Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES se va încheia cu o primă audiție absolută

de | aug. 13, 2022

Luni, 15 august de la ora 18 va avea loc concertul de închidere al atelierului de muzică de cameră Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES. Pe scena Studioului de concerte al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” vor urca ansamblurile participante: Apollo 20, Saudade Duo, Scripca et Cetera și Trio Intono. Acestea își vor șlefui meșteșugul cameral pe parcursul celor 8 cursuri de măiestrie ce vor fi finalizate până la finalul evenimentului. Pe lângă cele două întâlniri cu fiecare membru al Cvartetului Arcadia, formațiile vor avea posibilitatea de a opta  pentru încă o întâlnire bonus înaintea concertului final.

Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES se va încheia cu o primă audiție absolută

Printre participanții celei de-a doua ediții a atelierului se regăsesc și cursanți ai primei ediții, sau chiar foști voluntari, tineri muzicieni care au conștientizat și înțeles valoarea pe care o aduce acest curs. Programul serii oferă o varietate de lucrări camerale pentru instrumente cu coarde, respectiv flaut și pian, de la Carl Philipp Emanuel Bach la compozitorul contemporan Alexandru Ștefan Murariu. Pe lângă opusurile cunoscute, cum ar fi Sonata pentru vioară și pian de César Franck sau Trioul de coarde op. 3 în Mi bemol major de Ludwig van Beethoven, publicul clujean se va bucura și de o lucrare mai aparte numită Koncertcaprice de norvegianului Johan Halvorsen.

O noutate a acestui an: compozitorul Alexandru Ștefan Murariu, laureat al Concursului Internațional George Enescu, ediția 2015, participă activ la punerea în sunet a creației sale, asigurând astfel acea colaborare completă a triadei interpret-mentor-compozitor. Lucrarea sa, Fragile pentru două viori, va fi prezentată în primă audiție absolută în cadrul concertului de închidere al Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES, ediția 2, continuând tradiția de a include o lucrare a unui compozitor român în repertoriul de concerte al proiectului.

Concertul de închidere va avea loc luni, 15 august de la ora 18 în Studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”. Intrarea este liberă.

Evenimentul este organizat de Cvartetul Arcadia prin Asociația Arcadia Quartet. Partenerul acestui proiect este Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, având ca sponsor pe Secpral, Weberbau, și parteneri media Radio România Muzical, TVR Cluj, Radio Cluj, EBS Radio, Radio Clasic, Radio Domeldo, Radio Renașterea, Bookhub, I Like Cluj, cluj4ever, cluj.media.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
FOLCLORUL ŞI CREDINŢA-N DUMNEZEU! – ADRIANA IRIMIEȘ (AUDIO)

FOLCLORUL ŞI CREDINŢA-N DUMNEZEU! – ADRIANA IRIMIEȘ (AUDIO)

ADRIANA IRIMIEȘ: Funcțiile vin și pleacă, omul rămâne. Funcția mea cea mai importantă este cea de fiică de țăran. Pasiune pentru tradiție și valoare artistică aplaudată la senă deschisă de iubitorii de folclor sunt ceea ce am descoperit la invitata Radio Renașterea,...

Corul Madrigal vine la Cluj pentru un spectacol eveniment

Corul Madrigal vine la Cluj pentru un spectacol eveniment

Sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 19:00, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu susține Spectacolul Extraordinar de Paște „Săptămâna Patimilor”. Pe 16 aprilie, experiența spectatorilor de...

Concert caritabil de pricesne ,,Rugă pentru Ucraina”

Concert caritabil de pricesne ,,Rugă pentru Ucraina”

  Clujenii sunt așteptați joi, 14 aprilie 2022, la un concert caritabil de pricesne, intitulat sugestiv ,,Rugă pentru Ucraina”. Manifestarea, organizată Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, Protopopiatul Cluj II, cu...