Împlinirea a o sută cincizeci de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna (1 ianuarie 1809-28 iunie 1873) este o ocazie potrivită pentru a-l evoca, pentru a restitui momente inedite din parcursul său biografic și pentru a descoperi episoade puțin sau chiar deloc cunoscute din anii păstoririi sale. În cele ce urmează mi-am propus să relatez un asemenea episod emblematic referitor la interacțiunea faimosului ierarh cu o comunitate ortodoxă de pe Valea Crișului Repede, situată astăzi în județul Cluj și sub autoritatea canonică a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
În secolele XVIII-XIX, localitatea Lacul Negru (Fekete-Tó) a făcut parte din comitatul Bihor, iar parohia ortodoxă română de aici s-a aflat în jurisdicția bisericească a Vicariatului Ortodox al Oradiei, dependent canonic de Episcopia Aradului. Șematismul Bisericii Ortodoxe din Regatul Ungariei pe anii 1846-1847 ne dezvăluie că parohia Lacul Negru avea o biserică de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, un număr de 308 familii și 1128 credincioși, păstoriți de preotul Iosif Furcovici, și făcea parte din Protopopiatul Ortodox al Peștișului, condus de protopopul Iosif Popovici[1]. Parohia a rămas sub autoritatea canonică a episcopilor Aradului până în anul 1920, când s-a reactivat Episcopia Ortodoxă a Oradiei, iar Protopopiatul Peștiș a trecut în jurisdicția acesteia. În anul 1968, prin noua reformă administrativ-teritorială a României localitatea Lacul Negru, redenumită între timp Negreni a fost arondată județului Cluj, iar de la 1 martie 1968 a trecut în jurisdicția Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, care cuprindea județele Cluj, Bistrița-Năsăud și Maramureș.
Între anii 1846 și 1856, comunitatea a edificat un nou locaș de cult din piatră și cărămidă, de tip navă cu turn clopotniță la intrare, sfințit în anul 1856 de Simeon Bica, protopopul Peșteșului, ca reprezentant al episcopului Procopie Ivacicovici al Aradului. De-a lungul vremeii, biserica a fost reparată și restaurată de mai multe ori, cele mai importante lucrări derulându-se în anii 1940-1942, 1948, 1970-1972, 1993-1996 și 2020-2021, lucrările fiind binecuvântate, iar prestolul resfințit de către episcopii Nicolae Colan (1942), Nicolae Popoviciu (1948), Teofil Herineanu (2 iulie 1972) și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț în 13 iunie 2021[2]. În turnul bisericii se păstrează un orologiu din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ceasul având astfel o bună vizibilitate de pe întreaga rază a localității și constituind în epocă un motiv de nedisimulată mândrie locală. Din tradiția orală a satului, consemnată în scris pentru prima oară de preotul Vasile Romitan în anul 1980, se știe că în timpul uneia dintre călătoriile mitropolitului Andrei Șaguna de la Cluj spre Oradea și Viena, marele arhiereu a făcut o pauză pentru schimbarea cailor poștalionului cu care călătorea. Profitând de ocazie, sătenii, care nu de mult finalizaseră lucrările de construcție, l-au invitat pe ierarh să le viziteze biserica, ceea ce Șaguna a acceptat cu bunăvoință lăudând hărnicia lor prin cuvintele „între Cluj și Oradea, biserica aceasta este cea mai mare și mai frumoasă”. La auzirea acestor aprecieri, un sătean mai curajos și mai învățat i-a dezvăluit arhiereului oful pe care fruntașii comunității îl aveau pe suflet: „Domnule Mitropolit, după cum vedeți în turn am lăsat un loc pentru ceas, care s-o împodobească și s-o facă să fie și mai frumoasă și mai de neîntrecut de alte biserici din jur. Dumnezeu știe când vom putea să ne cumpărăm ceasul, că suntem foarte săraci și noi tare am dori să-l avem”. Sensibilizat, Andrei Șaguna le-a promis că-i va ajuta, ierarhul ținându-se de cuvânt și aducându-le personal de la Viena un orologiu în dar pentru biserică, la predarea ceasului spunându-le parohienilor următoarele cuvinte: „Iată v-am adus ceasul dorit. El să fie simbolul dragostei și credinței pentru neam și pentru lege”[3].
Gestul mitropolitului Andrei Șaguna nu a fost trecut cu vederea de primul său biograf, arhimandritul Nicolae Popea (1826-1908), care l-a cunoscut foarte bine fiindu-i colaborator timp de două decenii. Astfel, în monografia șaguniană, publicată la Sibiu în anul 1879, Nicolae Popea relata episodul călătoriei episcopului Șaguna spre Viena pe la Lacul Negru în anul 1862 și explica darul ierarhului sibian scriind: „pentru biserica noastră din Lacul negru (Fekete tó), la marginea Ardealului spre Oradea Mare, dărui un orologiu de turn, încă până era în viață. Lucrul se întâmplă așa, că călătorind el în anul 1862 prin locul acum numit spre Viena, când cu deputațiunea cea numeroasă la împăratul pentru mitropolie, îi istorisise parohul acelei comune, cum episcopul romano-catolic contele Z…, proprietarul locului, rugat de dânsul să le facă un orologiu în turnul bisericii lor celei noi, le-ar fi promis «că nu numai orologiul dară și celelalte de lipsă toate le va da, numai să treacă la religiunea greco-catolică el și poporenii săi», la ce însă preotul i-ar fi răspuns că nici pentru o sută de ceasuri nu-și părăsește religiunea strămoșească! Șaguna mișcat de această tărie de caracter a menționatului preot (nu-i mai știu numele), îndată ce ajunse la Viena dispuse cele de lipsă prin fericitul mecenat al românilor Nicolae Jinga din Oradea Mare și îi surprinse cu un orologiu frumos, care și astăzi poate va fi bătând în turnul bisericii din Lacul Negru, aflându-se aceasta așezată într-un loc ridicat și deschis, între văi și păduri jur împrejur”[4].
Credincioșii și preotul din localitate au fost profund mișcați de gestul mărinimos al faimosului ierarh de la Sibiu, care, deși nu era arhipăstorul lor canonic, nu le trecuse cu vederea rugămintea și îi determinase să devină și mai mândri de noua lor biserică, care deținea din acel moment un frumos orologiu, precum era moda în epocă la bisericile celorlalte confesiuni din zonă, în mod deosebit la ungurii romano-catolici și calvini. Nu după multă vreme, spre sfârșitul anului 1862, în 9 decembrie, preotul Petru Bulzan, parohul comunității între anii 1845-1863, i-a expediat episcopului Andrei Șaguna o scrisoare mișcătoare de mulțumire în care dădea glas gratitudinii pe care i-o purta întreaga comunitate din Lacul Negru, prezența binefăcătoare a „Excelenței Sale” fiind „întipărită în inimile noastre a tuturor românilor”. Din acest motiv, preciza parohul Petru Bulzan, „îndrăznesc a vă aduce cea mai adâncă umilită mulțumire, rugând pre Împăratul Cerurilor ca să vă întărească vârtutea, să vă lungească anii vieții, înnoindu-vi-se puterile Excelenței Voastre ca să fie virtuoase și din destul puternice ca să puteți stărui la locurile cele mai înalte, precum pentru starea și bună înflorirea Bisericii noastre române cei dreptcredincioase răsăritene și pentru întregul supus cler așa pentru înaintarea și înflorirea întregii noastre națiuni române”. Preotul recunoștea mai departe că darul șagunian „servește bisericii noastre spre înfrumusețare, iară Excelenței Voastre spre laudă și eternă memorie în inimile noastre întipărită”, motiv pentru care îi ura cu bucurie ca jertfa să-i fie răsplătită de Dumnezeu, pe care toți credincioșii români de pe Valea Crișului Repede Îl rugau să-i dea ierarhului de la Sibiu „viață lungă întru mulți ani”. Scrisoarea a ajuns la Sibiu în 13 decembrie 1862, după cum se poate citi pe reversul ei, epistola fiind lecturată de Andrei Șaguna și depusă „ad acta” în arhiva sa personală, unde se păstrează până în ziua de astăzi[5]. Datorită importanței istorice și sentimentale a documentului epistolar am decis să-l reproduc integral în anexa documentară a articolului.
Darul mărinimos al marelui arhiereu pentru comunitatea și biserica din Negreni, care nu se afla sub directa sa autoritate canonică, i-a impresionat adânc pe credincioșii din această parohie și din întreaga regiune a izvoarelor Crișului Repede. Gestul lui Andrei Șaguna este cu atât mai remarcabil, cu cât nu cunoaștem să fi făcut altei biserici un asemenea dar. De aceea, biserica din Negreni prin orologiul mitropolitului Șaguna fixat în turnul acesteia devine un monument eclesial și memorial șagunian unic între toate bisericile din Transilvania. Aceasta se cuvine să fie un motiv de veritabilă bucurie, mândrie și atracție turistică pentru comuna și biserica ortodoxă din Negreni. Parohiei Ortodoxe Române Negreni, dar mai ales preotului paroh și membrilor consiliului parohial le revine datoria de a se ridica la înălțimea înaintașilor, și anume să înțeleagă, să cultive și să pună în lumină valoarea istorică și memorială a orologiului șagunian! Nădăjduiesc că atât moștenirea și memoria înaintașilor, cât și cea a binefăcătorului bisericii în care credincioșii negreni se roagă Domnului până în prezent vor rămâne mereu vii în sufletele, gândurile și în inimile creștinilor ortodocși din Negreni de astăzi și de mâine.
Anexă. Parohul Petru Bulzan din Lacu Negru către mitropolitul Andrei baron de Șaguna, Lacu Negru, 9 decembrie 1862[6].
Excelentisime Domnule Baroane!
Și Înalt Preasfințite Domnule Arhipăstoriu!
Nouă prea îndurat părinte.
Din timpurile când Excelenția Voastră bine voiră a călători prin acest ținut, poporului român din ținutul nostru cunoscute fiindu-i faptele și sacrificiile ce Excelența Voastră n-ați pregetat și nu pregetați a face pentru luminarea, înaintarea și dezvoltarea neamului nostru român, neuitavera suvenire este întipărită în inimile noastre a tuturor românilor din Valea Crișului Repede și cu mare deosebire între lăcuitorii din Lacul Negru, care la intrarea Excelenței Voastre în ținutul Ungariei, ca lăcuitori confiniari [de la granița, n.n.] cu Ardealul, cu adâncă umilință și fiască îndrăznire, cu cuvinte de „să trăiască” la mulți ani a vă saluta în opidul [satul n.n.] nostru alergară. Pentru care a noastră alipire cătră Excelența Voastră bine voirăți de curând noua zidita biserică a noastră cu propriile Excelenței Voastre spese [cheltuieli n.n.] a o înfrumuseța și dărui cu un orologiu de turn întru care acum din trecuta lună 15 a[nul] c[urent] spre onorea și Mărirea Excelenție Voastre se desfătează poporul nostru întru auzirea loviturilor aceluia.
Pentru acea mare arhipăstorească îngrijire și animositate [însuflețire n.n.] a Excelenței Voastre nu am destule cuvinte cu care eu, subscrisul, în numele tuturor conlocuitorilor acestei comune și mie încredințatului popor a vă da mulțămită. Însă ca celui mai smerit între preoți cu mânurile rădicate cătră ceriu alătur rugăciunile mele către Acela care toată turma Excelenței Voastre la prestolul celui preaînalt le trimite, pre care cu înțelepciune și cu mărire ocârmuiesc, îndrăznesc a vă aduce cea mai adâncă umilită mulțumire, rugând pre Împăratul Cerurilor ca să vă întărească vârtutea, să vă lungească anii vieții, îndoindu-vi-se puterile Excelenței Voastre ca să fie virtuoase și din destul puternice ca să puteți stărui la locurile cele mai înalte, precum pentru starea și bună înflorirea Bisericii noastre române cei dreptcredincioase răsăritene și pentru întregul supus cler așa pentru înaintarea și înflorirea întregii noastre națiuni române. Și așa pentru darul care servește bisericii noastre spre înfrumusețare, iară Excelenței Voastre spre laudă și eternă memorie în inimile noastre întipărită și noi întru bucurie dară avem de a vă ura de la Împăratul Cerurilor ca dinarii pentru Biserica noastră solviți să fie bine primiți și Excelența Voastră spre deplină mângâiere și bucurie a întregului neam al nostru român, cu statornicie și lungă viață încoronat: „mulți ani, mulți ani și întru mulți ani”.
În sfârșit pe lângă umilita-mi urare sub arhipăstoreasca binecuvântare pe lângă sărutarea arhipăstoreștilor mânuri sunt în Lacul Negru / Feketeto /, 9 decembrie 1862.
Al Excelenței Voastre
Cel mai umilit și supus fiu
Petru Bulzan m.p.
Parohul locului și vicariu protopopesc
[1] Aloysium Reesch de Lewald, Universalis Schematismus Ecclesiasticus venerabilis cleri orientalis ecclesiae graeci non uniti ritus I. Regni Hungariae partiumque eidem adnexarum nec non Magni Principatus Transilvaniae item literarius, pro anno 1846/7, Budae, Typis Regiae Scientiarum Universitatis Hungaricae, p. 52.
[2] Vasile Romitan, „Istoricul parohiei ort. rom. Negreni”, în Arhiva Arhiepiscopiei Clujului, Istoricul parohiilor protopopiatului Huedin, evidențe 1982.
[3] Pr. Vasile Romitan, „Urmele lui Șaguna la Negreni”, în Îndrumător bisericesc, editat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj-Napoca, 1980, p. 226-228; Cristian-Claudiu Filip, Vlad-Daniel Nistor, Negreni. Istorie, tradiții și legende. Studiu monografic, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2012, p. 72.
[4] Nicolae Popea, Archiepiscopul și metropolitul Andreiu baron de Șaguna, Tipariul tipografiei archidiecesane, Sibiu, 1879, p. 172.
[5] Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Ardealului Sibiu, Fondul Andrei Șaguna, Nr. 1786.
[6] Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Ardealului Sibiu, Fondul Andrei Șaguna, Nr. 1786, scrisoare originală în limba română cu grafie latină. Aici am realizat o transcriere interpretativă cu respectarea normelor actuale ale limbii române.
