Fără iubire nu există iertare, există compromisuri

de | aug. 25, 2020 | Eseu

Că și cuvântul ăsta, iertare, prea l-am făcut praf, l-am eviscerat și l-am umplut ca pe gogoșari, etimologie regresivă, asta am făcut. ”L-am iertat, părinte, l-am iertat, viața merge înainte!”
N-ai iertat nimic, asta-i vrăjeală. Ai făcut compromisuri, n-ai iertat. Inima ți s-a uscat demult, nu-l mai iubești, aia nu e iertare, e business. E ”mica înțelegere”. El nu mai e omul iubit, nu mai e prima gură de aer pe care o tragi dimineață în piept, e redus la volumetria unui trup care are nevoie de cămăși călcate, de mâncare gătită și de mici momente jucăușe; în schimb face bani, copiii îl iubesc că le aduce bobo, tu stai la adăpost sub umbrela numelui său de familie și, la o adică, nu e chiar așa de negru dracu, altele trec prin situații mai dificile, hai că trecem și peste asta.

Trecem, dar asta nu e iubire. Și fără iubire nu există iertare, există compromisuri.
Îți ierți șeful care a sărit peste cal, neîndreptățindu-te? Nu-l ierți, accepți un compromis pe criteriu de eficiență.

Te iartă banca pentru că nu ți-ai achitat creditul? Nu te iartă, pentru că băncile nu iubesc pe nimeni. Te reeșalonează, își freacă mâinile mulțumite că ți-au prelungit valabilitatea datoriei pe încă zece ani. Asta e diferența dintre ”a ierta” și ”a face compromisuri”. Când iubești, ești nebun, irațional, ierți orice greșeală ca un Dumnezeu, dai cu înălbitor toate păcatele celuilalt, le speli cu clor și o iei de la capăt, reciclând la nesfârșit aceeași natură zăpăcitoare care te face să respiri greu și să amesteci cerul cu pământul, aerul cu apa, noaptea cu ziua și pe ”eu” cu ”el”. Aia e iubire. Și doar din iubire vine iertarea, cum curg apele din izvoarele de sub pământ.

Hai să-ți explic. Că te văd om inteligent, îți sclipesc ochii frumos, hai. Îți amintești de David împăratul, nu? Într-o zi trebuie să părăsească tronul din cauza unui uzurpator. Și rătăcește cu tovarășii lui prin munți, disperat, suferind, devastat. Și-apare unul, Șimei, și-ncepe să arunce cu bolovani în el și să-l blesteme. Unul dintre tovarășii lui David zice ”lasă-mă să-mi înfig spada în pieptul nemernicului ăsta”, dar David nu, nu. Cică ”poate că Dumnezeu o să-mi dea bine pentru răul pe care-l îndur acum. Nu-l ucide”. Și-i promite lui Șimei că nu o să-l taie cu sabia. Se întoarce pe tron, ajunge iar împărat în Ierusalim, Șimei leșină de spaimă, cheamă de urgență preotul să se spovedească și notarul să-și facă testamentul, că pe vremea aceea capul unui om valora cât un pepene bătut de grindină, dar David își ține cuvântul, nu-i face rău, îl iartă.

Îl iartă, dar nu-l iubește. Și aici e cheia, că de-aia tot îți spun, copile, iubirea-n sus și iubirea-n jos, că alta nu-i și-n ea sunt toate și Dumnezeu este iubire și cine nu iubește e vacă furajată care numără stelele ca pe baloții de paie. Și pentru că nu-l iubește, înainte de a muri, David îl cheamă pe fiu-su, pe Solomon, și-i zice ”fiule, e unul Șimei, o lepră de om, m-a blestemat și m-a lovit cu bolovani, i-am promis că nu-l tai cu sabia, acum eu mor, te rog frumos, ești băiat deștept, ”aranjează-l tu” după ce mor eu, ”ca să cobori cărunțeala lui cu sânge în locuința morților!” Înțelegi, omule bun, înțelegi? Pentru David, absența iubirii e compensată de simțul justiției, și să-ți amintești vorbele mele, să te ferești în viață de oamenii spâni și de ăia care-și caută dreptatea până-n pânzele albe, că ăștia n-au iubire nici cât aur în nisipul mării. Nu putea să moară David știindu-se nerăzbunat, îl apăsa, și-aruncă pe bietul Solomon povara neiubirii sale.

Și vine Hristos Dumnezeu în locul lui Șimei, îi ia păcatul, încasează El bolovanii pe care Șimei i-a aruncat în capul lui David, plus o dobândă consistentă de scuipați, palme, bice și spini în tâmplă, și nu doar că nu-și caută dreptatea, nu doar că nu vrea stingerea creditului, returnarea talanților și a dobânzii aferente, ci se întoarce spre ăl de-l bătuse și-i pune în suflet tot cerul. Îi pune cerul pe tâmplă cum îi pusese el coroana aia de spini.

Asta-i diferența dintre Hristos Dumnezeul nostru și restul lumii. Că iubirea e năucă, proastă de bună, și doar ea poate să ierte cu adevărat. De aia suntem creștini noi, ăștia cu ochii pierduți spre orizont, ăia de oftează, bărbații care plâng și femeile care nasc cântând.

Când simți că nu mai poți ierta, atunci să știi că nu mai ai iubire în tine, ți s-a topit pe la încheietura ochilor, au sorbit-o stelele într-o noapte când erai ocupat să-ți dospești răzbunarea. Atunci fă-ți bagajul cu discreție și du-te-ntr-o peșteră să molfăi rugăciuni bătrâne, și când te umpli de dor și-ți curg lacrimile, atunci întoarce-te și ia-ți iubirea de unde ai lăsat-o. Că niciodată nu e prea târziu să iubești, niciodată.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/crintrandafil/" target="_self">Pr. Crin-Trandafil Theodorescu</a>

Pr. Crin-Trandafil Theodorescu

Părintele Crin-Triandafil Theodorescu este parohul Bisericii Lușca (Năsăud). A urmat şcolile Federaţiei Române de Speologie şi a devenit membru al Asociaţiei „Salvaspeo”. În anul 2004 a devenit custodele peşterii Izvorul Tăuşoarelor, din Bistriţa-Năsăud.

Ultimele articole

Episcopul Grigorie Leu

Episcopul Grigorie Leu

Născut la data de 2 mai a anului 1881 în localitatea Țuțcani din județul Covurlui (aflată astăzi în județul Vaslui), într-o familie preoțească, viitorul ierarh va studia la seminariile ortodoxe din Roman și Iași. Va fi hirotonit preot pentru comuna Oancea din județul...

Dr. Iosif Gall (1839-1912), un mecenat clujean uitat

Dr. Iosif Gall (1839-1912), un mecenat clujean uitat

„Știe toată lumea că românului cele mai scumpe odoare sunt: Biserica și limba, pentru înflorirea lor toți ne unim pururea”. Această frază a fost rostită de magnatul român Iosif Gall, în 11 martie 1900, în cadrul adunării de constituire a parohiei ortodoxe române din...

Mai multe din Eseu
Sărbătoarea Sfintei Cruci și iconografia ei

Sărbătoarea Sfintei Cruci și iconografia ei

Instituită în veacul al IV-lea, această sărbătoare celebra la origini ridicarea Bisericii Învierii de la Ierusalim de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Către anul 347, însuşi Sfântul Chiril al Ierusalimului menţiona faptul că în întreaga lume existau deja...

Nevoia de icoană sau întoarcerea la icoană

Nevoia de icoană sau întoarcerea la icoană

Poate mai mult decât oricând, acum e nevoie de întoarcerea la icoană. Obiect de cult și de închinare sau de cinstire cu profunde implicații telogico-dogmatice, icoana este în același timp obiect cu valențe sacre, dar și estetico-artistice. Implicațiile simbolice pe...

Omul și dorința de a fi erou

Omul și dorința de a fi erou

„Care este diferența dintre un erou și un laș? Amândoi se simt exact la fel în interior: amândoi se tem de moarte, amândoi se tem că vor fi răniți. Singura diferență dintre cei doi se rezumă la ce anume fac ei. Omul laș refuză să înfrunte ceea ce are de înfruntat....