Părintele Teofil Roman: „Dragostea nu se cere, se dăruiește”

de | aug. 15, 2015

La hramul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, sărbătorit de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ecleziarhul acestui sfânt locaș, Arhimandritul Teofil Roman a vorbit mulțimii prezente la Sfânta Liturghie despre dragoste, spunând că Maica Domnului este ea însăși împlinirea poruncii iubirii lui Dumnezeu, pe care o îndreaptă către tot omul care vine în această lume: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți”.

Pornind de la exemplul de viețuire al Maicii Domnului, care a trăit toată viața ei din dragoste pentru Dumnezeu și pentru toți oamenii deopotrivă, părintele Teofil a explicat că rațiunea omului nu este alta decât dragostea.  Cu toate că această lume este tot mai flămândă de dragoste, găsim tot mai puțină.

„Toți suferim pentru aceasta, că nu simțim dragostea și ne plângem și de Dumnezeu pentru că ni se pare că nici El nu ne iubește și ne plângem și de oameni, de semeni noștri pentru că nici din partea lor nu simțim nimic, ci doar răutate și ură ”.

Ca un răspuns la această problemă ce macină societatea de astăzi și anume lipsa de iubire, părintele Teofil a spus că nu ne putem bucura de dragoste, pentru că toți o pretindem, fie de la Dumnezeu, fie de la semeni, dar nu înțelegem de fapt că ea nu se cere, ci se dăruiește. „Trebuie să ne întrebăm nu de ce nu mă iubește Dumnezeu și aproapele, ci de ce eu nu sunt în stare să-l iubesc și pe Dumnezeu și pe aproapele”.

Din experiența oamenilor sfinți care toată viața au tânjit după dragoste se vede că ea nu se dobândește cu ușurință. Nevoința pentru dragoste este cea mai grea, a spus părintele Teofil, dar nu este altă cale, pentru că dacă nu o dobândim în sufletul nostru, vom fi chinuiți și-n veacul acesta și-n cel ce va să fie. Calea arătată de sfinții părinți pentru a dobândi dragostea este pocăința și strădania zilnică să le împlinești cele ale dragostei chiar dacă nu o simți.

„Toată viața noastră trebuie să o cheltuim pentru a dobândi dragostea, să nu o reproșăm și să nu o cerem nimănui, ci doar să ne străduim să o dăruim, chiar dacă nu o simțim și într-un sfârșit cu siguranță inima noastră se va umple de iubirea atât de dorită, atât de căutată de sufletul nostru, ne vom împărtăși de ea și în veacul acesta, dar mai ales în veacul cel ce va să fie”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferința preoțească de primăvară, în Protopopiatul Năsăud

Conferința preoțească de primăvară, în Protopopiatul Năsăud

În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului se desfășoară în această perioadă Conferinţele preoţeşti de primăvară. Tema abordată se încadrează în tematica generală a „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”, în Patriarhia...

Training pentru tineri – A.T.C.O. şi A.S.C.O.R. CLUJ

Training pentru tineri – A.T.C.O. şi A.S.C.O.R. CLUJ

în cadrul proiectului de tineret ”Zile de poveste”, Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj, în parteneriat cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, Filiala Cluj-Napoca, vă invită la un training despre ”Organizarea unei zile de activități pentru copii...

Conferința de primăvară în Protopopiatul Dej

Conferința de primăvară în Protopopiatul Dej

În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului se desfășoară în această perioadă Conferinţele preoţeşti de primăvară. Conferința s-a desfășurat luni, 15 mai 2017, în Protopopiatul Dej. În cadrul acestei conferințe, tema abordată se încadrează în tematica generală a...

Biserica parohiei clujene Cornești, sfințită de patru ierarhi

Biserica parohiei clujene Cornești, sfințită de patru ierarhi

Biserica parohiei din localitatea clujeană Cornești, protopopiatul Huedin,  a fost sfințită astăzi, 14 mai 2017, în Duminica a 5-a după Paști,  în prezența mai multor ierarhi români, în frunte cu Arhiepiscop si Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei....