„Aproapele” și mântuirea noastră

de | nov. 14, 2020 | Eseu

Aspecte introductive

            Episodul de astăzi face parte dintr-un capitol extrem de dens din punct de vedere teologic. Și bogat în evenimente. În debutul lui, Învățătorul își surprinde discipolii. Alege șaptezeci dintre ei, îi împarte în cete de câte doi și îi trimite la propovăduire. Cu caracter demonstrativ, momentan. Îi pregătește pentru ceea ce va urma, nu peste multă vreme. Odată întorși, îi descoase, cum face o mamă cu copilul în prima zi de școală. Entuziasmați, ca niște prunci ce au primit o nouă jucărie, aceștia țin să-i povestească în detaliu, totul. Demonii li se pleacă, sunt capabili să facă minuni, ce mai! Se simt importanți.

            Hristos ține însă să pună accentele clar. Ceea ce e relevant, nu e supunerea din partea duhurilor pământene sau a celor de dedesupt, ci Mântuirea. Înspre dobândirea ei trebuie să conveargă toate eforturile. Apoi, le dă noi instrucțiuni, ce le vor fi extrem de utile în viitor. Nu înainte, însă, de a se bucura și de a-I împărtăși Tatălui starea Sa sufletească. Doxologia Lui conține, pe lângă câteva cuvinte de mulțumire adresate Părintelui Ceresc, o constatare, pe care Hristos a rostit-o, cu certitudine, cu un zâmbet în colțul gurii: „Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.” Ucenicii sunt, în acel moment, copii la minte și în asta rezidă farmecul lor.

            Apoi, relatarea continuă cu un dialog. Hristos e din nou interpelat, cum fusese în multe rânduri, de un învățător de Lege. Această categorie pare a avea o predilecție înspre a intra în dialog cu El. Cei din această tagmă se simt importanți când sunt băgați în seamă. Iar Învățătorul nu le refuză nici prezența, nici sfaturile, nici ironiile. Folosindu-se de calitatea de diagnostician, ce-l transformă, în cazul de față într-un narator atent la detalii, medicul Luca ține să arate că dialogul era unul premeditat. „Ispitindu-l”, i se adresează acest om, care era interesat aparent de o chestiune metafizică.

Fariseii și viața veșnică

            În vremea Mântuitorului, în peisajul religios al Israelului își disputau supremația două categorii politico-religioase aparte: fariseii și saducheii. Îi diferențiau atât preferințele politice și concepția cu privire la stăpânirea romană, cât și modul în care se raportau la viața veșnică. Cei dintâi credeau în ea, ceilalți nu. Astfel, fără să ne spună exact din ce grupare făcea parte, Evanghelistul lasă să înțeleagă din context că cel cu care dialoghează El este un fariseu. Face parte din casta celor care au făcut iudaismul să trăiască până în zilele noastre, căci evenimentele ulterioare din istoria țării, vor face ca saducheii, esenienii și celelalte mici grupări să fie eradicate.

            Întrebarea pe care învățătorul de lege o adresează nu e una de certă profunzime. Nu ascunde neliniști metafizice, ci doar dorința de afirmare. Pentru un om ce se ocupa cu observarea prescripțiilor vetero-testamentare, era cât se poate de clar ce trebuia să facă pentru a obține viața veșnică. Spera, însă, prin asta, să-l prindă în cuvânt. Să găsească la Hristos o opinie non-conformistă ce să fie sancționabilă. Va găsi și încă un non-conformism exprimat sub forma unei frumoase ironii. Nu va găsi, însă, cu niciun chip, cusur în cele spuse de Fiul Omului.

            Spre a-i demasca intențiile necurate, Hristos îl trimite la obiectul muncii sale: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti?” Îl lasă să fie original și dezvoltă ideile lui într-o diatribă ce-l are ca personaj principal. Probabil din dorința de-aL linguși, omul își formulează răspunsul în modul cel mai „pufos” posibil.Îi vorbește despre iubire și bi-direcționalitatea acesteia: către Dumnezeu și către oameni.

            „Aproapele” geografic și „aproapele” inimii

            Hristos e de acord cu spusele lui. Vine să afirme, cu alte cuvinte, că propovăduirea Lui se găsește în asentimentul Legii Vechi. E un plinitor, nu un distrugător. Este Cel pe care-L proorociseră oameni insuflați în decursul veacurilor.

Iubirea e dătătoare de viață. Ca atare, răspunsul e clar și scurt: „Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.” În fapt, viața veșnică nu e altceva decât posibilitatea de a transforma moartea într-un nou început, într-un portal spre o eternitate fericită.

Însă, cum nu viața veșnică reprezenta centrul preocupării sale, rabinul nu vrea să pună punct aici conversației. Ca orice evreu, e un om atent la detalii. Își caută o chichiță, de a cărei neclaritate speră să se poată folosi pentru a-l prinde în cursă pe vorbitor. Scăparea pare a-i veni din întrebuințarea unui termen a cărui ocurență este, îndeobște, cea de adverb predicativ. Hristos îl vrea substantiv. E conștientient și fariseul de acest lucru, dar vrea mai multe informații în legătură cu mutațiile pe care le suferă el, odată cu această nouă întrebuințare.

Vrea să știe cine-i este „aproape”. În logica lui, ca și a majorității evreilor de atunci, noțiunea aceasta se restrângea la câteva persoane, aflate de obicei în relații directe și benefice cu cel în cauză. Cam asta ar vrea să audă și din gura lui Hristos. L-ar dori confirmându-i, cum a făcut-o și anterior, dreptatea crezurilor lui. S-ar vrea aclamat de mulțimi pentru cât de bine a gândit niște lucruri. Nu e capabil să vadă dincolo de fruntariile Legii și nu interiorizează învățătura lui Moise. O respectă formal și-i este suficient. Cel care-i vorbește ar vrea mai mult de la dânsul. Acum, că are prilejul, i-o și spune.

Între cultură, morală și spiritualitate

Ca răspuns la preocuparea celui ce-l interpelază, Mântuitorul se exprimă prin imagini. E firesc în spațiul semitic, ca orice concept să fie decriptat prin intermediul unei imagini frumoase. Una care să pună mintea la lucru și să hrănească sufletul. În plus, precum vor arăta mai târziu Sfinții Părinți, povestirea folosește un limbaj ce se pretează și la interpretări simbolice. Ierusalimul este un loc înalt, Ierihonul e așezarea umană aflată la cea mai joasă altitudine. Coborârea poate simboliza inclusiv drumul omului, în urma căderii în păcat. Cei trei, care trec pe lângă suferindul ce e abia viu, vin de asemenea să ilustreze casta profeților, cea a preoților Legii Vechi și apoi pe cea a neamurilor, vorbind totodată, în chip voalat, despre chemarea universală a creștinismului.

În plan apropiat, Iisus îi vorbește însă rabinului aici despre dragoste și formele interiorizate ale ei. Dragostea formală, propovăduită de farisei își pierdea eficiența în situații limită. Asta ține să-i arate. Și nu oricum. Omul e pe moarte, pe lângă el trece un preot, care l-a ocolit. Avea inclusiv justificări pentru a-și liniști cugetul în caz că l-ar fi mustrat. Legea Veche prevedea ritualuri de curățire după atingerea de oameni bolnavi. Dacă mai era și mort, situația era și mai complicată. Exista o adevărată „încarantinare”, ca urmare a unui astfel de fapt. Același lucru era valabil și pentru levit. Pentru samarinean, căruia feluritele exiluri și amestecurile interculturale îi alteraseră credința, aspectele formale nu mai erau atât de importante. Conta doar faptul că un semen al său îi cerea ajutorul. Îi va sări numaidecât în sprijin, îi va obloji rănile și-l va lăsa în grija unui hangiu, căruia îi va plăti în avans găzduirea lui.

Aspecte conclusive

Dată fiind relația tumultoasă existentă între evreii observatori ai Legii și samariteni, e de presupus că istorisirea a fost însoțită, pe măsură ce era ascultată, de multe grimase din partea fariseului. În plus, la final, când Hristos îl lasă pe el să fie deșteptul, să tragă concluziile, cuvântul magic i se oprește pe limbă. Aproape că refuză să se lase rostit. „Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?” Întrebarea e atât de bine țintită, încât nu lasă loc la erijări. Și cere răspuns. La fel de vădit e răspunsul, precum fusese întrebarea din debutul discuției. Bâlbâindu-se și bâjbâind, rabinul reușește să îngaime doar atât: „cel care a făcut milă cu el”. „Samarineanul” ar fi fost prea mult. Ar fi avut nevoie, probabil, de un ritual de curățire, dacă ar fi rostit acest termen. E greu de presupus dacă a plecat sau nu bombănind și scuipând cu dispreț înspre Cel care a îndrăznit să-l umilească luminându-l, dar e totuși posibil să fi făcut așa.

            De multe ori, în viața de zi cu zi și noi ne comportăm așa cu Hristos. Ca învățătorul de Lege. Îi punem întrebări la care știm răspunsul și așteptăm ca El să ne laude. Să ne mângâie pe creștet, ca pe un cățeluș drăgălaș, ce dă din coadă în astfel de momente. Uităm că Hristos așteaptă de la noi curăția inimii copiilor. Și mai vrea ceva: să depășim litera legii, să ne de-talibanizăm. În faptă și în gândire. Să ajungem să fim noi cei care aplicăm, cu inima și după sfatul unei conștiințe bine direcționate, prescriptele scripturistice. Nu să ne blocăm în formalisme. Nu-i ușor. Dar de îndată ce vom face primul pas înspre El în acest sens, va străbate Dânsul restul distanței până la noi. Ne va fi dascăl și ajutor. Și ne va arăta că în aproapele și cu ajutorul lui, putem găsi nu doar calea spre mântuire, ci și pacea sufletului.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Aproapele” și mântuirea noastră
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laudae). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 26 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocșan” (Cluj-Napoca) și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița).

Ultimele articole

Arta artelor este să-l formezi pe om

Arta artelor este să-l formezi pe om

Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, pentru volumul: „Preasfințitul Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarui - Episcopul tinerilor. 60 de ani de viață”,...

Mănăstirea de la Someșul Cald

Mănăstirea de la Someșul Cald

Așezământul monahal de la Someșul Cald, înființat în vara anului 2014, este singurul din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului pus sub ocrotirea Sfântului Vasile cel Mare. Mănăstirea mai are un hram de vară, sărbătorit în ziua Nașterii Sfântului Proroc Ioan...

Hristos – apa cea vie

Hristos – apa cea vie

Aspecte introductive Pasajele conținute în paginile Evangheliei de astăzi sunt rostite într-un context aparte. Hristos e furios pe cei din Iudeea. Acest lucru Îl determină să ia pentru o vreme calea Galileii și să-și dorească să nu participe la una dintre sărbătorile...

Sfântul Nicolae Cabasila, isihasmul laicilor și mistica sacramentală

Sfântul Nicolae Cabasila, isihasmul laicilor și mistica sacramentală

Din punctul de vedere al Părinţilor răsăriteni, spiritualitatea creştină este echivalentă vieţii în Hristos, însuşită la nivel doctrinar, sacramental şi duhovnicesc. Ea nu este apanajul exclusiv al clerului sau al cinului monahal, ci al tuturor credincioşilor angajaţi...

Mai multe din Eseu
Hristos – apa cea vie

Hristos – apa cea vie

Aspecte introductive Pasajele conținute în paginile Evangheliei de astăzi sunt rostite într-un context aparte. Hristos e furios pe cei din Iudeea. Acest lucru Îl determină să ia pentru o vreme calea Galileii și să-și dorească să nu participe la una dintre sărbătorile...

Sfântul Nicolae Cabasila, isihasmul laicilor și mistica sacramentală

Sfântul Nicolae Cabasila, isihasmul laicilor și mistica sacramentală

Din punctul de vedere al Părinţilor răsăriteni, spiritualitatea creştină este echivalentă vieţii în Hristos, însuşită la nivel doctrinar, sacramental şi duhovnicesc. Ea nu este apanajul exclusiv al clerului sau al cinului monahal, ci al tuturor credincioşilor angajaţi...

MIHAI EMINESCU (1850-1889) – „OMUL DEPLIN AL CULTURII ROMÂNEȘTI”

MIHAI EMINESCU (1850-1889) – „OMUL DEPLIN AL CULTURII ROMÂNEȘTI”

De multe ori, îndeosebi în anii de școală, când încă îmi mai permiteam să visez pe marginea detaliilor prezentate de profesorul de limba și literatura română la clasă, mi-am propus să scriu cel puțin câteva pagini despre poetul nepereche, Mihai Eminescu, pe care-l...

Domnul și grija de ceilalți

Domnul și grija de ceilalți

Aspecte introductive Pasajul ce conține Evanghelia de astăzi este unul complex și de o densitate dogmatică rar întâlnită. De-altfel, Apostolul Ioan este un om care se remarcă prin profunzimea gândirii și atenția pentru chestiuni ce trec dincolo de simpla narațiune cu...

Vindecare și mărturisire

Vindecare și mărturisire

Aspecte introductive Episodul tumultos al mărturisirii divinității, realizată de Hristos în fața fariseilor care sunt de-a dreptul contrariați, este urmat în relatarea ioaneică de o minune cu profunde semnificații. Trecând, Domnul vede un om. Nu orice fel de făptură...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com