ANGHEL SALIGNY (19 aprilie 1854 – 17 iunie 1925)

Anghel Saligny vine pe lume într-o familie înstărită la data de 19 aprilie 1854 în comuna Șerbănești din actualul județ Galați. Atât Anghel, cât și fratele său mai mic, Alfons Oscar, sunt personalități de renume ale tehnicii și științei românești, cel din urmă afirmându-se în domeniul chimiei. Cei doi frați au deprins încă din copilărie obiceiuri și principii de viață frumoase de la tatăl lor, Alfred Saligny, un pedagog de succes ce provenea din regiunea Alsacia din Franța.

Anghel Saligny frecventează ciclu primar la un pension de copii pe care îl înființase tatăl său la Focșani și Școala Gimnazială din același oraș. Ulterior, după absolvirea ciclului gimnazial, Saligny va pleca în Germania unde va studia la Liceul Potsdam. După promovarea examenului de Bacalaureat, acest mare academician și inginer constructor va urma inițial cursuri la Universitatea din Berlin unde îl va avea profesor pe renumitul Hermann von Helmholtz, iar apoi la Școala Tehnică Superioară din Charlottenburg.

Revenit în țară, alături de inginerul Gheorghe Duca se va implica într-un proiect extrem de important care îl va face cunoscut pe plan intern și internațional, construirea căii ferate dintre Ploiești și Predeal.

De-a lungul carierei sale, Saligny va proiecta mai multe căi ferate și va construi primele poduri combinate, atât cu șosea, cât și cu cale ferată. Acesta va reuși să construiască la Brăila și Galați primele silozuri de beton armat din lume, iar la finalul secolului al XIX-lea a înlocuit podurile de lemn cu cele din metal pe ruta Filiași-Tîrgu Jiu.

De numele său se leagă și celebrul pod peste Dunăre care, în acele timpuri, era una dintre cele mai impresionante construcții din Europa, dar și amenajarea portului Constanța.

Anghel Saligny, ministru, pedagog, inginer constructor și academician este unul dintre pionierii tehnicii internaționale, un premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat. Acesta a mai îndeplinit de-a lungul timpului și funcțiile de profesor la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, ministru al Lucrărilor Publice şi preşedinte al Academiei Române.

Anghel Saligny trece la cele veșnice la data de 17 iunie 1925, la vârsta de 71 de ani.

 

Resurse:

Radio Renasterea
Radio Renasterea
ANGHEL SALIGNY (19 aprilie 1854 - 17 iunie 1925)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Iuri Alexeevici Gagarin (9 martie 1934 – 27 martie 1968)

Iuri Alexeevici Gagarin (9 martie 1934 – 27 martie 1968)

Iuri Alexeevici Gagarin s-a născut la data de 9 martie 1934 într-o familie cu patru copii, în actuala regiune Smolensk din Rusia. Părinții săi, atât mama, cât și tata, lucrau în domeniul agriculturii, iar cât timp aceștia erau plecați, de creșterea celor mici se ocupa...

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven s-a născut în anul 1770 în Bonn, Germania, însă despre data exactă nu se știu prea multe lucruri. Cele mai multe surse consideră însă că aceasta ar fi cel mai probabil ziua de 16 decembrie. Despre Beethoven putem afirma că poate fi cu ușurință, în...

Scriitoarea ANA BLANDIANA

Scriitoarea ANA BLANDIANA

Otilia Valeria Coman, cunoscută drept Ana Blandiana, vine pe lume de praznicul Buneivestiri, în anul 1942, la Timișoara, în familia preotului ortodox Gheorghe Coman. În anul 1944, după ce Ardealul de Nord a fost retrocedat,familia scriitoarei este nevoită să se mute...

JULES VERNE (8 februarie 1828 – 24 martie 1905)

JULES VERNE (8 februarie 1828 – 24 martie 1905)

Jules Gabriel Verne s-a născut la data de 8 februarie 1828 în Nantes, Franța, într-o familie cu cinci copii, fiind fiul lui Pierre și al Sophiei Verne, provenită dintr-o familie de navigatori. După ce întâiul născut, Jules Gabriel, a venit pe lume, familia a fost...