August, luna Măicuței Sfinte | Pr. Florin-Cătălin Ghiţ

de Eseu

August este luna Preacuratei Fecioare Maria. La mijlocul acestei luni, în data de 15, prăznuim îndrăgita și populara sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, iar din prima zi a lunii și până în ajunul praznicului îi cântăm pricesne și îi adresăm rugăciunile noastre în mod festiv prin slujba Paraclisului săvârșită în biserici și la care participă numeroși credincioși. După Adormire urmează cele „nouă zile ale Fecioarei” (μεθέορτα) până la odovania (ἀπόδοσις) din data de 23 august (în Sfântul Munte Athos s-a păstrat o veche tradiţie de origine constantinopolitană conform căreia odovania se face în 28 august), răstimp în care este pomenită adormirea sa. De altfel, un decret din anul 1297 al împăratului Andronic al II-lea Paleologul (25 martie 1259 – 13 februarie 1332)[1] prevedea ca pomenirea Fecioarei Maria să fie sărbătorită pe parcursul întregii luni august, din 1 până în 31 august. Prin acest Edict imperial bizantin, luna august a fost proclamată oficial Luna Maicii Domnului: „Acum este o împreună-prăznuire a celor cereşti şi a celor pământeşti. Acum îngerii, pogorând din cer, se amestecă cu noi, oamenii. […] Acum Însuşi Dumnezeu vine de o cheamă pe Maica Lui şi, primind în sânurile Sale preasfântul ei suflet, îl urcă la ceruri în alai de îngeri care plinesc lauda lui. Acum Fecioara, chiar dacă se mută cu trupul de aici, nu se depărtează de la noi, ci, veghind dintru cele de sus, cată la noi în veac. […] Deci cuvine-se ca praznicul Adormirii ei să fi e prăznuit nu doar o singură zi, ci, luând început o dată cu luna, să o străbată întreagă şi să se încheie odată cu ea[2] . În ultima zi a lunii august, în data de 31, este sărbătorită „Aşezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului”, acel scump odor ţesut, conform tradiţiei, de însăşi Preasfânta, care, după mutarea sa la ceruri, l-a dăruit sfântului Apostol Toma în timp ce acesta era adus de Duhul Sfânt în chip minunat, prin văzduh, la locul unde ea fusese pusă în mormânt.

Nu este întâmplător că luna august, a douăsprezecea şi ultima lună a anului bisericesc – care începe în 1 septembrie –, este închinată Maicii Domnului care, ca întruchipare a sfinţeniei la care e chemată lumea şi a desăvârşirii Bisericii, Trupul tainic al lui Hristos, încununează întreaga creaţie, cosmosul şi timpul, ca „o femeie înveşmântată cu soarele, şi luna era sub picioarele ei, şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele” (Apocalipsa 12, 1). Să fie o simplă coincidenţă, oare, sau un freamăt cosmic, reverberaţie a unei realităţi spirituale, fenomenul astronomic al ploii de meteori asociaţi cometei Swift -Tutt le care marchează, în fiecare an, mijlocul lunii august (maxim observabil în 14 august), când cerul poate fi brăzdat de zeci de aşa-zise stele căzătoare?

Stăpâna vieţii

Dar Maica Domnului este nu doar icoană a Bisericii şi a întregului cosmos, ci şi a întregului neam omenesc menit sfinţirii, a cărui stăpână milostivă este împreună cu Stăpânul tuturor. Cinstirea adormirii ei este, paradoxal, un adevărat festin şi triumf al vieţii care ne îndulcește sufletele, căci moartea a fost pustiită şi mormântul a rămas gol. Trupul ei deiform, care a purtat focul dumnezeirii fără a fi aprins, nu a putut fi înghiţit de stricăciune! Deşi născută în natura umană supusă stricăciunii şi urmărilor căderii, ea a devenit nestricăcioară, conform cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: „căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire” (1 Corinteni 15, 52-53). În acest fel, trupul sfânt al Fecioarei Maria, preschimbat duhovnicește și înviat, s-a smuls din îmbrăţișarea pământească a humei mutându-se întru îmbrăţișarea necreată și dătătoare de viaţă a Preasfintei Treimi.

Astfel, sărbătoarea din 15 august are o mare parte din trăsăturile praznicului Învierii, motiv pentru care a fost numită și „Paște al verii”, fiind celebrată trecerea de la cădere și consecinţele ei la nestricăciune, de la pământ la cer, de la moarte la viaţa veșnică! Iar toate acestea în cazul unui om: ea, Maica Preasfântă, urmându-I întru toate Fiului lui Dumnezeu şi al său. Mai are multe în comun și cu sărbătoarea Înălţării, pentru că, odată cu Înălţarea și Mutarea la cer, noul Adam și noua Evă, Iisus Hristos și Fecioara Maria, au intrat fizic în Rai. Maica Domnului nu a trecut simplu cu sufletul la ceruri unde să aștepte, ca ceilalţi oameni, acea preschimbare și reunire a trupului și sufletului, care va avea loc la cea de-a doua venire a Mântuitorului, când cele două elemente, material şi spiritual, se vor împreuna din nou transformate, ci ea trăiește deja de la mutarea cu trupul la ceruri acea transfigurare a trupului și sufletului pe care oamenii o vor cunoaște în ceasul Judecăţii finale.

Așadar, deși amintește de o înmormântare, Adormirea celui mai sfânt dintre oameni este o zi de bucurie, nu de jelire! Moartea Fecioarei Maria este plină de viaţă, prin mutarea ei la viaţa cerească și nemuritoare, iar praznicul ei este o sărbătoare a bucuriei duhovniceşti a întregii lumi, dovadă a învierii tuturor. Adormirea Maicii Domnului este plină de mireasma laurilor triumfului vieţii şi ai desăvârşirii umanităţii.

Peregrini către Stăpână

Ţară ocrotită de Maica Domnului și Sălaș binecuvântat al Fecioarei este România! Căci nu numai la Nicula-n deal e centrul sărbătorii şi la Mănăstirea Rohia din Maramureș, ci și la toate mănăstirile și bisericile din cuprinsul întregii ţări unde este cinstită, iubită și prăznuită Pururea Fecioara și Născătoarea de Dumnezeu. Și pretutindeni în lume unde este cinstită Maica Vieţii, în toate sfintele lăcașuri care cheamă și adună în zilele praznicului fluviul de credincioși tăcuţi, anonimi pentru oameni, dar preabinecunoscuţi de Atotștiutorul, pelerini care se avântă cu focul dragostei pentru Fecioara Maria în suflet și cu podoaba curăţiei în inimile aprinse de râvna evlaviei pentru Preacurata spre locurile de închinare şi sfintele icoane făcătoare de minuni.

Îmi amintesc cu duioşie de câteva seri din început de august ale vacanţelor copilăriei, petrecute într-un îndepărtat sat maramureşan al moşilor şi strămoşilor dinspre tată, Băiţa de sub Codru, când împreună cu rude apropiate, tineri şi bătrâni, verişoare şi mătuşi, luam calea bisericii, unde poporul adunat îi înălţa cu toată fiinţa rugăciuni şi cântări Maicii Preacurate. Atmosfera aceea a străbaterii drumului până la sfântul locaş şi amintirea înconjurării bisericii în cântările fruste ale pricesnelor strigate din toată inima, ca dintr-o singură gură şi cu un singur glas, avea ceva ca o adiere a purităţii impregnate de Fecioară în sufletele şi trupurile oamenilor. Şi sunt convins că aşa s-a păstrat puritatea acestui neam şi dăinuirea lui de-a lungul veacurilor, dincolo de toate vicisitudinile istoriei, prin legătura aceasta inefabilă a fibrei credinţei cu realitatea de dincolo a veşniciei, prin Biserica neamului și sub auspiciile modelului și ajutorului Măicuţei Sfinte.

Apoi îmi amintesc de acele seri, cu două sau trei zile înainte de praznicul Adormirii, când se întâmpla să aştept, copil, în biserica satului Căşeiu, de lângă Dej, grupul de pelerini veniţi pe jos de departe, până de prin sate maramureşene, pentru a ajunge în pas domol și cadenţă de priceasnă la mănăstirea Nicula, tineri şi bătrâni, femei și bărbaţi, fete și băieţi, cu prapori în mâini, icoane şi desagi. Trudiţi de calea străbătută, cu sudori sfinte pe frunţi, dar cu o pace şi seninătate tainică a sufletelor, având pe buze obişnuitele pricesne, mai stinse poate ca intensitate fonică după o zi întreagă de umblat prin arşiţă, însă ostoiţi de răcoarea lăuntrică a împlinirii datoriei sfinte. Ajungeau seara în biserică şi se închinau, în prezenţa preotului din sat şi a sătenilor credincioşi care-i aşteptau cu sufletele deschise, pentru a-i lua apoi acasă, câte doi, trei, patru sau mai mulţi, după posibilităţi, pentru a fi ospătaţi creştineşte şi cazaţi în odăi de case sau bordeie sau pe fânul moale al şurelor, urmând ca, a doua zi, de dimineaţă, după o cucernică odihnă vegheată de ţelul sfânt, peregrinii să se reîntâlnească la biserică, de unde primeau binecuvântarea cerească pentru a-şi continua drumul cu Măicuţa Sfântă spre a-i prăznui adormirea.

Apoi memoria personală a acestei sărbători este legată de câteva pelerinaje în care am fost la mănăstirile Nicula şi Rohia, de nopţile petrecute în ajun de praznic în mulţimea adunată împrejurul bisericilor pentru a participa, de misterul acelei forţe nevăzute, ca o dulce mângâiere, care simţeam că atrăgea acolo ca un magnet sufletele tuturor, încălzind respiraţia afecţiunii tuturor faţă de minunata prezenţă a Măicuţei Sfinte peste tot şi în sfintele icoane. Acele serafice siluete ale ostenitorilor, de toate vârstele, plecaţi cu genunchii și mâinile-n pământ înconjurând astfel lăcașurile sfinte în rugă, lacrimi și suspine. Iar prezenţa Maicii Sfinte, ca un sărut dulce şi tandru de mamă, alinta singurătatea ceasurilor amare. Asprimea căii şi urcuşului se lumina, viaţa capăta sens. „Întru Naştere, fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare…”, și ochii erau umezi! Închinarea la sfânta icoană a Maicii Domnului era plină de cutremur și fior sfânt. Aprinderea unei lumânări topea gheaţa inimii. Şoapta rugilor din adâncurile sufletului către Fecioara și simţirea răspunsului ei la glasul strigătului inimii după ajutorul milostivirii ei de Maică a Domnului câştiga bunăvoinţa Fiului ei şi Dumnezeului nostru. Pentru noi, cei nevrednici şi zdrobiţi de păcat. Iar apoi urma o nesfârşită eliberare, uşurare şi bucurie, un zbor lin spre casă…

Pentru toţi cei însetaţi de adevărată înţelegere și iubire dumnezeiască și pentru cei dornici de înstrăinare de duhul acestei lumi schimbătoare și cu două feţe, ca o mare a vieţii bântuită de furtuna necruţătoare a vânturilor bolilor și naufragiile necazurilor de tot felul, răstimpul lunii august vegheate de Maica Domnului este o insulă a liniştirii, împlinirea nădejdii unui dar ceresc mult așteptat.

[1]  Împrejurările istorice ale devoţiunii lui Andronic al II-lea faţă de Maica Domnului și motivele sale de a consacra luna august Fecioare sunt relatate de către Georges Pachymeres în lucrarea sa Despre Andronic Paleologul, cap. III, 13, PG 144, col. 254AB -255A.

[2] În lucrarea lui Nichifor Chumnos, Elogiu Împăratului Andronic Paleologul, este reprodus textul împăratului intitulat iniţial „Consacrarea [Θέσπισμα, promulgarea] marii și ultimei sărbători a tainei lui Hristos”, iar apoi purtând titlul „Discurs despre faptul că trebuie sărbătorită prăznuirea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din prima zi a lunii august și până la ultima”, în Anekdota. Anecdota graeca e codicibus regiis, (ed.) Jean-François Boissonade, Regio Typographeo, Paris, 1831, pp. 134-135.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Pogorâre și ascensiune la Cincizecime

Pogorâre și ascensiune la Cincizecime

Scrutând profunzimile, unii comentatori au cumpănit cvasi-liric universalitatea Revelaţiei, atribuindu-le iudeilor darul peșterii din Betleem pentru Fiul lui Dumnezeu, iar elinilor darul „peșterii lui Platon”[i] pentru Duhul lui Dumnezeu. E aici o cursă asemănătoare...

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

(versiune revizuită a studiului publicat în revista Tabor, nr. 6, iunie 2018) 1. Sfințenia ca însușire proprie lui Dumnezeu. Raportul dintre sfințenie și celelalte atribute divine. Părintele Dumitru Stăniloae consideră că luată în ea însăși, sfințenia este un atribut...