajunsă la ediția a IV-a, demarată de Asociația Filantropia Dej, a mobilizat și anul acesta foarte mulți oameni! În cadrul Campaniei ,,Fii Bun de Crăciun!”, la nivel instituțional au fost semnate Protocoale de...

Activitate caritabilă în Parohia Ciubanca, Protopopiatul Dej

Activitate caritabilă în Parohia Ciubanca, Protopopiatul Dej

Sâmbătă, 22 decembrie, mai multe familii de tineri din Parohia Ortodoxă Ciceu-Giurgești, Protopopiatul Beclean, împreună cu preotul paroh Dan Iftimi au organizat o acțiune caritabilă, destinată unor familii cu posibilități materiale reduse și persoane vârstnice din...

Concertul de colinde „Cete de îngeri coboară”, la a VIII-a ediție

Concertul de colinde „Cete de îngeri coboară”, la a VIII-a ediție

La Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Beclean, a avut loc joi seara, 20 decembrie 2018, a VIII-a ediție a Concertului de colinde, intitulat „Cete de îngeri coboară”, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Concert de colinde la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”,Cluj Napoca

Concert de colinde la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”,Cluj Napoca

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, din cartierul clujean Mănăștur, a avut parte, vineri seară, de oaspeți de seamă. Membri Corului de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, dirijat de...

Daruri pentru copiii nevoiași din Huedin, în prag de sărbători

Daruri pentru copiii nevoiași din Huedin, în prag de sărbători

Fundația Cultural Filantropică Protopop Aurel Munteanu din Huedin a pregătit zilele acestea, premergătoare Crăciunului, aproximativ 100 de pachete pentru copiii nevoiași și pentru familiile aflate în dificultate, de pe raza orașului Huedin și din împrejurimi....