Botezul Domnului a împlinit în lume și o lucrare cu caracter cosmic și anume „sfinţirea firii apelor”. Unul dintre elementele fizice ale cosmosului a primit la Botezul Domnului o consacrare și o sfinţire specială pentru totdeauna. Dimensiunea mântuitoare a Botezului de la Iordan a avut consecinţe nu numai asupra oamenilor ci și asupra întregii creaţii reprezentat aici de apa Iordanului. De aceea, la praznicul Epifaniei sau al Botezului Domnului, Biserica sfinţește an de an, apele cu o rânduială specială numită Aghiasma Mare sau Sfinţirea cea Mare a apelor.

Apa este un element esenţial al cosmosului. Viaţa în lume nu ar putea exista fără ea. Paradoxal, ea are și o forţă teribilă de distrugere. Raţiunea ei primordială, însă, este aceea de a produce viaţa, prin lucrarea Duhului Sfânt așa cum arată Cartea Facerii: „Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” (Fac. 1, 2). Sfântul Vasile cel Mare explică: „cuvântul se purta se interpretează prin încălzea și dădea viaţă apelor, după chipul păsării care clocește și dă viaţă ouălor […] Duhul se purta, adică pregătea apele pentru nașterea vieţii”[1]. Această funcţie de a fi „matrice a lucrurilor”[2] , apa, a pierdut-o într-o oarecare măsură după căderea lui Adam, când ordinea primordială din creaţie s-a răsturnat, iar elementele constitutive ale lumii au intrat în stăpânirea diavolului (Cf. Lc. 4, 6; In. 12, 31). Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre o solidaritate a lumii cu omul căzut spune că: „făptura a fost supusă deșertăciunii”(Rom. 8, 20) așteptând cu nerăbdare „descoperirea fiilor lui Dumnezeu” (Rom. 8, 19).

La Botezul de la Iordan, Mântuitorul Hristos restituie apei universale raţiunea de a fi mediu purtător de viaţă. Apa este scoasă de sub stăpânirea răului, căci prin Botezul Său, Hristos, „pe luptătorul Cel ce se ascunde în ape, pe domnul întunericului merge să-l piardă, izbăvind lumea de cursele lui; viaţă veșnică dând, ca un iubitor de oameni”[3] . Prin contactul Său cu apele Iordanului, dar și prin arătarea Sfintei Treimi la Botezul lui Iisus Hristos, „însăși firea apelor se sfinţește”. Această expresie exprimă caracterul cosmic pe care l-a avut Botezul Domnului, dar și faptul că, de acum înainte, apa devine mediu purtător de har, mediu baptismal al renașterii spirituale a omului „din apă și din Duh”(In. 3, 5). Duhul Sfânt se unește pentru Hristos din nou, la Botezul Lui, cu apa care devine sân și suţinător al vieţii celei noi, nesupuse stricăciunii și morţii[4].

Biserica sfinţește la Bobotează apele în amintirea Botezului Domnului, dar și pentru un real folos duhovnicesc al membrilor ei, căci această apă primește, prin invocarea Duhului Sfânt, dar de sfinţenie și de nestricăciune, fiind totodată și un mijloc de transmitere al harului. În acest sens zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „ziua de astăzi este ziua în care [Domnul] S-a botezat, în care a sfinţit firea apelor. De aceea în sărbătoarea aceasta, la miezul nopţii, toţi iau apă și o duc acasă și o păstrează tot anul, căci astăzi au fost sfinţite toate apele; și minunea e vădită: apa aceasta nu se strică cu trecerea timpului; apa aceasta scoasă astăzi rămâne limpede și proaspătă un an, doi și adeseori chiar trei ani și după atâta vreme se ia la întrecere cu apa adusă acum de la izvor”[5]. Această calitatea a apei sfinţite este semnul restaurării creaţiei și icoană eshatologică a zidirii din nou a lumii.

Caliăţile și efectele apei sfinţite reies din însăși conţinutul rugăciunilor de sfinţire. Ea devine „dar de sfinţenie și de curăţire de păcate, spre tămăduirea sufletelor și a trupurilor și spre tot folosul de trebuinţă”, „curăţitoare spre viaţă veșnică”, „izgonitoare de toată bântuiala vrajmașilor celor văzuţi și nevăzuţi”, „curăţire sufletelor și trupurilor”, „izvor de nestricăciune”, „vindecare de boli”, „plină de putere îngerească”[6]. Astfel, toţi creștinii care se vor stropi și vor gusta din ea, o vor avea spre curăţirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor și spre tot folosul de trebuinţă[7]. Având conștiinţa acestor calităţi pe care le are și le transmite apa sfinţită, ea trebuie folosită în conformitate cu Tradiţia Bisericii.

Creștinii iau la Praznicul Botezului Domnului apă sfinţită din care se împărtășesc și cu care se stropesc pe ei și locul unde trăiesc sau își desfășoară viaţa. S-a încetăţenit tradiţia ca Aghiasma Mare se consume timp de opt zile după Bobotează, pe nemâncate, dar și după aceea, la vreme de nevoie, ispită, boală dar și ca binecuvântare și sfinţire. Tipiconul Sfântului Sava învaţă următoarele: „Deoarece sunt unii care se opresc pe ei înșiși de a gusta Sfânta Apă, aceștia nu fac bine, pentru că prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfinţirea lumii și a întregii făpturi. Pentru aceasta pretutindeni se stropește cu Sfânta Apă și în toate locurile cele spurcate, chiar și în locurile care sunt sub picioarele noastre. Deci de unde este socotinţa acestora pentru ca să nu guste apa aceasta? Deoarece trebuie să știm că nu pentru gustarea mâncării este necurăţia în noi, ci devenim spurcaţi prin lucrurile noastre cele spurcate. Iar noi, ca să ne curăţim de acestea, bem fără de îndoială această sfântă apă”[8].

Se vede clar că apa sfinţită are un folos real asupra noastră și a lumii, iar stropirea caselor, ogoarelor, gospodăriilor, animalelor, precum și gustarea din ea ori de câte ori suntem bolnavi, neputincioși sau cuprinși de valurile ispitelor, și aceasta chiar dacă nu am postit sau ajunat în ziua respectivă, nu reprezintă o profanare a ei. Important este ca atunci când ne împărtășim din aghiasmă, să o facem cu toată evlavia și cu credinţa în ajutorul harului lui Dumnezeu, care se transmite prin ea.

[1] SF. VASILE CEL MARE, Omilii la Hexaemeron, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Sofia, București, 2004, p. 51.

[2] Arhim. Benedict GHIUȘ, Taina Răscumpărării în Imnografia Ortdoxă, Ed. IBMBOR, București, 1998, p. 101.

[3] Mineiul pe Ianuarie, Ed. IBMBOR, București, 1997, p. 111.

[4] Pr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol. II, Ediția a III-a, Ed. IBMBOR, București, 2003, p.38.

[5] SF. IOAN GURĂ DE AUR, Cuvânt la Botezul Domnului, în P.G. XLIX, col. 363-372.

[6] Mineiul pe Ianuarie, p. 132, 136.

[7] Ibidem.

[8] SF. SAVA CEL SFINȚIT, Tipicon, Ed. Bucovina Istorică, Suceava, 2002, p. 204

Articol apărut în Revista Renașterea, ianuarie 2015