Anca Buzoianu, realeasă în funcția de rector al UMF „Iuliu Hațieganu”

de | nov. 28, 2023

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost aleasă pentru un nou mandat de rector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, cu 97% din voturi. Alegerile pentru funcția de rector, dar și pentru membrii Senatului Universității și ai Consiliilor Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie au avut loc luni, 27 noiembrie 2023.

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a obținut 621 de voturi pentru, din totalul de 646 voturi valide, pentru funcția de rector, precum și cele mai multe voturi pentru Senatul Universității și Consiliul Facultății de Medicină. Potrivit Biroului Electoral al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, dintr-un total de 773 cadre didactice, cercetători, doctoranzi și studenți cu drept de vot, s-au prezentat la urne 646 de alegători, respectiv 84%.

„Cu bucurie și recunoștință, doresc să mulțumesc membrilor comunități academice care mi-au acordat din nou încrederea prin votul lor, pentru sprijinul lor neîncetat. Realegerea în funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie «Iuliu Hațieganu» este o confirmare a solidarității și angajamentului nostru colectiv pentru excelența în învățământul medical și farmaceutic. Voi  rămâne fidelă viziunii mele de a face din UMF «Iuliu Hațieganu» o instituție de elită, cu relevanță cât mai mare la nivel internațional. Împreună, vom continua să scriem istoria universității, să promovăm cercetarea de înaltă calitate și să formăm viitoarele generații de profesioniști în domeniul medical și farmaceutic”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu este medic primar în specialitățile pediatrie și farmacologie clinică și șeful Disciplinei de Farmacologie, Toxicologie și Farmacologie Clinică a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. Este prima femeie rector a unei universități de medicină și farmacie din România, funcție pe care o deține din ianuarie 2020, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale și Cavaler al Ordinului Național de Merit al Republicii Franceze, distincție acordată de președintele Emmanuel Macron în 2018.

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost și prima femeie decan din istoria Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, fiind aleasă în această funcție pentru prima dată în anul 2008, iar apoi realeasă pentru încă două mandate. Sub conducerea sa, Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a devenit prima facultate de medicină din centrul și sud-estul Europei care a primit Diploma de Recunoaștere a Calității – „Label CIDMEF”, certificat de calitate și performanță care apreciază conformitatea procesului educațional cu normele CIDMEF (Conferința Internațională a Decanilor și a Facultăților de Medicină de Expresie Franceză), precum și prima facultate de profil acreditată internațional din România de către AMSE/ASIIN – Association for Medical Schools in Europe. A modernizat curriculumul facultății după modelele din Europa de Vest, a introdus inovații educaționale preluate apoi de toate școlile medicale din țară, a condus proiecte educaționale care au contribuit la dezvoltarea instituțională a universității.

În timpul primului său mandat de rector al universității a dezvoltat o strategie de susținere și dezvoltare a cercetării științifice, UMF „Iuliu Hațieganu” având în derulare, în prezent, 125 de proiecte în valoare de 34 milioane de euro și se situează printre cele mai bune 1.000 de universități din lume în clasamentele internaționale, precum și pe locul 4 în metaranking-ul național. Proiectele de investiții în infrastructura didactică și de cercetare a universității au fost semnificative și au vizat reamenajarea și modernizarea căminului VII și a parcului din campusul Hașdeu, deschiderea unui nou restaurant studențesc, renovarea tuturor amfiteatrelor și a altor spații de învățământ, înființarea Centrului de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului, înființarea Muzeului Școlii Medicale Clujene etc. Proiectele de responsabilitate socială au reprezentat un obiectiv important în strategia de dezvoltare a universității, cu accent pe incluziune, diversitate și egalitate de șanse atât pentru studenți, cât și pentru întreaga comunitate.

Anca Buzoianu, realeasă în funcția de rector al UMF „Iuliu Hațieganu”

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a declarat că își dorește ca următorul mandat să se definească prin continuitate, echipa de conducere a universității propunându-și optimizarea actului managerial în baza experienței acumulate în mandatul anterior. În cadrul noului mandat, se vor finaliza proiectele de anvergură deja începute, precum construcția Centrului de Simulare, Training și Cercetare pentru Dezvoltarea Competențelor Profesionale și Centrul de Chirurgie Experimentală, pe o suprafață de aproximativ 20.000 mp, o nouă bibliotecă, preluarea Spitalului CFR și aducerea lui la standarde de îngrijire și dotare, o nouă biobază și o bază sportivă a universității, o grădiniță pentru copiii cadrelor didactice, ai personalului administrativ și ai studenților.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate