Audrey Hepburn – un model de frumusețe și eleganță

Una dintre cele mai apreciate actriţe de la Hollywood, fascinanta Audrey Hepburn, este considerată şi în prezent cea mai frumoasă femeie din toate timpurile și de asemenea a fost numită Ambasador UNICEF al Bunăvoinţei, dedicându-se cu dăruire acestei misiuni până în ultimii ani ai vieţii.

S-a născut la Ixelles, o comună din regiunea Bruxelles în Belgia, fiind unicul copil al lui Joseph Victor Anthony Ruston, un englez, și al celei de a doua soții a acestuia, baronesa Ella van Heemstra, care provenea dintr-o familie aristocrată olandeză. Viaţa lor de familie era împărţită între Olanda, Marea Britanie şi Belgia, însă, datorită acestui fapt, Audrey vorbea fluent în engleză, olandeză, franceză, spaniolă şi italiană. Din 1935 a început să studieze dansul clasic, dorinţa de a dansa manifestându-se după ce a participat la mai multe spectacole de gen la Bruxelles. În 1939, în fața iminenței războiului, s-a mutat împreună cu mama sa la Arnhem, în Olanda, unde Audrey a urmat Conservatorul din localitate până în 1945. A suferit de malnutriție în această perioadă și Hepburn a dezvoltat o anemie acută, acompaniată de probleme respiratorii.

Prima sa producție hollywoodiană este filmul Vacanță la Roma din 1953 unde a deținut rolul principal, alături de Gregory Peck. Filmul a fost un succes imens, iar Audrey a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță pentru prestația sa. A devenit foarte repede unul dintre cele mai apreciate star-uri de la Hollywood și a jucat în numeroase filme, dintre care cele mai apreciate sunt Mic dejun la Tiffany și My Fair Lady.

Dintre filmele ei mai amintim:Râsete în paradis, Sabrina, Șarada, Cum să furi un milion, Lângă tine mereu.

Actriţa credea în puterea simplităţii, iar stilul ei era etern pentru că Audrey credea în calitate. Dacă astăzi este încă un simbol al modei în bună parte este meritul consecvenţei: după ce şi-a format un stil propriu, l-a păstrat toată viaţa. Nu a făcut compromisuri, nu s-a lăsat influenţată de curente şi mode trecătoare, nu s-a schimbat la fiecare două luni.

Hepburn a fost ambasadoare UNICEF, iar în ultimii ani a călătorit în numeroase țări pentru a ajuta și a sensibiliza opinia publică. Preşedintele american George H. W. Bush i-a acordat distincţia Medalia Libertăţii în recunoaştere pentru munca sa depusă în cadrul acestei organizaţii, iar Academia de Artă şi Film a onorat-o postum, cu Premiul pentru umanitate ”Jean Hersholt” pentru contribuţia sa adusă umanităţii.

Gândul ei era mereu la copii — puteau fi copii din Italia, România sau Africa — spunea: Dacă mergi pe stradă şi vezi copii care mor, nu te întrebi: Sunt copiii mei? Pur şi simplu te opreşti şi ajuţi. Şi nu o făcea ca vedetă, ci spunea: călătoresc ca mamă. Acesta a fost un mesaj puternic”.

În anul 1993 a încetat din viață în urma unui cancer intestinal.

 

Surse:

Walker, Alexander (1994). Audrey, Her Real Story.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Audrey_Hepburn

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Audrey Hepburn - un model de frumusețe și eleganță
Loading
/
Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut în anul la 29 iulie 1912, în comuna Pantelimon din Bucureşti, într-o familie de evrei. Clasele primare le-a urmat o parte acasă, o parte la Școala Clemenţa. La Liceul „Spiru Haret” a fost singurul dintre cei patru elevi israeliţi...

Acad. Dr. Ing. Horia Colan (11 mai 1926 – 24 iulie 2017)

Acad. Dr. Ing. Horia Colan (11 mai 1926 – 24 iulie 2017)

Originar din Covasna (n. 11 mai 1926), Horia Colan a urmat studiile liceale la Arad și universitare la Timișoara, unde a absolvit, în 1941, cursurile Facultății de Electromecanică a Școalii Politehnice. Imediat după absolvirea facultății a devenit asistent...

Arhimandritul Arsenie Papacioc (1914 – 2011)

Arhimandritul Arsenie Papacioc (1914 – 2011)

După anchete în beciurile Ministerului Afacerilor Interne, prin Sentința nr. 125 din 8 noiembrie 1958, părintele Arsenie Papacioc a fost condamnat la 20 ani muncă silnică pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Jilava...

Orologiul Mitropolitului Andrei Șaguna de la Negreni

Orologiul Mitropolitului Andrei Șaguna de la Negreni

Împlinirea a o sută cincizeci de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna (1 ianuarie 1809-28 iunie 1873) este o ocazie potrivită pentru a-l evoca, pentru a restitui momente inedite din parcursul său biografic și pentru a descoperi episoade...

Viața Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

Viața Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924. Este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit în Sfântul Munte Athos. Pe 12 iulie 1994, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat la mănăstirea din...