Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

de | feb. 3, 2024

Sâmbătă, 3 februarie 2024, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale și a fost prezentat bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei Clujului din anul 2023 sub aspect spiritual, administrativ, economic, cultural şi misionar-social. Şedinţa Adunării a fost precedată de slujba de Te-Deum săvârșită în paraclisul Facultății de către Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul.

Bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei Clujului, structurate pe principalele coordonate se prezintă astfel:

Evenimentele anului au fost:

  • 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a Catedralei Ortodoxe din Cluj, respectiv 90 de ani de la sfințirea acesteia, precum și 50 de ani de la ridicarea Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului la rangul de Arhiepiscopie și alegerea primului episcop-vicar, evenimente marcate prin manifestări liturgice și cultural-editoriale. În cadrul proiectului Serile culturale de la Muzeul Mitropoliei Clujului, joi, 2 noiembrie 2023, a fost organizat un eveniment cultural intitulat Catedrala din inima Clujului, în cadrul căruia au fost lansate volumele: „Catedrala Ortodoxă din Cluj (1923-2023). 100 de ani de la punerea pietrei de temelie” și „Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului (1973-2023). Întâiul episcop-vicar”.
  • Manifestările religioase și culturale ce au marcat „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” şi „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”.

Misiunea în rândul tinerilor

La Întâlnirea Internațională a Tineretului Ortodox (ITO Timișoara 2023) au participat peste 100 de tineri din Arhiepiscopia Clujului. Anul trecut au fost organizate la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi, dar şi la Gledin, Mărişel, Oașa sau Găbud, 26 de tabere pentru copii şi tineri, o tabără de lucru germano-română la Mănăstirea Piatra Fântânele (Workcamp 2023), zile de tabără în parohiile din eparhie sau traininguri pentru formarea voluntarilor, întruniri la care prezenţa ierarhilor noştri a fost o constantă.

La începutul anului școlar 2023-2024 a avut loc la Cluj-Napoca inaugurarea sediului ciclului gimnazial al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, iar la Bistrița a avut loc inaugurarea Centrul social-educativ „Grigore Pletosu”, care găzduiește activitatea Școlii Primare „Sfântul Stelian” Bistrița.

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Români (ATCOR) Cluj a aniversat împlinirea a 10 ani de când organizează activități de tineret în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, iar Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) Cluj a derulat o serie de evenimente prilejuite de aniversarea a 30 de ani de la înființare.

La nivelul eparhiei a continuat cursul de formare pentru clericii responsabili cu activitățile de tineret, „Formator pentru formatori”. De asemenea, au fost continuate lucrările la Centrul de tineret din Câmpeneşti, iar în sprijinul tinerilor studioşi, dar fără posibilităţi financiare, Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” a oferit 34 de burse în valoare totală de 103.200 de lei, la care se adaugă premiile acordate de Arhiepiscopia Clujului elevilor care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat și olimpicilor.

Misiunea în societate

Arhiepiscopia Clujului are în prezent în derulare 62 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. ASCOR Cluj și Protopopiatele Cluj I, Gherla și Huedin au inițiat nouă campanii de donare de sânge, la care au participat 388 de persoane.

Asociația „Filatropia Ortodoxă” filiala Bistrița-Năsăud a licențiat anul trecut patru noi servicii socio-medicale de îngrijire a persoanelor vârstnice la domiciliu: „Sfântul Apostol Andrei” – Bistriţa, „Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul” – Maieru, „Sfânta Ana” – Târlişua și „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – Fizeşu Gherlii. De asemenea, Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca a licențiat Serviciul de îngrijiri socio-medicale la domiciliu „Dreptul Simeon”.

În anul 2023 au fost acordate ajutoare financiare în valoare totală de 990.968 lei: din Fondul Filantropia, suma de 114.280 lei; din proiectul Cutia Milei pentru săraci suma de 334.764 lei şi suma de 541.924 lei, rezultată în urma colectei organizate în Postul Crăciunului. La acestea se adaugă şi sumele din Fondul Central Misionar şi Fondul de întrajutorare pastorală, în valoare de 867.166 lei, din care au fost ajutaţi preoţii și parohiile lipsite de posibilităţi materiale.

Astfel, la nivelul Eparhiei Clujului, prin unitățile de cult, asociațiile și fundațiile eparhiale, a fost cheltuită în scop filantropic suma totală de 28.130.305 lei, de care au beneficiat 18.396 de persoane.

În Arhiepiscopia Clujului, anul trecut erau în construcţie 55 de biserici, mănăstiri şi edificii bisericeşti, în diferite stadii, de la fundaţie până la pictură, şi au fost sfinţite sau resfinţite 41 de biserici.

La finalul anului 2023 a fost prezentat proiectul Reabilitare, restaurare și introducere în circuitul turistic a Catedralei Mitropolitane din Cluj, SMIS 302121, în baza contractului de finanțare semnat între Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027, și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, în calitatea de beneficiar al finanțării.

Printre proiectele Arhiepiscopiei pentru anul 2024 se numără: implementarea proiectului Reabilitare, restaurare și introducere în circuitul turistic a Catedralei Mitropolitane din Cluj, în care sunt incluse și lucrările de mozaic, continuarea lucrărilor la Centrul Misionar Social „Sfântul Apostol Andrei” din Cluj-Napoca și la Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, deschiderea unui Centru de îngrijiri paliative la Bistrița, finalizarea Centrului de servicii sociale „Sfânta Ana” Dej, a Așezământului pentru copii „Sfântul Siluan Athonitul” Dorolea și a încă două case de tip familial de la Așezământul „Sfântul Onufrie” Florești, finalizarea lucrărilor la Centrul de tineret din Câmpeneşti și deschiderea unui magazin de cărți și obiecte bisericești la Bistrița.

De asemenea, amintim seria de manifestări religios-culturale şi editoriale propuse pentru a marca Centenarul învățământului teologic ortodox universitar clujean, precum și tematica anului 2024, declarat în Patriarhia Română ca „An omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor” şi „An comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”.

Dialogul dintre cler şi mireni în Biserica Ortodoxă

Conform Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate chestiunile administrative, economice, culturale, social-caritative şi misionare ale Eparhiei. Aceasta se compune din reprezentanţi ai clerului şi credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, aleşi pe termen de 4 ani, numărul total al membrilor fiind de 30.

Implicarea mirenilor în actul de organizare a vieţii bisericeşti reprezintă o componentă esenţială a Ortodoxiei româneşti, care pune accent pe conlucrarea celor două dimensiuni ale Bisericii: poporul şi clerul.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului

Pr. Cornel Coprean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA