„Averea” și poruncile

de | nov. 28, 2020 | Eseu

Text și context

Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și cea umană. O aduce în atenție pe văduva stăruitoare, tocmai pentru a arăta că, în raport cu ea, omul credincios trebuie să insiste infinit mai puțin, spre a primi cele cerute din partea lui Dumnezeu.

Apoi, vorbește despre credință. Ca de fiecare dată când o face, ține să arate că ea ține de interiorul omului și trebuie să fie asociată cu smerenia. Cum adunarea era mozaicată și în auditoriu, se găseau oameni aparținând tuturor claselor sociale și diferitelor grupări religioase ale vremii, ține ca de fiecare dată, să îi atingă nițel pe farisei. Prezintă unul de-al lor în contrast cu un vameș, un exponent al ocupantului și al corupției sociale. Are grijă să laude atitudinea din templu a celui din urmă, și să arate că aceasta a plăcut lui Dumnezeu mai mult decât cea a celor ce se pretindeau împlinitori ai Legii. În fond, critică formalismul fariseilor și aroganța cu care se proclamau împlinitori ai Legii.

Precum se întâmplă de fiecare dată când au de-a face cu un tămăduitor, oamenii aduc și acum copiii în fața Lui. Să fie binecuvântați. Să le ursească ceva de bine. Să aibă ce povesti nepoților. Motivațiile sunt multiple. Hristos se folosește de această practică pentru a transmite un nou mesaj cu valoare morală. Pe de-o parte, îi ceartă pe ucenici, care încearcă să-i oprească să facă acest lucru, iar pe de alta laudă curăția inimii pruncilor și o dă exemplu. Din anumite puncte de vedere, lumea păstrase încă, în întregimea ei, anumite aspecte ce defineau copilul. Din păcate, accentele nu căzuseră unde trebuia. La suflet, lumea nu mai era la vârsta copilăriei. Se azvârlise într-o cruntă bătrânețe a imoralității, ce-i zvântase și ultimele urme ale inocenței de pe chip. De aceea era nevoie ca oamenilor să li se ceară să se reîntoarcă la statutul de prunci. Nu să coboare la mintea copiilor, atenție! La sufletul lor!

În învălmășeala ce se iscase, cineva din popor, ridică și el glasul. Are o întrebare. Marcu ține să accentueze că este tânăr, probabil pentru a face o frumoasă tranziție de la pasajul anterior la cel de față. Luca se mulțumește doar să spună că era dregător. Omul are o întrebare, firească și de bun simț. Vrea să știe ce-i de făcut pentru a dobândi viața veșnică.

Hristos și lingușeala

Învățătorul îi răspunde frământării, nu înainte de a-l lua însă nițel în răspăr. Nu-i place stilul, ce mustește a gânduri ascunse, cu care-l abordează omul. E meteahnă de diplomat și comerciant și probabi, l-ar vrea dezbărat de ea. Fiind un om aflat în funcții înalte, ține la etichetă și la anumite dulcegării. I se adresează și Lui, din complezență, cu „bunule învățător”. Hristos ține să-l se oprească asupra formulării și să arate că, involuntar, a spus un lucru interesant. Însă, spre a fi înțeles, se cade a fi completat: „nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, fără să vrea, dregătorul curios, I-a mărturisit calitățile divine. Din tonul Lui Hristos se desprind ușoare accente de ironie. Și totuși, nu-l mustră pentru abordare, ci doar ține să arate ce se înțelege din spusele sale.

„Poruncile” și „desăvârșirea”

Ca răspuns la frământarea dregătorului, Mântuitorul îl trimite la textul Scripturii. Arată înspre porunci, ferm și expeditiv: „Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.” Răspunsul e cel așteptat. Omul era un practicant al Legii și nu se arată surprins de cele spuse de El. Ba mai mult, ține să aducă mărturie că i-a urmat toate prescripțiile. Din modul cum o face, dă de înțeles că ar vrea ceva mai mult. Învățătorul nu se lasă așteptat. Din gura Lui ies cuvinte ce-l vor întrista, însă: „Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie.”

Dezinteresul față de cele lumești, venit la pachet cu urmarea Lui, reprezintă calea sigură spre mântuire. Pentru un om ce se simte, însă, legat de realitățile acestei lumi, e un motiv de profundă supărare. Bogat fiind, cel ce-a-ndrăznit să-ntrebe, e nevoit să plece întristat. A primit răspuns la întrebare, dar îndeplinirea lui e peste puterile sufletești ale sale.

Hristos e trist și El. Ca de fiecare dată când răspunsul Său nemulțumește și când în inimile oamenilor găsește lacăt și ferecătură, în loc de dragoste și sălaș. Nu-i necăjit pentru Sine, ci pentru cel de dinaintea Lui. Își dă seama că, în ciuda abundenței bunurilor materiale, cel cu care vorbise e sărac. De-o pauperitate ce-i nocivă. Exclamă cu durere: „Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu!”

Bogații și Împărăția

Să fie aceasta o sentință? E Dumnezeul nostru un adversar declarat al bogăției? Nici vorbă. E unul al dreptății sociale. Dar aceasta nu exclude bogăția, ci doar cere o anumită atitudine în raport cu ea. Bogăția nu reprezintă în mod obligatoriu calea de intrare în iad, la fel cum nici sărăcia nu e drumul absolut înspre Împărăție. Dumnezeu ne-a înzestrat cu libertate și a inclus în ea și originalitatea. Fiecare om este chemat să se mântuiască folosindu-se de ceea ce are la îndemână. În rândul cetei sale, cum spunea titlul unei interesante cărți.

Problema dregătorului rezidă în absolutizarea bogăției. În faptul că, spre deosebire de alți oameni iluștri cu stare, precum Iov, era atât de legat de patrimoniul material de care dispunea, încât nu se putea imagina fără el. Nici măcar în cele mai negre visuri.

Cum cuvintele Lui Hristos sperie, ascultătorii încep să vocifereze. Întrebarea ce se iscă pe buzele tuturor e firească și de bun simț: „Şi cine poate să se mântuiască?” Răspunsul e mai mult decât dătător de nădejde: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.” Judecata se face după măsura iubirii, nu a meritocrației. În plus, neputința omenească poate fi transformată de Dumnezeu. E nevoie doar de rugăciune și de mărturisire sinceră.

Aspecte conclusive

Dincolo de valoarea în sine a evenimentului, dialogul cu dregătorul se pretează și la o interpretare simbolică și alegorică. În ipostaza acestui om ne regăsim cu certitudine și noi, fiecare, dacă ne facem o analiză sinceră a conștiinței. Într-o formă sau alta, într-un moment sau altul al vieții, suntem robiți de te miri ce mărunțiș pe care-l considerăm mai important decât veșnicia.

Mai e apoi un accent asupra căruia merită adăstat nițel. Împărăția cerurilor „se moștenește”. E un fapt bine spus, deși involuntar, de către dregător. Acest lucru arată că ea vine ca un dar. Dumnezeu ne-o oferă în mărinimia Lui, dacă vom ști să dăm dovadă că îi suntem copii iubitori. Apoi, ne conferă statutul de fii, căci ei sunt chemați a o „moșteni”. Dacă pentru un petec de pământ rămas de la părinți, frații se judecă adesea cu anii, oare nu ar merita să facem tot posibilul pentru a moșteni unul de cer?

Radio Renasterea
„Averea” și poruncile
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Ierom. Maxim Morariu</a>

Ierom. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laudae). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 26 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocșan” (Cluj-Napoca) și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița).

Ultimele articole

De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

Aspecte contextuale Capitolul al șaptesprezecelea al relatării lucanice, care are în centru minunea la care suntem chemați să medităm, debutează cu o serie de sfaturi și învățături, ce slujesc drept captatio benevolensis. Hristos vorbește aici despre neajunsurile...

Mai multe din Eseu
De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

Aspecte contextuale Capitolul al șaptesprezecelea al relatării lucanice, care are în centru minunea la care suntem chemați să medităm, debutează cu o serie de sfaturi și învățături, ce slujesc drept captatio benevolensis. Hristos vorbește aici despre neajunsurile...

MIHAI EMINESCU (1850-1889) – „OMUL DEPLIN AL CULTURII ROMÂNEȘTI”

MIHAI EMINESCU (1850-1889) – „OMUL DEPLIN AL CULTURII ROMÂNEȘTI”

De multe ori, îndeosebi în anii de școală, când încă îmi mai permiteam să visez pe marginea detaliilor prezentate de profesorul de limba și literatura română la clasă, mi-am propus să scriu cel puțin câteva pagini despre poetul nepereche, Mihai Eminescu, pe care-l...

Pocăința – de la Ioan Botezătorul la Iisus

Pocăința – de la Ioan Botezătorul la Iisus

Aspecte introductive Episodul la care suntem chemați să medităm astăzi este precedat de un altul, intens și mustind de semnificații. Hristosul ce iese la propovăduire, vestind mulțimilor, trebuie obligatoriu să treacă, ca într-un bildungsroman, printr-o serie de...

Ioan și propovăduirea Întrupatului

Ioan și propovăduirea Întrupatului

Ioan cel Proorocit Episodul de astăzi deschide relatarea evanghelică a lui Marcu. În același timp, e util în înțelegerea Praznicului Bobotezei, înspre care arată. În debutul lui, apostolul face referire la proorocia lui Maleahi, care vorbește despre Sfântul Ioan...

Domnul pe fugă

Domnul pe fugă

Magii cu bucluc Vizita magilor la Hristos a fost precedată de o altfel de întrevedere oficială. Una cu Irod. Ca personalități de vază ale locurilor din care veneau, trebuiau să aibă întâlniri și cu liderii locali ai meleagurilor prin care treceau. A lor, a fost nițel...