Binecuvântarea lucrărilor efectuate la casa parohială din Runcu Salvei

de | mart. 7, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica Înfricoșătoarei judecăți (a Lăsatului sec de carne), 7 martie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultima perioadă la casa parohială din localitate.

De la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Daniel Cucul, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, PS Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credicioșilor prezenți pe tema „Judecata, chemarea la omenie”.

 

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Ioan Neamțiu. Acesta urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Cetan, din Protopopiatul Dej.

Sfânta Liturghie a fost oficiată cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, în prezența oficialităților locale, județene și centrale, a credincioșilor și a fiilor satului, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

De la ora 12:30, Preasfinția Sa a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială. În ultima perioadă, locuința a beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

În semn de apreciere și respect, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul a acordat diplome de aleasă cinstire preotului paroh Daniel Cucul și altor binefăcători.

Mai multe fotografii AICI 

 

Ultimele articole

Ziua Internațională a Copilului

Ziua Internațională a Copilului

Ziua Internațională a Copilului este sărbătorită pe 1 iunie în zeci de state. În 2016, Parlamentul Copiilor a obținut de la Parlamentul României transformarea Zilei Copilului în sărbătoare legală în România. „Ziua Copilului” este sărbătorită la 1 iunie atât în...

Sfânta Lumină de la Ierusalim va ajunge la Cluj-Napoca

Sfânta Lumină de la Ierusalim va ajunge la Cluj-Napoca

Sfânta Lumină s-a pogorât sâmbătă în jurul orei 14:55 la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a oficiat ceremonia de primire a Sfintei Lumini. Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim în...

Denia Prohodului Domnului | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia Prohodului Domnului | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Vinerea Mare, 14 aprilie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Denia...

Denia celor 12 Evanghelii | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia celor 12 Evanghelii | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Joi, 13 aprilie 2023, de la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte...