Poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român, ideolog al generației de la 1848. Acesta a fost Alecu Russo.
S-a născut la 17 martie 1819, în satul Prodăneştii Vechi – „un sat frumos, răşchirat între grădini şi copaci pe o vale a codrilor Bâcului, cu un păr mare în mijloc” – lângă Chişinău, în familia lui Iancu Rusu, care a făcut parte din mica boierime. Acesta a fost înrudit cu familiile Negruzzi, Rosetti şi Gane.
Copilăria și-a petrecut-o la țară, în mijlocul țăranilor. Rămas orfan de mamă, Alecu Russo a fost trimis de părintele său la studii în Elveția. După ce le-a finalizat, el și-a continuat studiile la Institutul lui Francois Naville din satul Vernier de lângă Geneva. Pe băncile institutului (la 20 de ani) a scris primele sale încercări literare. Majoritatea lucrărilor au fost scrise în limba franceză și au apărut postum, în traducere.
Între 1846 și 1856 a publicat numai în limba română și numai în reviste. Acesta a dorit să-și termine scrierile sale și să revină asupra lor, lucru pentru care nu a mai avut răgaz. Activitatea cea mai importantă a desfășurat-o în anul 1855 la revista România literară a lui Vasile Alecsandri. Aici au apărut Cugetările, Amintirile și poemul Cântarea României. Din opera sa mai amintim: Iașii și locuitorii lui în 1840,
Palatul lui Duca Vodă, Decebal și Ștefan cel Mare (publicată postum în Foaia societății pentru literatură și cultură română din Bucovina) , Piatra Teiului, Stânca Corbului.
Acestea sunt câteva gânduri ale scriitorului din poem: „ Dacă duşmanul vostru va cere legăminte ruşinoase de la voi, atuncea mai bine muriţi prin sabia lui, decât să fiţi privitori împilării şi ticăloşiei ţării voastre. Domnul părinţilor voştri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale şi va ridica dintre voi pe cineva, care va aşeza iarăşi pe urmaşii voştri în volnicia şi puterea de mai înainte” .
Poemul a avut un larg ecou printre contemporani, mai întâi prin excelenta versiune a lui Cicolae Bălcescu. În 1858, Dimitrie Bolintineanu a încercat o traducere în versuri, atras de conținutul lui patriotic, fără a putea da un echivalent.
Alecu Russo a murit de tuberculoză în anul 1859 și a fost înmormântat la Biserica Bărboi din Iași.
Surse:
Garabet Ibrăileanu – Spiritul critic în cultura românească, Casa de editură Litera, Chișinău, 1977, pag. 85
George Călinescu – Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediția a II-a, Editura Minerva, București, 1986, pag. 191
George Ivașcu – Istoria literaturii române, Editura Științifică, București, 1969, pag. 454
